Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 542

Breaking News

Acțiune de prindere în flagrant a unui tânăr ce deținea substanțe etnobotanice

Published

on

În  data de 14.12.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Ștefan Daniel zis  „Dan Turcu”,  pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

    Procurorii DIICOT – B. T. Călăraşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călăraşi , la data de 14.12.2017, au realizat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului Ștefan Daniel ce  transporta produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, achiziționate din municipiul Constanța, pe care intenționa să le comercializeze în județul Călărași.

    În autoturismul celui în cauză, au fost descoperite şi ridicate cantitatea de 171,3 grame de fragmente vegetale (produse susceptibile a avea efecte psihoactive), 9,8 grame de pulbere albă (produse susceptibile a avea efecte psihoactive), un cântar de precizie, un pachet cu 1.000 de pliculețe transparente și 4.200 de lei.

    Ulterior prinderii în flagrant delict,  au fost efectuate trei percheziţii domiciliare, în judeţul Călăraşi.

Advertisement

    În urma perchezițiilor, au fost găsite şi ridicate 59 de pliculețe transparente cu fragmente vegetale, în greutate totală de 17,54 grame și alte 11,4 grame de produse cu efect psihoactiv sub formă de fragmente vegetale, precum și suma de 1650 Euro.

    La data de de 15.12.2017 Tribunalul Călăraşi a dispus arestarea preventivă a  inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

    Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Călărași și al jandarmilor.

    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Breaking News

Unirea / Incendiu la o locuință, în toiul nopții. Două echipaje de pompieri, poliția și ambulanța au intervenit de urgență

Published

on

Un incendiu a izbucnit în această seară la o locuință din comuna Unirea, județul Călărași. La fața locului au intervenit rapid două echipaje de pompieri, un echipaj de poliție și o ambulanță.

Potrivit informațiilor transmise de martori, focul ar fi pornit fie de la o lumânare lăsată nesupravegheată, fie în urma unui scurtcircuit electric. Deocamdată, cauza exactă nu este cunoscută.

Proprietarul casei ar fi suferit arsuri ușoare la una dintre mâini și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din fericire, nu au fost înregistrate alte victime.

Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la alte locuințe din zonă. Pagubele materiale urmează să fie evaluate, iar autoritățile continuă verificările pentru stabilirea cauzei incendiului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Accident rutier grav între Modelu și Roseți: patru persoane rănite, două dintre ele încarcerate

Published

on

Un accident de circulație grav s-a produs în noaptea de miercuri, 17 decembrie, pe drumul dintre localitățile Modelu și Roseți. Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de gardul de la ieșirea din localitatea Roseți.

La volan se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, iar în mașină se mai aflau alți trei pasageri. Impactul a fost extrem de puternic, iar două dintre persoane au rămas încarcerate între fiarele autoturismului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu autospeciale dotate cu echipamente de descarcerare. Pompierii au lucrat mai multe minute pentru a extrage în siguranță victimele prinse în interiorul mașinii.

De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Călărași a mobilizat cel puțin trei autospeciale pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor. Toate cele patru persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale, trei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași. Șoferul a rămas la fața locului să explice polițiștilor ce s-a întâmplat.

Advertisement

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Traficul în zonă a fost afectat temporar pe durata intervenției echipajelor de salvare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Bărbat de 58 de ani, găsit mort într-un canal de irigații la Dragoș Vodă. Pompierii călărășeni au intervenit

Published

on

O intervenție de urgență a avut loc joi, în jurul orei 13:30, în comuna Dragoș Vodă, unde echipajele ISU Călărași au fost solicitate pentru degajarea unei persoane găsite fără viață într-un canal de irigații.

Victima, un bărbat de 58 de ani din orașul Pogoanele, județul Buzău, a fost descoperită de localnici, care au alertat imediat autoritățile. Pompierii călărășeni au intervenit pentru extragerea corpului și au predat cazul polițiștilor, care vor stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Ancheta continuă pentru a clarifica modul în care bărbatul a ajuns în canalul de irigații și cauza exactă a decesului.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading