Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 537

Administrație Locală

De ce a atacat în instanță prefectul Valentin Barbu Hotărârea CJ privind împărțirea banilor către primării

Published

on

Am solicitat Instituției Prefectului Județul Călărași un punct de vedere pentru a afla care este motivul pentru care prefectul Valentin Barbu a arătat HCJ 3 din 31.01.2024. Redăm integral punctul de vedere transmis de biroul de presă al Prefecturii Călărași:


Instituția Prefectului Județul Călărași a atacat Hotărârea CJ nr.3/31.01.2024 întrucât s-au primit 24 de sesizări scrise din partea unor UAT. Toți primarii au proiecte și au nevoie de cofinanțare și apreciem că cetățenii localităților care primesc mai puțini bani suferă din cauza ambiției unora. 2024 este al patrulea an consecutiv când se întâmplă acest lucru. Se emite o hotărâre, se creează nemulțumiri, iar apoi se revocă. Practic, unii se joacă! Administrația pentru unii este o joacă.

O hotărâre a Curții de Apel pe speță similară dispune:

”Potrivit Art.92 alin (4) din Codul administrativ, președintele CJ ar fi trebuit să asigure respectarea prevederilor Constituției, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Județean, precum și a altor acte normative, ori prin modul de repartizare a sumelor, în funcție de afiliația politică a primarilor, se realizează o veritabilă discriminare a cetățenilor pe criterii politice, fapt contrar atât art.16 alin.(1) din Constituția României, cât și prevederilor Codului Administrativ art.6, art.7, art.10, și art.11, principiile legalității, egalității, satisfacerii interesului public, precum și imparțiabilității. Puterea discreționară a autorității, având la bază marja de libertate de apreciere, în limitele competenței sale, nu este nelimitată. Aprecierea autorității, în virtutea puterii sale discreționare, nu poate fi arbitrară, ci în raport cu scopul oferit de lege. Motivarea actului administrativ este esențială și aceasta nu se poate rezuma la indicarea temeiului de drept și al documentației fără să fie relevate elemente concrete, obiective, care rezultă din această documentație, privind împrejurările care au determinat repartizarea sumelor între unitățile administrativ-teritoriale în modalitatea stabilită prin hotărârea în discuție.”

Advertisement

An de an, anumiți primari au cerut Instituției Prefectului o repartizate echitabilă. S-a procedat verificarea legalității hotărârilor de Consiliu Județean  prin prisma celor statuate de jurisprudență în materie și s-a recurs la atacarea hotărârilor care nu respectă legea.

De fiecare dată, instanțele de contencios-administrativ ne-au dat dreptate. O să vă convingeți de asta și anul acesta!

BIROUL DE PPESĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Administrație Locală

Vasile Iliuță a prezentat utilajele care vor reduce cu 50 la sută cantitatea de gunoi depozitată la groapa județeană

Published

on

Vasile Iliuță și conducerea Consiliului Județean Călărași au fost în vizită de lucru la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Mihai Viteazu. Scopul vizitei a fost prezentarea utilajelor care vor permite tratarea mecanică a deșeurilor colectate în județ.

Iliuță a spus că județul a preluat groapa după negocieri cu fostul operator. Gestionarea este făcută acum de Societatea de Drumuri și Poduri Călărași. El a explicat că nivelul de organizare din prezent este diferit față de momentul preluării și că activitatea respectă autorizația de mediu.

Noul flux tehnologic va permite selectarea și tratarea mecanică a gunoiului, ceea ce va reduce la jumătate cantitatea care ajunge la depozitare. Iliuță a spus că această reducere va scădea și taxa de mediu plătită către Fondul de Mediu, taxă care se regăsește în costurile suportate de populație.

Conducerea județului va depune o cerere pentru revizuirea autorizației de mediu, astfel încât noua instalație să poată funcționa în regim complet.

Advertisement

Șeful stației CMID, Sabin, a spus că instalația de sortare funcționează și că echipa a pus în ordine activitatea preluată. El a arătat că obiectivul tehnic este evitarea depozitării a cel puțin 50 la sută din cantitatea totală de deșeuri prin tratare mecanică biologică. În prezent, colectarea selectivă reprezintă aproximativ 5 la sută din total.

Vasile Iliuță a spus că utilajele au fost cumpărate din capitalul social al Societății de Drumuri și Poduri. Scopul este reducerea cantității de gunoi care ajunge la groapă și scăderea costurilor pentru locuitorii județului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Județul alocă 500.000 de euro pentru deszăpezire, flota și stocurile sunt pregătite

Published

on

Flota de deszăpezire a județului intră din nou în atenția publicului. Autoritățile anunță cifre mari, utilaje multe și un buget care ridică întrebări. Iarna 2025 începe cu 41 de utilaje pregătite să intre în acțiune din prima zi. Perioada de intervenție este 15 noiembrie, 1 martie. Echipele au program de permanență și pot acționa rapid în orice situație.

Stocurile sunt semnificative. Sunt pregătite 1600 de tone de materiale antiderapante. Cantitățile sunt împărțite în 800 de tone de nisip și 800 de tone de sare. Există un bazin de combustibil de cinci tone, complet alimentat. Aprovizionarea este asigurată prin contracte. Dacă situația o cere, societatea poate închiria utilaje suplimentare pentru a evita blocajele.

Intervențiile sunt organizate în trei puncte strategice. Punctele sunt în Călărași, Mănăstirea și Lehliu. Această structură reduce timpul de deplasare al utilajelor. Operatorii monitorizează traficul și starea drumurilor în timp real. Utilajele sunt urmărite prin GPS pentru a eficientiza intervențiile.

Costurile sunt ridicate. Județul alocă 2,36 milioane de lei pentru programul de deszăpezire. Media lunară depășește 670.000 de lei. Noiembrie și martie sunt mai ieftine, dar decembrie, ianuarie și februarie rămân perioadele cu cele mai multe intervenții.

Advertisement

În județul Călărași, societatea Drumuri și Poduri are în gestiune aproximativ 650 km de drumuri asfaltate.

Autoritățile spun că județul este pregătit. Utilajele sunt în teren, stocurile sunt asigurate, iar echipele au un plan de intervenție pentru toate scenariile din iarnă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Oltenița răspunde criticilor privind gunoiul și cere ca sesizările să fie trimise direct instituției

Published

on

Primăria Oltenița a reacționat după apariția unor postări pe rețelele de socializare în care localnicii reclamă mormane de gunoi și zone necurățate din oraș. Instituția le mulțumește cetățenilor care semnalează problemele, dar subliniază că soluțiile apar mai rapid când sesizările ajung direct la primărie prin telefon, e mail sau pagina oficială de Facebook.

Reprezentanții primăriei afirmă că echipele pot fi trimise imediat la fața locului atunci când primesc o sesizare directă, iar intervențiile se fac prompt. Postările de pe pagini personale nu sunt monitorizate constant, ceea ce poate duce la întârzieri. Singurele reacții primite acolo sunt aprecierile din mediul online, nu rezolvarea unei situații.

Primăria spune că nu poate prelua rapid informațiile dacă cetățenii doar etichetează instituția în comentarii. Problemele apărute în ultimele zile au fost deja remediate de firma de salubritate Iridex Group, după verificările din teren. Municipalitatea precizează că Iridex nu este o societate a primăriei, ci un partener contractual.

Autoritatea locală transmite că doar prin comunicare directă se pot rezolva mai repede situațiile din oraș.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading