La zi
436 de copii internați în Căminul Spital Plătăreşti din Călărași au murit în perioada comunistă. Dosarul anchetei, la Parchetul General
Peste 15.000 de copii care erau internați în căminele-spital sau orfelinatele din România au pierit în timpul perioadei comuniste. Conform celei mai recente investigații, s-a descoperit că peste 400 dintre acești copii și-au găsit sfârșitul în căminul-spital Plătărești din Călărași. Aici, peste opt sute de copii au fost plasați, iar cei care au supraviețuit au fost tratați într-un mod inuman de către cei responsabili cu îngrijirea lor.
Dintre toate lagărele lui Ceaușescu documentate până acum de cercetătorii de la IICCMER, căminul-spital nr. 4 de la Plătărești (jud. Călărași) iese în evidență sub multe aspecte. A fost instituția destinată asistaților considerați “de lux” – copii proveniți din familii privilegiate.
Acesta este locul care lasă în urmă o imagine fidelă a sistemului – copii ținuți în condiții de frig extrem până la deces, cu aprovizionare insuficientă de hrană, iar cei responsabili erau intimidați și sancționați dacă îndrăzneau să reclame lipsurile.
Căminul de la Plătărești este și locul în care istoricii-anchetatori au descoperit cel mai bogat material documentar, oferindu-le posibilitatea de a contura trăsăturile unui regim care, prin deciziile luate la nivel înalt, dar și prin acțiunile fiecărui angajat în parte, a condamnat la moarte copii cu diferite grade de handicap, neglijați și lăsați în voia sorții.
„După ce mâncau, îi băga infirmiera într-un colț, unii în alții așa, și punea două-trei pături pe ei și, suflând unii în alții, să încălzeau”Fănica Ivanov, fostă infirmieră-șefă cămin Plătărești (sursa: Europa Libera / România)
Copii înghesuiți unul peste altul, într-un colț de încăpere, cu mâinile și picioarele degerate, acoperiți cu cearșafuri și pături ude, imposibil de uscat. Se încălzesc suflând unul spre celălalt – este imaginea copiilor cu deficiențe psihice sau fizice, ajunși în căminele spital din România anilor 80. Scena este descrisă de Fănica Ivanov, fostă infirmeră-șefă în secția de minori a spitalului-cămin din Plătărești, de la doar 20 de kilometri de București, notează Europa Libera.
Una dintre cele mai grave probleme legate de viaţa în Căminul spital nr. 4 Plătărești era frigul. Atunci când în întreaga Românie caloriferele erau reci, iar românii inventau tot felul de metode de a se încălzi, în spitalele-cămin nimeni nu se chinuia să inoveze ceva pentru copiii nimănui.
În căminul de la Plătărești, în iernile grele din anii ’80, erau 7-8 grade în calorifere.
„Ai grijă de ei, că ei îți dau de mâncare”
La o aruncătură de băț de București, într-o comună ce numără în prezent aproape 4.000 de locuitori, exista în perioada premergătoare Revoluției din ’89 o clădire destinată găzduirii a 881 de copii cu dizabilități severe. Dintre acești copii, 436 au pierit în circumstanțe considerate, după mai bine de 30 de ani, suspecte.
Deși autoritățile au renunțat la spitalul pentru copii puțin timp după 1989, secția pentru adulți a continuat să funcționeze până acum câțiva ani. Închiderea căminului a adus un sentiment de regret în sat. Mulți dintre locuitori au beneficiat de pe urma activității „Spitalului de nebuni” din zonă. Unii au fost angajați acolo, în timp ce alții își vindeau animalele sau produsele agricole către spital, care avea nevoie de ele.
Spitalul pentru adulți a fost construit în anii ’60 în clădirile insalubre care fuseseră parte a unei mănăstiri din secolul al XVII-lea și care găzduise o închisoare politică pentru femei în primii ani ai regimului comunist.
În 1978, odată cu construirea unei noi clădiri, la Plătărești s-a inaugurat și o secție dedicată copiilor, în special celor proveniți din București.
Fănica Ivanov a fost angajată ca infirmieră la spitalul din Plătărești din 1975. În 1978, s-a transferat la secția de copii și, în scurt timp, a devenit infirmieră-șefă. A continuat să lucreze acolo până în 1995, când s-a pensionat.
La vârsta de 81 de ani, Fănica își amintește multe dintre evenimentele din cămin. Desigur, recunoaște neajunsurile sistemului, dar nu le percepe ca pe niște greșeli majore. Știau ce probleme existau, însă „așa funcționa atunci”. Personalul depunea eforturi considerabile pentru a-i trata pe asistați cu umanitate, susține Fănica, împreună cu foștii ei colegi. Cu resursele pe care le aveau, încercau să asigure îngrijirea adecvată. „Aveți grijă de ei, că ei vă dau de mâncare”, le spusese primul director al instituției. Acest cuvânt i-a rămas întipărit în minte Fănicei. Desigur, recunoaște că unele dintre ororile trăite de copii erau reale, dar erau acceptate ca parte a sistemului de atunci.
Frigul
Frigul a fost sursa principală a ratei crescute a deceselor de la Plătărești. Jumatate dintre cei 881 de copii internați aici din 1978 și până în 1990 au murit – 203 au trecute în certificatele de deces cauzele: bronho-pneumonie sau pneumonie, scrie Europa Libera.
Plătărești – notă privitoare la lipsa combustibilului
„Menţionăm că afecţiunile neuropsihice foarte avansate, mai ales la copii tratați în unitatea noastră, solicită în primul rând asigurarea de spaţii călduroase necesare ţinerii în viaţă a copiilor care, deşi sunt între 3 -18 ani, cântăresc 15-20kg, foarte mulţi fiind imobilizaţi.
În concluzie dorim să vă învederăm că toate cazurile de la copii nu pot supravieţui fără căldura corespunzătoare în saloane, fără condiţii de igienă corespunzătoare şi fără hrana necesară – toate acestea realizându-se numai cu ajutorul energiei termice.
Nu exagerăm, dar suntem pe deplin conştienţi că niciunul din copiii internaţi în unitatea noastră nu pot supravieţui 24 de ore fără căldură şi hrană. De aceea se impune ca în sezonul rece stocul pe care îl putem depozita, de 60 tone, să fie permanent asigurat, pentru a evita lipsa de combustibil din cauza eventualelor înzăpeziri ale şoselei, care leagă pe o distanţă de 20k comunitatea de Depozitul Peco Titan.”
Notă a conducerii spitalului, directorul Gheorghiu Panait către Ministerul Aprovizionării – 7 octombrie 1983.
Gheorghiu Panait, directorul Căminului Plătărești din anii 80, a trimis numeroase memorii către Ministerul Aprovizionării – spunea în scrisori că drumul Bucureşti – Plătăreşti (circa 20 de km) este deseori blocat de zăpezi și că spitalul nu are cum să se aprovizioneze.
Din cauza lipsei de căldură – spune fostul director într-una dintre scrisori – „copiii prezentau degerături ale extremităţilor şi ajungeau să moară «pur şi simplu din cauza frigului»”, pentru că „din cauza cotelor mici de combustibil uşor ce ni se repartizează lunar, temperatura în saloane nu poate depăşi 7-8 grade, iar spălarea lenjeriei se face foarte greu şi mai ales uscarea (spălătoria fiind complet mecanizată) fapt ce ne obligă să-i învelim cu lenjerie umezită care determină diferite boli care până la urmă duc la decese.” (sursa: Memoriu Gherorghiu Panait către Ministerul Aprovizionării, 23 decembrie 1985)
Niciunul dintre copii nu avea la dispoziţie suficiente schimburi; majoritatea erau ţinuţi mai mult dezbrăcaţi. De altfel, lipsa hainelor este un element comun găsit în toate spitalele cercetate pînă acum de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER).
Situaţia se agravează în a doua jumătate a anilor ’80, când măsura raţionalizării consumului de gaze naturale şi energie electrică prevede o diminuare a consumului cu 30%.
Aceasta a presupus oprirea curentului electric pe timpul zilei între orele 07:00 şi 18:00. Nimeni, spuneau autoritățile comuniste, nu avea voie să folosească surse alternative de încălzire – reşouri şi calorifere electrice.
Directorul Centrului Plătărești, Gheorghiu Panait, spune, în 1985: atunci „când proiectul de buget a fost întocmit, temperatura medie în saloane era stabilită prin lege la 22 grade Celsius, astăzi este stabilită la 18 grade Celsius, ceea ce înseamnă o reducere a temperaturii la 18 grade Celsius, ceea ce înseamnă o reducere a temperaturii medii cu 20%, procent cu care normal trebuia să se producă şi cota anuală de combustibil. Din calcul rezultă că cota a fost redusă cu 50% , neexistând corespondenţa legală dintre cotă şi temperatură, la care se mai adaugă şi temperaturile foarte scăzute care s-au înregistrat în ultima vreme”. (sursa: Memoriu Gherorghiu Panait către Ministerul Aprovizionării, 23 decembrie 1985)
Insuficienţa combustibilului a fost constantă şi cu atât mai gravă spre finele regimului comunist, iar eforturile conducerii căminului au întâmpinat adeseori obtuzitatea, dezinteresul, indolenţa, lipsa de empatie a celor care ar fi putut să amelioreze condiţiile inumane de trai din cămin – afirmă cercetătorii IICCMER.
Într-o notă scrisă pe memoriul adresat Ministerului Aprovizionării, directorul Panait Gheorghiu menţionează că „în ziua de 23.12.1985 m-am prezentat la C. PECO Tov. ing Ionaşcu din partea tovarăşei Degeratu MACT şi nici nu m-a primit pe poartă”.
Nota directorului de la Plătărești pentru lipsa combustibilului
„Unitatea adăposteşte 250 de copii, ponderea cea mai mare fiind (a celor- n.r.) permanent imobilizaţi într-un pat gatoşi (care făceau pe ei- n.r.), cu echipament şi cazarmament limitat de un barem care încă nu este adaptat nevoilor speciale ale acestui tip de bolnavi. Frigul intens care s-a instalat şi se menţine în iarna aceasta a scăzut substanţial rezistenţa bolnavilor noştri, favorizând îmbolnăviri grave, urmate multe de decesul bolnavilor.”
Printre cei care au ajuns la Plătărești au fost copii de generali, ingineri, actori sau pictori. Toți aveau deficiențe și nu erau „bine-văzuți” de sistemul care considera că nu corespund cerințelor. Mai mult, partidul comunist român avea nevoie de oameni ai muncii activi, iar un copil cu probleme însemna concedii medicale și extragerea părinților din câmpul muncii – ceva total inacceptabil pentru regim, scrie Europa Libera.
Pe 29 februarie 1978, ora 14:30, a fost internat primul minor la secția de copii. Era Luiza Bugeac, în vârstă de 17 ani, născută în București pe 30 mai 1960. Diagnosticul ei: leuconevraxită și debilitate mintală, boli care necesitau tratament continuu.
Motivul internării a fost că „provenea dintr-o familie numeroasă care ridică probleme de ordin sanitar”.
Căminul s-a umplut repede. Numai în primii doi ani de funcționare, secţia de minori de la Căminul nr. 4 Plătărești a fost populată până la capacitate maximă. Până în 1990 numărul celor internaţi a fost constant peste capacitate. Suprapopularea a fost o problemă constantă până în 1990, în pofida ratei foarte mari a deceselor. Încă din 1979, în urma unui control al Centrului Sanitar Antiepidemic Ilfov, s-a constatat că în fiecare salon stau câte 15-20 de copii, cei mai mulţi câte doi într-un pat.
Anual, numărul mediu al copiilor internați în cămin a fost de aproximativ 200, cu un vârf de 212, în 1989.
Din datele cumulate privind numărul de internări, se poate avansa un număr total de 881 de minori internaţi în Căminul-spital nr. 4 Plătăreşti în perioada 1978-1990. Lipsesc datele privind internările pentru prima jumătate a anului 1991, însă cel mai probabil în această perioadă nu s-au mai făcut internări, întrucât secţia urma să fie mutată.
Anii ’90 au adus în România jurnaliști din întreaga lume, șocați de imaginile cu căminele de copii ajunse în ziare, reviste și la televiziuni. Printre cei care au ajuns la Plătărești a fost și ziaristul român Mihai Tatulici, care lucra atunci la TVR.
Jurnalistul a filmat în mai multe rânduri cum erau ținuți copiii în condiții mizere, dezbrăcați și legați de pat.
După 30 de ani, Mihai Tatulici și alți jurnaliști occidentali au devenit martori în dosarul întocmit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. În baza acestor declarații și a documentelor strânse din arhivele de la Călărași, istoricii au reușit să pună cap la cap întreaga istorie a ceea ce s-a întâmplat la Plătărești.
După 34 de ani, ei trimit, în decembrie 2023, Parchetului General, un denunț de 120 de pagini cu mărturii și probe care demonstrează, spun istoricii-anchetatori, exterminarea unei categorii sociale lipsite de apărare. Un sistem pus la punct de statul comunist și întreținut și de oamenii simpli care au lucrat în cămin.
În perioada de funcționare, între februarie 1978-iunie 1991, Căminul Spital nr. 4 Plătărești a fost condus de doi directori, Gheorghiu Panait (februarie 1978-iunie 1986) și Ioana Melinte (iulie 1986 – iulie 1991).
Gheorghiu Panait, primul director, a lăsat mărturii scrise despre ceea ce se întâmpla de fapt în spital. Documentele lui sunt probe esențiale 30 de ani mai târziu. El a plecat la spitalul de la Bălăceanca în urma unui scandal cu unul dintre angajați. Între timp, a murit.
Despre cealaltă directoare, Ioana Melinte, anchetatorii au date că ar fi în viață.
„Din cei 436 de minori decedați la Plătărești, un număr de 208 au decedat în perioada în care la conducerea Căminului-spital nr. 4 Plătăreşti s-a aflat Ioana Melinte, în calitate de medic-director. În această funcţie, prin acţiuni şi inacţiuni sistematice, a contribuit la decesul celor 208 minori, la care se adaugă aproximativ 160 de minori decedaţi în perioada în care aceasta a activat ca medic principal neuropsihiatru la secţia pentru minori a Căminului-spital”, se arată în denunțul IICCMER.
La acuzațiile de neglijență în tratarea bolnavilor se mai adaugă una.
„Mai putem afirma, fără dubiu, faptul că o bună parte din mâncarea destinată beneficiarilor era sustrasă în mod constant de către angajaţii centrului, de multe ori cu complicitatea conducerii. Pot fi invocate aici sancţiunile aplicate angajaţilor, prezente în dări de seama sau dosarele personale”, se mai arată în documentul trimis de IICCMER la Parchetul General.
Practica a fost surprinsă mai ales în primii ani de după 1990, atunci când bunuri sosite ca ajutoare umanitare din țară sau din Occident au fost furate efectiv de către personalul centrului – „dovadă” – spune IICCMER – „sunt atât mărturiile ataşate, cât şi dosarele de furt întocmite şi condamnările în instanţă”.
Pe lista lungă a istoricilor sunt numele tuturor angajaților de la Plătărești de la înființare până la închidere. Unii au murit, alții sunt încă în viață, dar nu înțeleg care ar mai fi rolul lor după atâta vreme. Au ascultat ordinele și au respectat legile. Așa cum erau ele atunci.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, în dimineața zilei de 20 august 2025, percheziții de amploare în județul Constanța, vizând atât domiciliul primarului municipiului Mangalia, Cristian Radu, cât și sediul Primăriei Mangalia. Acțiunea face parte dintr-o anchetă penală ce investighează presupuse infracțiuni de corupție comise de funcționari publici din administrația locală, conform unui comunicat oficial al DNA.
Cristian Radu, primar al Mangaliei din 2012 și aflat la al patrulea mandat, este suspectat de luare de mită, potrivit surselor judiciare citate de multiple publicații. Surse apropiate anchetei menționează că edilul ar fi primit sume impresionante, estimate la peste 500.000 de euro, în schimbul unor favoruri acordate în cadrul activităților administrative. Pe lângă locuința sa din zona Ceronav, de pe malul lacului Siutghiol din Constanța, și un hotel din Mangalia unde primarul ar fi cazat ocazional, procurorii au descins și la biroul acestuia din primărie, care a fost sigilat, împreună cu cel al administratorului public, George Didi Călin.
Ancheta vizează și alți angajați ai Primăriei Mangalia, inclusiv administratorul public George Didi Călin, suspectați de implicare în activități ilegale. Procurorii au solicitat documente oficiale de la primărie pentru a verifica modul în care au fost încheiate anumite contracte și eventuale beneficii obținute de persoanele implicate. În plus, se investighează o posibilă rețea de corupție care ar implica și Poliția Locală Mangalia, conform informațiilor furnizate de Dorinel Colgiu, un fost apropiat al primarului, prins în flagrant în iulie 2024 pentru trafic de influență.
Cristian Radu nu se află la prima confruntare cu DNA. În 2023, acesta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că, între 2014 și 2017, a încheiat 95 de contracte de asistență juridică cu o firmă de avocatură, deși primăria avea deja un contract similar cu onorarii semnificativ mai mici. Prejudiciul estimat în acel dosar se ridică la peste 2,7 milioane de euro.
După finalizarea perchezițiilor, primarul Cristian Radu și alți suspecți au fost duși la sediul DNA Constanța pentru audieri. Ancheta este în desfășurare, iar DNA a precizat că va oferi detalii suplimentare atunci când situația o va permite.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Marți dimineață, 19 august 2025, Autostrada A1 București–Pitești a fost scena unei tragedii care a șocat o țară întreagă. În jurul orei 09:00, la kilometrul 41, în apropierea localității Vânătorii Mici, județul Giurgiu, doi tineri au fost loviți mortal de un TIR. Ceea ce părea inițial un accident rutier grav a luat o turnură cutremurătoare odată cu dezvăluirile șoferului și ale martorilor.
Detalii cutremurătoare din ancheta Poliției
Conform mărturiei șoferului TIR-ului, Laurențiu Curelea, un bărbat de 40 de ani din Prahova, cei doi tineri – un băiat și o fată – se aflau pe banda de urgență a autostrăzii, mergând îmbrățișați. Într-un moment de neînțeles, aceștia s-ar fi aruncat împreună în fața camionului aflat în mers. „Pur și simplu au sărit, s-au îmbrățișat, s-au luat în brațe și au sărit în fața camionului. Am încercat să evit în stânga cât am putut,” a povestit șoferul, vizibil șocat, pentru Știrile ProTV. Mărturia sa este susținută de un alt șofer, care circula în spatele TIR-ului și a observat gestul dramatic al tinerilor.
Șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar probe biologice au fost recoltate pentru analize suplimentare. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.
O poveste de iubire interzisă?
Noi informații sugerează că cei doi tineri ar fi fost minori, cu vârste estimate între 13 și 15 ani, conform unor surse citate de Antena 3 și româniatv.net. Se pare că relația lor nu era acceptată de familiile lor, ceea ce ar fi contribuit la gestul extrem. Giorgiana, adolescenta de 14 ani, i-ar fi spus tatălui ei în dimineața tragediei că îl iubește, acestea fiind ultimele ei cuvinte înainte de a pleca de acasă. Povestea lor de dragoste, marcată de opoziția familiilor, ridică întrebări dureroase despre motivele care i-au împins pe cei doi să recurgă la un astfel de act.
Un gest care ridică semne de întrebare
Ipoteza unei duble sinucideri este luată în calcul de anchetatori, bazându-se pe declarațiile șoferului și ale martorilor. Faptul că tinerii au mers peste 5 kilometri pe jos până la locul incidentului, fără a lăsa urme ale unei mașini în zonă, sugerează că gestul ar fi fost premeditat. „Cred că a fost convenit, că erau împreună, adică erau îmbrățișați,” a mai adăugat șoferul TIR-ului, conform Observator News.
Sprijin pentru cei în criză
Această tragedie readuce în atenție importanța sănătății mintale și a sprijinului pentru tinerii care se confruntă cu dificultăți emoționale. Persoanele care se luptă cu depresia sau gânduri suicidale pot apela TEL VERDE 0374.456.420, disponibil 24/7, sau la Alianța Română de Prevenție a Suicidului la 0800 801 200 (vineri-duminică) ori prin email la [email protected].
Tragedia de pe A1 rămâne o rană deschisă, o poveste de dragoste încheiată dramatic, care îndeamnă la reflecție asupra presiunilor sociale și familiale care pot afecta tinerii. Ancheta continuă, iar autoritățile speră să aducă lumină asupra circumstanțelor care au dus la acest gest extrem.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fapt Divers
„Delfinul” – Spaima sovieticilor din Marea Neagră: Secretele primului submarin militar al României
În inima apelor tulburi ale Mării Negre, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un nume a devenit sinonim cu curajul și eficiența: NMS Delfinul, primul submarin militar al României. Construit cu ambiție și marcat de controverse, acest submersibil a scris pagini de istorie prin misiunile sale îndrăznețe împotriva flotei sovietice. Povestea sa este una despre perseverență, eroism și provocări tehnice, dar și despre moștenirea unui vas care a pus România pe harta puterilor maritime.
Planurile pentru construirea primului submarin românesc au fost conturate încă de la începutul secolului XX, însă Primul Război Mondial a amânat realizarea acestui vis. Abia în 1926, România a comandat construcția NMS Delfinul (Nava Majestății Sale Delfinul) la șantierul naval „Quarnero” din Fiume, pe atunci o bază navală italiană (azi Rijeka, Croația). Cu o lungime de 68 de metri, dotat cu șase torpile Whitehead de 533 mm și un tun naval Bofors de 101,6 mm, submarinul promitea să fie o armă redutabilă. Costul său, de peste 135 de milioane de lei, era o investiție uriașă pentru România interbelică, reflectând ambiția de a-și consolida prezența navală în Marea Neagră.
Cu toate acestea, construcția nu a fost lipsită de probleme. La primele probe din 1931, submarinul a dezvăluit defecte majore: prova a cedat, acumulatorul a explodat, iar vinciul s-a rupt. Autoritățile române au acuzat constructorii italieni de folosirea unor materiale de calitate inferioară, ceea ce a dus la rezilierea contractului și la un proces care a durat trei ani. În cele din urmă, după noi negocieri, submarinul a fost finalizat și livrat României în 1936, fiind inaugurat oficial pe 15 august, de Ziua Marinei.
„Delfinul” în al doilea Război Mondial: O forță de temut
Odată intrat în serviciul Marinei Române, NMS Delfinul a devenit un instrument esențial în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Între 1941 și 1942, sub comanda unor ofițeri precum Constantin Costăchescu și Corneliu Lungu, submarinul a efectuat nouă misiuni în Marea Neagră, provocând pagube semnificative flotei sovietice. Echipajul, format din 40 de oameni, inclusiv șase ofițeri, a operat în condiții extrem de dificile, confruntându-se cu atacuri intense din partea navelor și aviației inamice.
Una dintre celebrele acțiuni ale „Delfinului” a avut loc pe 5 noiembrie 1941, în largul Crimeei, lângă Yalta. Comandantul Costăchescu a observat un convoi sovietic escortat și a ales să atace o navă de transport de 12.000 de tone, suspectată a fi încărcată cu muniții. O torpilă lansată de la o distanță de 800 de metri a lovit ținta, provocând o explozie devastatoare care a rupt vasul în două. Convoiul sovietic s-a împrăștiat, iar navele de escortă au vânat „Delfinul” timp de opt ore, lansând aproximativ 80 de grenade antisubmarin. Submarinul a scăpat nevătămat, ajungând la o adâncime record de 80 de metri, demonstrând îndemânarea echipajului și rezistența vasului.
„Delfinul” a contribuit și la alte succese, inclusiv scufundarea distrugătorului sovietic Moscova și avarierea crucișătoarelor Harkov și Voroșilov, care atacau Constanța. Prezența sa în Marea Neagră a forțat flota sovietică, care dispunea de 47 de submarine, să aloce resurse considerabile pentru apărarea antisubmarin, limitându-i astfel capacitatea ofensivă.
Echipajul: Eroism și sacrificiu
Succesele „Delfinului” s-au datorat curajului și profesionalismului echipajului, condus de căpitanul Constantin Costăchescu, decorat în 1943 cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru „eroismul și sângele rece” demonstrate în misiuni. Echipajul a înfruntat condiții meteo extreme, atacuri constante și stresul operațiunilor subacvatice, fără a înregistra pierderi umane, deși submarinul a fost ținta a sute de bombe și grenade.
Declinul și moștenirea „Delfinului”
După 1942, „Delfinul” a suferit avarii serioase și a intrat în reparații până în august 1944, când România a trecut de partea Aliaților. Submarinul a fost confiscat de sovietici, care l-au folosit ca sursă de piese de schimb, returnându-l României în 1957 în stare de epavă. Deși Marina Română a încercat să-l refacă pentru uz civil, în anii ’70 a fost scos definitiv din uz. Unele componente, precum motorul diesel Krupp și manometrul de adâncime, sunt astăzi expuse la Muzeul Marinei din Constanța și la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București.
În 1985, România a primit un nou submarin, tot numit „Delfinul”, construit în URSS, parte a clasei Kilo. Acesta, însă, este nefuncțional din 1996 din cauza lipsei fondurilor pentru întreținere, marcând un contrast dureros cu gloria primului „Delfinul”.
Moștenirea unui simbol naval
NMS Delfinul rămâne un simbol al ambiției și curajului Marinei Române. Deși depășit tehnologic la intrarea în război, a demonstrat că strategia, curajul și devotamentul pot compensa limitările tehnice. Povestea sa, marcată de triumfuri și provocări, continuă să inspire, amintind de rolul crucial al României în teatrul naval al Mării Negre.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Primarul Cristian Radu, prins în plasa DNA pentru mită de peste 500.000 de euro!
Îmbrățișați în fața morții: Povestea tragică a tinerilor de pe autostrada A1
Strada Locomotivei intră în reabilitare: trotuare și carosabil modernizat
O fetiță de 4 ani, acroșată de o mașină a Poliției Locale pe o stradă din cartierul Fantoma
VIDEO. Copiii se joacă lângă șine. Parcul Constructorilor, vandalizat și nesigur
