La zi
436 de copii internați în Căminul Spital Plătăreşti din Călărași au murit în perioada comunistă. Dosarul anchetei, la Parchetul General
Peste 15.000 de copii care erau internați în căminele-spital sau orfelinatele din România au pierit în timpul perioadei comuniste. Conform celei mai recente investigații, s-a descoperit că peste 400 dintre acești copii și-au găsit sfârșitul în căminul-spital Plătărești din Călărași. Aici, peste opt sute de copii au fost plasați, iar cei care au supraviețuit au fost tratați într-un mod inuman de către cei responsabili cu îngrijirea lor.
Dintre toate lagărele lui Ceaușescu documentate până acum de cercetătorii de la IICCMER, căminul-spital nr. 4 de la Plătărești (jud. Călărași) iese în evidență sub multe aspecte. A fost instituția destinată asistaților considerați “de lux” – copii proveniți din familii privilegiate.
Acesta este locul care lasă în urmă o imagine fidelă a sistemului – copii ținuți în condiții de frig extrem până la deces, cu aprovizionare insuficientă de hrană, iar cei responsabili erau intimidați și sancționați dacă îndrăzneau să reclame lipsurile.
Căminul de la Plătărești este și locul în care istoricii-anchetatori au descoperit cel mai bogat material documentar, oferindu-le posibilitatea de a contura trăsăturile unui regim care, prin deciziile luate la nivel înalt, dar și prin acțiunile fiecărui angajat în parte, a condamnat la moarte copii cu diferite grade de handicap, neglijați și lăsați în voia sorții.
„După ce mâncau, îi băga infirmiera într-un colț, unii în alții așa, și punea două-trei pături pe ei și, suflând unii în alții, să încălzeau”Fănica Ivanov, fostă infirmieră-șefă cămin Plătărești (sursa: Europa Libera / România)
Copii înghesuiți unul peste altul, într-un colț de încăpere, cu mâinile și picioarele degerate, acoperiți cu cearșafuri și pături ude, imposibil de uscat. Se încălzesc suflând unul spre celălalt – este imaginea copiilor cu deficiențe psihice sau fizice, ajunși în căminele spital din România anilor 80. Scena este descrisă de Fănica Ivanov, fostă infirmeră-șefă în secția de minori a spitalului-cămin din Plătărești, de la doar 20 de kilometri de București, notează Europa Libera.
Una dintre cele mai grave probleme legate de viaţa în Căminul spital nr. 4 Plătărești era frigul. Atunci când în întreaga Românie caloriferele erau reci, iar românii inventau tot felul de metode de a se încălzi, în spitalele-cămin nimeni nu se chinuia să inoveze ceva pentru copiii nimănui.
În căminul de la Plătărești, în iernile grele din anii ’80, erau 7-8 grade în calorifere.
„Ai grijă de ei, că ei îți dau de mâncare”
La o aruncătură de băț de București, într-o comună ce numără în prezent aproape 4.000 de locuitori, exista în perioada premergătoare Revoluției din ’89 o clădire destinată găzduirii a 881 de copii cu dizabilități severe. Dintre acești copii, 436 au pierit în circumstanțe considerate, după mai bine de 30 de ani, suspecte.
Deși autoritățile au renunțat la spitalul pentru copii puțin timp după 1989, secția pentru adulți a continuat să funcționeze până acum câțiva ani. Închiderea căminului a adus un sentiment de regret în sat. Mulți dintre locuitori au beneficiat de pe urma activității „Spitalului de nebuni” din zonă. Unii au fost angajați acolo, în timp ce alții își vindeau animalele sau produsele agricole către spital, care avea nevoie de ele.
Spitalul pentru adulți a fost construit în anii ’60 în clădirile insalubre care fuseseră parte a unei mănăstiri din secolul al XVII-lea și care găzduise o închisoare politică pentru femei în primii ani ai regimului comunist.
În 1978, odată cu construirea unei noi clădiri, la Plătărești s-a inaugurat și o secție dedicată copiilor, în special celor proveniți din București.
Fănica Ivanov a fost angajată ca infirmieră la spitalul din Plătărești din 1975. În 1978, s-a transferat la secția de copii și, în scurt timp, a devenit infirmieră-șefă. A continuat să lucreze acolo până în 1995, când s-a pensionat.
La vârsta de 81 de ani, Fănica își amintește multe dintre evenimentele din cămin. Desigur, recunoaște neajunsurile sistemului, dar nu le percepe ca pe niște greșeli majore. Știau ce probleme existau, însă „așa funcționa atunci”. Personalul depunea eforturi considerabile pentru a-i trata pe asistați cu umanitate, susține Fănica, împreună cu foștii ei colegi. Cu resursele pe care le aveau, încercau să asigure îngrijirea adecvată. „Aveți grijă de ei, că ei vă dau de mâncare”, le spusese primul director al instituției. Acest cuvânt i-a rămas întipărit în minte Fănicei. Desigur, recunoaște că unele dintre ororile trăite de copii erau reale, dar erau acceptate ca parte a sistemului de atunci.
Frigul
Frigul a fost sursa principală a ratei crescute a deceselor de la Plătărești. Jumatate dintre cei 881 de copii internați aici din 1978 și până în 1990 au murit – 203 au trecute în certificatele de deces cauzele: bronho-pneumonie sau pneumonie, scrie Europa Libera.
Plătărești – notă privitoare la lipsa combustibilului
„Menţionăm că afecţiunile neuropsihice foarte avansate, mai ales la copii tratați în unitatea noastră, solicită în primul rând asigurarea de spaţii călduroase necesare ţinerii în viaţă a copiilor care, deşi sunt între 3 -18 ani, cântăresc 15-20kg, foarte mulţi fiind imobilizaţi.
În concluzie dorim să vă învederăm că toate cazurile de la copii nu pot supravieţui fără căldura corespunzătoare în saloane, fără condiţii de igienă corespunzătoare şi fără hrana necesară – toate acestea realizându-se numai cu ajutorul energiei termice.
Nu exagerăm, dar suntem pe deplin conştienţi că niciunul din copiii internaţi în unitatea noastră nu pot supravieţui 24 de ore fără căldură şi hrană. De aceea se impune ca în sezonul rece stocul pe care îl putem depozita, de 60 tone, să fie permanent asigurat, pentru a evita lipsa de combustibil din cauza eventualelor înzăpeziri ale şoselei, care leagă pe o distanţă de 20k comunitatea de Depozitul Peco Titan.”
Notă a conducerii spitalului, directorul Gheorghiu Panait către Ministerul Aprovizionării – 7 octombrie 1983.
Gheorghiu Panait, directorul Căminului Plătărești din anii 80, a trimis numeroase memorii către Ministerul Aprovizionării – spunea în scrisori că drumul Bucureşti – Plătăreşti (circa 20 de km) este deseori blocat de zăpezi și că spitalul nu are cum să se aprovizioneze.
Din cauza lipsei de căldură – spune fostul director într-una dintre scrisori – „copiii prezentau degerături ale extremităţilor şi ajungeau să moară «pur şi simplu din cauza frigului»”, pentru că „din cauza cotelor mici de combustibil uşor ce ni se repartizează lunar, temperatura în saloane nu poate depăşi 7-8 grade, iar spălarea lenjeriei se face foarte greu şi mai ales uscarea (spălătoria fiind complet mecanizată) fapt ce ne obligă să-i învelim cu lenjerie umezită care determină diferite boli care până la urmă duc la decese.” (sursa: Memoriu Gherorghiu Panait către Ministerul Aprovizionării, 23 decembrie 1985)
Niciunul dintre copii nu avea la dispoziţie suficiente schimburi; majoritatea erau ţinuţi mai mult dezbrăcaţi. De altfel, lipsa hainelor este un element comun găsit în toate spitalele cercetate pînă acum de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER).
Situaţia se agravează în a doua jumătate a anilor ’80, când măsura raţionalizării consumului de gaze naturale şi energie electrică prevede o diminuare a consumului cu 30%.
Aceasta a presupus oprirea curentului electric pe timpul zilei între orele 07:00 şi 18:00. Nimeni, spuneau autoritățile comuniste, nu avea voie să folosească surse alternative de încălzire – reşouri şi calorifere electrice.
Directorul Centrului Plătărești, Gheorghiu Panait, spune, în 1985: atunci „când proiectul de buget a fost întocmit, temperatura medie în saloane era stabilită prin lege la 22 grade Celsius, astăzi este stabilită la 18 grade Celsius, ceea ce înseamnă o reducere a temperaturii la 18 grade Celsius, ceea ce înseamnă o reducere a temperaturii medii cu 20%, procent cu care normal trebuia să se producă şi cota anuală de combustibil. Din calcul rezultă că cota a fost redusă cu 50% , neexistând corespondenţa legală dintre cotă şi temperatură, la care se mai adaugă şi temperaturile foarte scăzute care s-au înregistrat în ultima vreme”. (sursa: Memoriu Gherorghiu Panait către Ministerul Aprovizionării, 23 decembrie 1985)
Insuficienţa combustibilului a fost constantă şi cu atât mai gravă spre finele regimului comunist, iar eforturile conducerii căminului au întâmpinat adeseori obtuzitatea, dezinteresul, indolenţa, lipsa de empatie a celor care ar fi putut să amelioreze condiţiile inumane de trai din cămin – afirmă cercetătorii IICCMER.
Într-o notă scrisă pe memoriul adresat Ministerului Aprovizionării, directorul Panait Gheorghiu menţionează că „în ziua de 23.12.1985 m-am prezentat la C. PECO Tov. ing Ionaşcu din partea tovarăşei Degeratu MACT şi nici nu m-a primit pe poartă”.
Nota directorului de la Plătărești pentru lipsa combustibilului
„Unitatea adăposteşte 250 de copii, ponderea cea mai mare fiind (a celor- n.r.) permanent imobilizaţi într-un pat gatoşi (care făceau pe ei- n.r.), cu echipament şi cazarmament limitat de un barem care încă nu este adaptat nevoilor speciale ale acestui tip de bolnavi. Frigul intens care s-a instalat şi se menţine în iarna aceasta a scăzut substanţial rezistenţa bolnavilor noştri, favorizând îmbolnăviri grave, urmate multe de decesul bolnavilor.”
Printre cei care au ajuns la Plătărești au fost copii de generali, ingineri, actori sau pictori. Toți aveau deficiențe și nu erau „bine-văzuți” de sistemul care considera că nu corespund cerințelor. Mai mult, partidul comunist român avea nevoie de oameni ai muncii activi, iar un copil cu probleme însemna concedii medicale și extragerea părinților din câmpul muncii – ceva total inacceptabil pentru regim, scrie Europa Libera.
Pe 29 februarie 1978, ora 14:30, a fost internat primul minor la secția de copii. Era Luiza Bugeac, în vârstă de 17 ani, născută în București pe 30 mai 1960. Diagnosticul ei: leuconevraxită și debilitate mintală, boli care necesitau tratament continuu.
Motivul internării a fost că „provenea dintr-o familie numeroasă care ridică probleme de ordin sanitar”.
Căminul s-a umplut repede. Numai în primii doi ani de funcționare, secţia de minori de la Căminul nr. 4 Plătărești a fost populată până la capacitate maximă. Până în 1990 numărul celor internaţi a fost constant peste capacitate. Suprapopularea a fost o problemă constantă până în 1990, în pofida ratei foarte mari a deceselor. Încă din 1979, în urma unui control al Centrului Sanitar Antiepidemic Ilfov, s-a constatat că în fiecare salon stau câte 15-20 de copii, cei mai mulţi câte doi într-un pat.
Anual, numărul mediu al copiilor internați în cămin a fost de aproximativ 200, cu un vârf de 212, în 1989.
Din datele cumulate privind numărul de internări, se poate avansa un număr total de 881 de minori internaţi în Căminul-spital nr. 4 Plătăreşti în perioada 1978-1990. Lipsesc datele privind internările pentru prima jumătate a anului 1991, însă cel mai probabil în această perioadă nu s-au mai făcut internări, întrucât secţia urma să fie mutată.
Anii ’90 au adus în România jurnaliști din întreaga lume, șocați de imaginile cu căminele de copii ajunse în ziare, reviste și la televiziuni. Printre cei care au ajuns la Plătărești a fost și ziaristul român Mihai Tatulici, care lucra atunci la TVR.
Jurnalistul a filmat în mai multe rânduri cum erau ținuți copiii în condiții mizere, dezbrăcați și legați de pat.
După 30 de ani, Mihai Tatulici și alți jurnaliști occidentali au devenit martori în dosarul întocmit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. În baza acestor declarații și a documentelor strânse din arhivele de la Călărași, istoricii au reușit să pună cap la cap întreaga istorie a ceea ce s-a întâmplat la Plătărești.
După 34 de ani, ei trimit, în decembrie 2023, Parchetului General, un denunț de 120 de pagini cu mărturii și probe care demonstrează, spun istoricii-anchetatori, exterminarea unei categorii sociale lipsite de apărare. Un sistem pus la punct de statul comunist și întreținut și de oamenii simpli care au lucrat în cămin.
În perioada de funcționare, între februarie 1978-iunie 1991, Căminul Spital nr. 4 Plătărești a fost condus de doi directori, Gheorghiu Panait (februarie 1978-iunie 1986) și Ioana Melinte (iulie 1986 – iulie 1991).
Gheorghiu Panait, primul director, a lăsat mărturii scrise despre ceea ce se întâmpla de fapt în spital. Documentele lui sunt probe esențiale 30 de ani mai târziu. El a plecat la spitalul de la Bălăceanca în urma unui scandal cu unul dintre angajați. Între timp, a murit.
Despre cealaltă directoare, Ioana Melinte, anchetatorii au date că ar fi în viață.
„Din cei 436 de minori decedați la Plătărești, un număr de 208 au decedat în perioada în care la conducerea Căminului-spital nr. 4 Plătăreşti s-a aflat Ioana Melinte, în calitate de medic-director. În această funcţie, prin acţiuni şi inacţiuni sistematice, a contribuit la decesul celor 208 minori, la care se adaugă aproximativ 160 de minori decedaţi în perioada în care aceasta a activat ca medic principal neuropsihiatru la secţia pentru minori a Căminului-spital”, se arată în denunțul IICCMER.
La acuzațiile de neglijență în tratarea bolnavilor se mai adaugă una.
„Mai putem afirma, fără dubiu, faptul că o bună parte din mâncarea destinată beneficiarilor era sustrasă în mod constant de către angajaţii centrului, de multe ori cu complicitatea conducerii. Pot fi invocate aici sancţiunile aplicate angajaţilor, prezente în dări de seama sau dosarele personale”, se mai arată în documentul trimis de IICCMER la Parchetul General.
Practica a fost surprinsă mai ales în primii ani de după 1990, atunci când bunuri sosite ca ajutoare umanitare din țară sau din Occident au fost furate efectiv de către personalul centrului – „dovadă” – spune IICCMER – „sunt atât mărturiile ataşate, cât şi dosarele de furt întocmite şi condamnările în instanţă”.
Pe lista lungă a istoricilor sunt numele tuturor angajaților de la Plătărești de la înființare până la închidere. Unii au murit, alții sunt încă în viață, dar nu înțeleg care ar mai fi rolul lor după atâta vreme. Au ascultat ordinele și au respectat legile. Așa cum erau ele atunci.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Dr. Thomas Neill Cream, născut pe 27 mai 1850 în Glasgow, Scoția, într-o familie prosperă de producători de unt, părea sortit unei cariere strălucite în medicină. A studiat la University of Edinburgh, unde a obținut diploma în 1877, apoi s-a mutat în Canada, unde a practicat medicina la Chicago. Însă, în ciuda aparențelor, mintea sa ascundea o perversiune mortală. Încă din primii ani, Cream a arătat semne de cruzime: a fost implicat în avorturi ilegale și în 1881 a fost condamnat pentru tentativă de crimă după ce și-a otrăvit amanta, Sarah Jane Hardie, cu stricnină. Eliberat în 1888 după o pedeapsă de 7 ani, Cream s-a întors în Anglia, unde a început adevărata sa campanie de teroare.
De-a lungul carierei sale sinistre, între 1891 și 1892, Dr. Cream a ucis cel puțin cinci persoane confirmate, toate prin otrăvire cu substanțe letale precum stricnina, antimoniu sau clorură de mercur. Victimele sale principale erau femei vulnerabile din cartierele sărace ale Londrei – prostituate, servitoare și iubite efemere pe care le aborda sub pretextul unor consultații medicale gratuite. Printre ele se numărau:
- Helen Donworth (noiembrie 1891): O prostituată de 20 de ani, otrăvită cu antimoniu într-un pahar de bere. Moartea ei agonizantă a stârnit primele suspiciuni.
- Ellen Swift (noiembrie 1891): O altă tânără de stradă, ucisă în aceeași manieră, la doar o săptămână distanță.
- Elizabeth May Smith (februarie 1892): O servitoare de 21 de ani, sedusă și otrăvită în camera ei din Westminster.
- Matilda Clover (octombrie 1892): O prostituată din Lambeth, a cărei moarte a fost inițial atribuită pneumoniei, dar autopsia a relevat stricnină.
- Alice Marsh și Emma Shrivell (octombrie 1892): Două prietene prostituate, ucise simultan cu o singură doză fatală.
Cream nu era un criminal obișnuit. După fiecare ucidere, el își asuma rolul de „investigator” pervers, trimițând peste 100 de scrisori anonime poliției Scotland Yard, ziarelor și chiar Prințului de Wales. În aceste misive scrise cu cerneală roșie, el acuza în mod fals persoane inocente – deseori evrei, politicieni sau doctori rivali – de crimele sale, atașând uneori fotografii sau mostre de otravă ca „dovezi”. De exemplu, după moartea Matildei Clover, a trimis o scrisoare lui Inspectorul Root: „Ai prins pe ucigașul Matildei Clover? Numele lui este W. H. Murray… Săpați în pivnița lui!”. Această obsesie pentru înscenare l-a transformat într-un suspect principal, iar greșelile sale filatelice (ștampilele poștale din Bournemouth, unde locuia) l-au demascat complet.
Arestat pe 13 octombrie 1892, Cream a fost judecat la Old Bailey. Deși a pledat nevinovat, probele – inclusiv mărturii și scrisori – l-au condamnat la spânzurare. Pe 15 noiembrie 1892, la închisoarea Newgate din Londra, cu 5.000 de martori adunați afară, Cream a urcat pe eșafod. În ultimele secunde, în timp ce funia i se strângea în jurul gâtului, a șuierat ironic: „I am Jack The…” – o confesiune incompletă care a declanșat zvonuri că ar fi fost Jack Spintecătorul. La 42 de ani, Doctorul Moarte a fost executat, punând capăt unei serii de crime care au șocat Imperiul Britanic și au inspirat numeroase cărți și filme.
Povestea lui Cream nu este doar una de crimă, ci de aroganță fatală: un intelectual care s-a spânzurat singur cu propriile minciuni. Astăzi, el rămâne un simbol al răului victorian, amintindu-ne că adevărata otravă poate veni de la cei în care avem cea mai mare încredere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pasărea cu coada roșie: descoperă magia Common Redstart
Phoenicurus phoenicurus, cunoscută în română sub numele de Stăncuță cu coadă roșie sau Common Redstart, este o pasăre mică și vibrantă din familia muscicapidelor (Muscicapidae), care cucerește iubitorii de natură prin culorile sale spectaculoase și comportamentul jucăuș. Această specie migratoare este un adevărat ambasador al primăverii în Europa, aducând un strop de culoare în pădurile și grădinile noastre. Hai să explorăm împreună secretele acestei minunate păsări!
Aspect fizic: O bijuterie zburătoare
Stăncuța cu coadă roșie măsoară doar 14 cm în lungime, cu o anvergură a aripilor de aproximativ 21 cm, și cântărește între 11-14 grame – cât o felie de pâine! Masculul, în perioada de reproducere, este un adevărat spectacol: cap negru, gât portocaliu intens, piept alb ca zăpada și, desigur, coada roșie-portocalie care dă numele speciei („phoenicurus” înseamnă „coadă roșie” în greacă). Femela este mai discretă, cu tonuri maronii și gri, dar amândoi au o coadă neagră cu vârfuri albe, pe care o ridică și o flutură constant, ca un evantai viu.
Habitat și migrație: De la tundră la tropice
Această pasăre adoră pădurile deschise de conifere și foioase, marginile de pădure, livezile și chiar grădinile rurale cu garduri vii. În Europa de Nord și Centrală, inclusiv România, cuibărește din mai până în august. Iarna, migrează în Africa subsahariană, parcurgând mii de kilometri – un adevărata aventurieră! În România, o poți observa primăvara devreme (aprilie-mai) în zonele montane și de deal, precum Carpații sau Delta Dunării.
Comportament și reproducere: Un artist al naturii
Stăncuța este un vânător aerian agil: stă pe o creangă, așteaptă prada (insecte, viermi, păianjeni) și o capturează în zbor cu o coadă ridicată! Cântecul său, un amestec de fluierături vesele și triluri, răsună prin păduri: „tsi-tsi-tseeoo!”. Cuibul este o micuță capodoperă: o gaură în copac sau o cutie cuibară, tapetată cu iarbă și pene. Femela depune 5-7 ouă în mai-iunie, iar amândoi părinții hrănesc puii, care zboară după doar 12-14 zile. O curiozitate: masculul dansează în zbor pentru a-și cuceri perechea!
Starea de Conservare: O Specie Protejată
Din fericire, populația europeană este stabilă, cu peste 25 de milioane de perechi (conform BirdLife International). În România, se estimează 10.000-20.000 de cuiburi anual. Totuși, amenințări precum defrișările și pesticidele cer protecție – este inclusă în Directiva Păsări UE și protejată în rețelele Natura 2000.
Sfaturi pentru Observatori: Cum s-o Vezi în România
- Unde? Păduri de mesteacăn din Apuseni sau livezi din Maramureș.
- Când? Dimineața devreme, cu binoclu și răbdare.
- Atracție? Instalează cutii cuibare la 2-3 m înălțime!
Stăncuța cu coadă roșie nu e doar o pasăre – e un simbol al vieții sălbatice pline de energie! Următoarea dată când auzi un tril vesel în pădure, uită-te sus: probabil e ea, fluturând coada roșie ca un steag al primăverii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Un incendiu izbucnit sâmbătă seara, 18 octombrie, în comuna Modelu, pe strada Movilița, a fost stins rapid de pompierii călărășeni. Dincolo de pagubele materiale, intervenția a avut un moment emoționant: salvarea unui cățeluș prins în interiorul locuinței afectate.
ISU Călărași a publicat pe pagina oficială o imagine care a devenit rapid virală. În fotografie apare un pompier ținând în brațe micuțul animal, vizibil afectat de fum. Postarea este însoțită de mesajul: „Fotografia zilei… cățeluș salvat la incendiu! Pentru că fiecare viață contează!”.
Gestul pompierilor a fost apreciat de sute de oameni care au distribuit imaginea și au lăsat comentarii de mulțumire pentru devotamentul echipajelor de intervenție.
Incendiul, izbucnit în jurul orei 20:15, a fost lichidat în câteva minute, după intervenția rapidă a unei autospeciale de stingere, a echipajului SMURD și a poliției. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Recomandare de carte – „O veșnicie și încă o zi” – de Anthony Horowitz
Otrăvitorul nebun: Dr. Cream criminal în serie pe străzile Londrei
Remediu naturist pentru plămâni curați și imunitate de fier
Un călărășean a descoperit că pe adresa sa figurau șase persoane necunoscute: «Am fost obligat să plătesc taxe nedrepte»
VIDEO. PRIMELE DECLARAȚII ALE VICTIMELOR CONFLICTULUI VIOLENT DIN UNIREA: „AM FOST PUȘI LA PĂMÂNT, LOVIȚI ȘI AMENINȚAȚI CU PISTOLUL”
