- Astăzi, Tribunalul București a emis o achitare în primă instanță pentru Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, care fusese pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, fals intelectual și șantaj.
- Decizia Tribunalului București nu este definitivă, iar Parchetul poate face apel în termen de 10 zile. Vasile Iliuță anticipează această acțiune și anunță intenția de a se apăra prin recurs la Curtea de Apel.
„Sunt convins că Parchetul va face apel. E normal și firesc. Atât timp cât ei sunt avocații statului și ai celor care consideră că există o infracțiune, sunt obligați să facă apel. Cred că va face apel și mă voi apăra cu recurs la Curtea de Apel”, a transmis președintele Consiliului Județean Călărași într-o reacție pentru canalsud.ro
Totodată, Vasile Iliuță a avut un mesaj și pentru cei care au crezut că va fi condamnat. „Să pună mâna la muncă și să încerce să vină cu proiecte viabile pentru județul Călărași și pentru administrațiile locale. Eu sunt același om pe care îl cunosc, voi fi aproape de tot ceea ce înseamnă proiecte viabile pentru județul Călărași și comunele din județul Călărași”, a mai precizat Vasile Iliuță pentru sursa citată.
Amelia Giurcan, liderul consilierilor județeni ai USR Călărași a reacționat în acest caz și spune că situația nu este normală.
“Vasile Iliuță se pronunță public cu 4 zile înaintea deciziei instanței. Ce ar mai fi de spus?”
Într-o ultimă conferință de presă, Vasile Iliuță a anunțat că va candida la alegerile din 2024 pentru un nou mandat.