Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 543

Breaking News

Vestea momentului! Legea porcului, amânată. În ce condiții vor putea românii să își sacrifice porcii de Crăciun

Published

on

Foto: Shutterstock

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023 (Legea porcului), prin introducerea unei prevederi vizând comercializarea porcilor din gospodărie numai în condiţiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA judeţene va completa o fişă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv, informează ANSVSA.

Susţinerea creşterii tradiţionale a porcului în gospodării şi a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Creşterea, sacrificarea porcilor în gospodăria ţărănească şi comercializarea acestora nu vor fi interzise. ANSVSA transmite românilor că îşi vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării. În acest sens, ANSVSA modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, prin introducerea unei prevederi prin care se pot comercializa porcinele din gospodărie numai în condiţiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA judeţene va completa o fişă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv (care trebuie să fie identificat şi înregistrat în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor – SNIIA). Prevederea are în vedere stabilirea stării de sănătate a animalului care urmează a fi comercializat, astfel încât să împiedice mişcarea animalelor care ar putea contribui la răspândirea virusului PPA (pesta porcină africană n.r)”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în vederea asigurării concordanţei cu Regulamentul (UE) nr. 594/2023 şi Legea nr. 122/2023, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a elaborat şi emis două acte normative esenţiale: Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, şi Ordinul comun nr. 132/418/2023, emis împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care stabileşte condiţiile şi cerinţele de biosecuritate pentru exploataţiile noncomerciale de porcine.

Ministrul Agriculturii Florin Barbu, i-a convocat pe reprezentaţii ANSVSA şi pe cei responsabili din domeniul zootehniei pentru a clarifica normele de aplicare la Legea porcului, care se află în dezbatere publică pe site-ul Autorităţii.

Advertisement

Ce prevede Legea porcului

Conform normelor de aplicare la Legea 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine în România, aşa numita Lege a Porcului, publicate pe site, oamenii puteau să îşi crească porcii în gospodăria proprie pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial, însă nu mai puteau să-i şi comercializeze.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că a luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice.

În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul preşedinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice”, a spus Barbu.

El a precizat că prin legea adoptată ca preşedinte al comisiei de agricultură, au fost anumite norme de biosecuritate introduse şi pentru persoanele fizice.

Sigur, orice mişcare de porc, orice valorificare de porc de la persoanele fizice se va face sub îndrumarea medicului veterinar, sub eliberarea unei adeverinţe. Mai mult decât atât, partea de sănătate publică a animalelor este realizată de medicii concesionari, este gratuit acest serviciu”, a mai spus ministrul, precizând că inclusiv „medicamentaţia şi prestările de servicii sunt gratuite pentru persoanele fizice.

Advertisement

Ministrul Florin Barbu a menţionat că a fost dat un Ordin 130, în 2023, de către ANSVSA care va fi modificat.

Ne-am dorit foarte mult, atât eu ca ministru cât şi domnul premier Marcel Ciolacu, să luăm această decizie, va fi modificat acest ordin şi persoanele fizice pot valorifica porci în perioada sărbătorilor de Crăciun”, a spus ministrul, despre informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora românii nu vor mai putea vinde porcii de Crăciun.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Breaking News

Unirea / Incendiu la o locuință, în toiul nopții. Două echipaje de pompieri, poliția și ambulanța au intervenit de urgență

Published

on

Un incendiu a izbucnit în această seară la o locuință din comuna Unirea, județul Călărași. La fața locului au intervenit rapid două echipaje de pompieri, un echipaj de poliție și o ambulanță.

Potrivit informațiilor transmise de martori, focul ar fi pornit fie de la o lumânare lăsată nesupravegheată, fie în urma unui scurtcircuit electric. Deocamdată, cauza exactă nu este cunoscută.

Proprietarul casei ar fi suferit arsuri ușoare la una dintre mâini și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din fericire, nu au fost înregistrate alte victime.

Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la alte locuințe din zonă. Pagubele materiale urmează să fie evaluate, iar autoritățile continuă verificările pentru stabilirea cauzei incendiului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Accident rutier grav între Modelu și Roseți: patru persoane rănite, două dintre ele încarcerate

Published

on

Un accident de circulație grav s-a produs în noaptea de miercuri, 17 decembrie, pe drumul dintre localitățile Modelu și Roseți. Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de gardul de la ieșirea din localitatea Roseți.

La volan se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, iar în mașină se mai aflau alți trei pasageri. Impactul a fost extrem de puternic, iar două dintre persoane au rămas încarcerate între fiarele autoturismului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu autospeciale dotate cu echipamente de descarcerare. Pompierii au lucrat mai multe minute pentru a extrage în siguranță victimele prinse în interiorul mașinii.

De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Călărași a mobilizat cel puțin trei autospeciale pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor. Toate cele patru persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale, trei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași. Șoferul a rămas la fața locului să explice polițiștilor ce s-a întâmplat.

Advertisement

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Traficul în zonă a fost afectat temporar pe durata intervenției echipajelor de salvare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Bărbat de 58 de ani, găsit mort într-un canal de irigații la Dragoș Vodă. Pompierii călărășeni au intervenit

Published

on

O intervenție de urgență a avut loc joi, în jurul orei 13:30, în comuna Dragoș Vodă, unde echipajele ISU Călărași au fost solicitate pentru degajarea unei persoane găsite fără viață într-un canal de irigații.

Victima, un bărbat de 58 de ani din orașul Pogoanele, județul Buzău, a fost descoperită de localnici, care au alertat imediat autoritățile. Pompierii călărășeni au intervenit pentru extragerea corpului și au predat cazul polițiștilor, care vor stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Ancheta continuă pentru a clarifica modul în care bărbatul a ajuns în canalul de irigații și cauza exactă a decesului.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading