Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 539

Știri

Cum a reușit un edil din Călărași să ducă turismul la un alt nivel prin proiecte europene

Published

on

În  comuna Jegălia, aflată în județul Călărași, se ascunde o perlă turistică ce atrage privirile și inimile celor în căutare de frumusețe naturală și momente de relaxare autentică. Parcul Tematic Jegălia, cu deschidere spre malurile Brațului Borcea, s-a dovedit a fi un adevărat colț de rai pentru vizitatori, fiind rezultatul unei investiții ambițioase și a unei viziuni îndrăznețe a administrației locale conduse de primarul Vasile Aurel.

Inaugurat în luna iulie a anului 2015, Parcul Tematic Jegălia s-a impus rapid ca un punct de atracție major în zonă, devenind o destinație preferată pentru turiști în căutarea unei oaze de liniște și conexiune cu natura. Cu o investiție consistentă și ambițioasă, Primăria Comunei Jegălia a transformat acest teren într-un loc ce oferă o experiență unică de explorare a faunei și florei caracteristice zonelor umede, într-o infrastructură modernă și plină de surprize.

Finanțat prin Proiectul “ÎNFIINŢARE PARC TEMATIC” în cadrul comunei Jegălia, județul Călărași, acest proiect a fost susținut financiar prin Programul Operațional de Pescuit, în cadrul Axei Prioritare 4 – Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Pescărești, Măsura 2.1.1 – Îmbunătățirea Competitivității Zonei de Pescuit prin Investiții în Vederea Îmbunătățirii Mediului de Viață. Parteneriatul cu Organizația Pescărească de Producători “DUNĂREA DE JOS” a adus resurse și cunoștințe esențiale în realizarea acestui proiect de anvergură.

Cu începerea lucrărilor în luna august a anului 2014, Primăria Jegălia a pus bazele acestei oaze de relaxare, transformând un teren mlastinos într-un spațiu inovator și captivant. Parcul tematic este realizat deaspura luciului apei, construit din pasarele din lemn, înălțate la doi metri, conectate prin piloni de beton peste cele trei canale ce străbat terenul. Aici, micii vizitatori se pot bucura de zonele de joacă special amenajate, cu pardoseli sigure și atrăgătoare pentru copii.

Advertisement

Pe lângă facilitățile pentru tineri și copii, au fost create spații pline de culoare și viață, cu grădini înflorite și arbuști ornamentali. Iubitorii de natură pot naviga pe apele Brațului Borcea în bărci pitorești, capturând frumusețea și liniștea locului dintr-o perspectivă cu totul aparte. O altă surpriză plăcută este reprezentată de o platformă special amenajată pentru spectacole și evenimente culturale, fiind un spațiu plin de potențial pentru viitoare ceremonii sau concerte.

Proiectul, cu o valoare totală de 1,376,898.28 lei, inclusiv TVA, dintre care 1,112,791.00 lei au provenit din finanțare nerambursabilă, este o mărturie a efortului și devotamentului administrației din Jegălia pentru dezvoltarea locală durabilă și pentru promovarea frumuseților naturale ale zonei.

Un alt proiect frumos menționat de Vasile Aurel este cel transfrontalier, ce speră să fie aprobat și accesat prin fondurile norvegiene. Acest proiect implică construirea unei clădiri cu două etaje, deasupra apei, special destinată copiilor cu autism, și este dezvoltat în parteneriat cu ONG-ul Lumina din Fetești.

PONTON PLUTITOR

Până la sfârșitul anului în curs, comuna Jegălia va avea un ponton plutitor de 12 metri lungime cu facilități de cazare și masă. Beneficiarii principali ai proiectului vor fi pescarii, atât cei sportivi, cât și cei comerciali, dar și elevii, prin desfășurarea de activități tematice pe malul apei. Construirea pontonului va avea efecte pozitive în ceea ce privește infrastructura turistică cu specific pescăresc de pe raza comunei Jegălia, conform contractului de finanțare.

“Faptul că noi suntem pe malul brațului Borcea și bucuria cea mai mare este să începem să dezvoltăm turismul. Suntem cei mai prigoniți în momentul în care vine apa, ne intră în Gâldău – în 18-20 de case intra efectiv apa, nu vă mai spun de țânțari și celelalte probleme pe care le avem și noi aici în zona noastră destul de amărâtă și de săracă. Am reușit de am făcut în primul mandat un parc tematic cu ajutorul celor de la FLAG Dunărea Călărășeană, după care am făcut acest complex pescăresc unde și primăria a pus o parte din bani. Am reușit de implementat un proiect pentru două bărci care la ora actuală nu au putut fi foarte vizibile și nu și-au putut face datoria, în sensul că trebuia să încasăm niște bani, din cauza faptului că a fost foarte scăzut debitul Dunării și nu am putut să le dăm la apă.

Advertisement

Pontonul va fi utilizat pentru andocare și va asigura accesul în siguranță pentru două ambarcațiuni sportive și de agrement. Au fost achiziționate cu aproximativ 65.000 de euro în cadrul proiectului „Asigurarea infrastructurii pentru activități specific pescărești în Comuna Jegălia, Județul Călărași”, potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Acesta va fi realizat din oțel zincat și va avea o lungime de minim 12 metri și o lățime de minim 4,25 metri. Facilitățile de cazare și masă constau în construirea unui corp de aproximativ minim 30 de metri pătrați. Aici vor fi mobilate complet 3 dormitoare, dintre care unul va fi dedicat persoanei care asigură întreținerea și paza. Va exista și o zonă de living dotată cu mobilier, cât și un TV.

Printre celelalte dotări ale clădirii se numără încălzire cu calorifere de perete, 4 panouri solare, aer condiționat. Vor exista și terase de lemn cu balustrade din oțel inoxidabil, cât și bare de protecție din lemn poziționate în jurul bărcii.

“Sunt trei bărci, pentru că am primit și o donație din partea căpităniei zonale Giurgiu și avem deja trei ambarcațiuni care pot, în vara asta, în cazul în care avem posibilitatea să facem plimbări cu turiștii sau cu pescarii, să avem un mare succes. Mai mult de atât, acum am câștigat și ultima parte, însemnând o casă plutitoare care ar putea să ducă turiștii în locurile astea foarte frumoase din zona noastră, să presteze acolo un serviciu de turism, în afară de baie și plajă, un pescuit, o vizită. În special pentru copii este foarte bine, pe care putem să-i ducem în natura vie pentru a vedea natura efectivă acolo în mijlocul ei.

Mai mult decât atât, am câștigat o mașină de pompieri pentru situațiile de urgență cu care vom spăla străzile pe care le-am făcut și vom putea să întreține întreaga vegetație pe care am pus-o pe DN3B, aproape 1.700 de pini, ienupăr, trandafiri și tot ce am plantat noi, ca atunci când cineva intră în această comună să simtă altceva.” – a mai precizat ediul din Jegălia, Vasile Aurel.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Mihăiță Beștea, mesaj de 1 Decembrie: „România suntem noi toți, cei cărora ne pasă”

Published

on

Cu ocazia Zilei Naționale a României, primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a transmis un mesaj public adresat comunității locale, subliniind importanța solidarității și a implicării civice în momentele care dau sens identității naționale.

Beștea a vorbit despre 1 Decembrie ca despre „o zi care ne aduce împreună”, indiferent de origini sau diferențe personale, insistând că semnificația sărbătorii depășește ritualul ceremoniilor oficiale. În mesajul său, acesta a subliniat că România este formată din oamenii care „pun umărul” și contribuie constant la construirea unui viitor mai bun.

Ziua Națională nu înseamnă doar ceremonii sau steguri arborate, ci felul în care simțim, în suflet, că facem parte din aceeași familie, familia unei țări pe care o iubim cu bune, cu greutăți, cu speranțe”, a transmis viceprimarul.

Oficialul a vorbit și despre responsabilitatea generației de astăzi față de cei mici, subliniind dorința de a lăsa copiilor „un loc mai bun”.

Advertisement

Mesajul s-a încheiat cu o urare simplă, dar încărcată de emoție:
„La mulți ani, dragi oltenițeni! La mulți ani, România!”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Guvernul vrea să oprească voucherele de vacanță. Hotelierii, acuzați că au oferit servicii slabe și nu au investit în turism. Patronii avertizează: „Ne uităm spre faliment”

Published

on

Voucherele de vacanță ar putea dispărea complet începând cu anul 2026. Ministrul Economiei susține că bugetul statului nu mai permite acordarea tichetelor, iar programul ar fi chiar unul dintre motivele pentru care calitatea serviciilor turistice din România a scăzut.

Potrivit oficialului, o parte dintre operatorii din turism „s-au bazat exclusiv pe vouchere, fără să facă investiții și au oferit servicii slabe, către clienți obligați practic să-și cheltuiască astfel banii”. Declarațiile au provocat reacții dure din partea reprezentanților industriei ospitalității, care avertizează că măsura ar avea efecte dramatice.

„Cu toții ne uităm către faliment. Cum poți să judeci o industrie întreagă pentru câteva excepții?”, a declarat, pentru Observator News, Anca Nedea, hotelier. Corina Martin, secretar general FPIOR, lansează un avertisment îngrijorător: „Dacă alungăm turiștii români către destinații externe, industria se prăbușește în 2026.”

În ultimul an, valoarea voucherelor a fost redusă de la 1.600 la 800 de lei, bugetarii fiind nevoiți să acopere restul de cheltuială. Rezultatul: în primele cinci luni ale acestui an, volumul tichetelor utilizate a scăzut cu peste 90%, potrivit datelor citate de reporterul Observator, Andreea Filip.

Advertisement

Pentru multe familii, în special cele cu venituri medii și copii, voucherele reprezentau singura șansă reală de a merge într-o vacanță. „A fost singura variantă de a ieși undeva”, spune un agent de turism.

Comparativ, Bulgaria ajunge anual la 13 milioane de turiști străini, Albania la 11 milioane. România atrage doar aproximativ 2,5 milioane, iar ministerul recunoaște că „nu există o strategie clară pentru turismul național, fiind abia în lucru un proiect”.

Voucherele, de la motor economic la factor de declin

  • Statul nu mai alocă fonduri pentru program.
  • Guvernul acuză lipsa investițiilor și servicii necorespunzătoare.
  • Hotelierii resping acuzațiile și spun că decizia duce la falimente.
  • Scădere de 90% a utilizării voucherelor în 2025.
  • Turismul românesc riscă prăbușirea în 2026, dacă măsura intră în vigoare.

Decizia pune presiune pe un sector deja fragil, iar impactul va fi resimțit atât de operatorii din turism, cât și de familiile care nu își permit concedii fără sprijinul statului.

Rămâne întrebarea: cine pierde mai mult – hotelierii sau românii care renunță la vacanță?

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Furt la Nicolae Bălcescu. Primărița reclamă că i-au fost sustrase toate decorațiunile de Crăciun din curte

Published

on

Incident neobișnuit într-o comună din județul Călărași. Primărița localității Nicolae Bălcescu, Georgiana Teodorescu, a transmis public că decorurile pregătite pentru sărbătorile de iarnă au fost furate direct din curtea locuinței sale.

„Am constatat că toate au fost furate. Sunt șocată de nesimțirea acestor oameni. Dezamăgirea este și mai mare pentru că sunt oameni din comunitatea mea, pentru care eu lupt și încerc să îi ajut de fiecare dată, atât cât pot și cum pot”, a scris primărița într-o postare publică. „Când veți împodobi curtea și casa cu decorațiunile mele, sper să realizați cât de josnici sunteți. Eu aleg să merg mai departe cu demnitate și credință. Voi… rămâneți cu fapta voastră.”

Cazul a stârnit numeroase reacții în rândul cetățenilor, majoritatea condamnând gestul. Din comentarii se desprind poziții critice, surprindere și chiar solicitări de intervenție a autorităților.

• „Au intrat în curte și le-au furat? Mare atenție cui îi permiteți accesul, chiar dacă pare bine intenționat.”

Advertisement

• „Este o faptă care nu trebuie trecută cu vederea. Trebuie pedepsită.”

• „Tot cei care știu curtea dumneavoastră. Puneți camere, nu vă bazați pe bunătatea oamenilor.”

• „Este o faptă josnică ce intră într-o infracțiune din Codul Penal. Dacă dețineți camere de supraveghere video, puteți identifica acele persoane.”

• „Aici nu e vorba de hoți care să aibă ce mânca, ci de persoane care cunosc zona sau au dorit să se răzbune.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading