Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 12°C | Anul XI Nr. 533

Fotbal

Dunărea Călărași este pe linia de plutire

Published

on

https://www.youtube.com/watch?v=i4VQse8PPpo

Pentru a salva clubul de fotbal Dunărea Călărași de la faliment, a fost nevoie de o restructurare și de scăderea salariilor. Acum, cu ajutorul Mihaelei Stână, administratorul judiciar al clubului și cu al noului director sportiv, Remus Mamoc, clubul reușește să funcționeze. Vasile Iliuță, președinte al Consiliului Județean, spune că instituția rămâne în sprijinul clubului, fiind singurul finanțator. 

Într-o conferință de presă, cei trei au prezentat principalele obiective și modificările aduse la nivelul clubului Dunărea 2005 Călărași. 

„Salut antrenorii care și-au asumat provocarea de a salva echipa de la retrogradare. Lucrurile nu s-au întâmplat așa cum am prevăzut. Astăzi suntem în situația în care trebuie să regândim formarea echipei Dunărea 2005. Împreună cu Mihaela am adoptat niște proceduri noi pe care ea, în calitate de administrator financiar, le-a impus împreună cu finanțatorul –  Consiliul Județean Călărași”, a transmis Vasile Iliuță. 

Advertisement

Potrivit acestuia, principalul obiectiv este revenirea în Divizia B și chiar în Divizia Națională cu o echipă competitivă. 

Planul de reorganizare gândit de Mihaela Stână, administrator judiciar 

Mihaela Stână spune că la momentul deschiderii procedurii de insolvență, acum doi ani, situația era destul de gravă – conturile clubului erau blocate, salariile nu puteau fi plătite, iar datoriile erau destul de mari. A fost nevoie de o restructurare și de scăderea salariilor tuturor celor care au acceptat să rămână în club. „Altfel nu ai cum să faci față”, a spus ea. 

Astăzi, clubul a ajuns pe linia de plutire și lucrurile funcționează – curentele și salariile sunt plătite și nu există datorii:  „Salariile sunt plătite în timp, bineînțeles cu ajutorul Consiliului Județean. Sunt trei membrii fondatori, dar unul singur îl finanțează”, spune Mihaela Stână. 

„Nu am dorit în niciun moment să trecem în faliment, deși se putea. Datoriile erau șterse și se înființa un alt club, dar nu am dorit acest lucru. Președintele Consiliului Județean a susținut foarte tare această echipă de fotbal și drept dovadă ea funcționează în continuare”, a mai spus administratorul judiciar al clubului Dunărea Călărași. 

Advertisement

Planul de organizare se va desfășura pe o perioadă de trei ani.  

Remus Mamoc, noul director sporitv 

Remus Mamoc a declarat că principalul obiectiv este clar promovarea în Divizia B, și își propune să mai aducă atât doi jucători pentru a completa echipa, cât și un preparator fizic în sprijinul jucătorilor. 

 „Era un lot cu foarte mulți juniori fără experiență și în majoritatea meciurilor valoarea cea mai mare au avut-o jucătorii cu experiență. Sunt 6-7 jucători care au rămas în noul lot. Cu ei vom forma un schelet care să ne ajute să mergem mai departe cu echipa. Am adus jucători noi de la Farul Constanța, Buzău. Sunt 14 jucători noi. Din cei vechi au plecat undeva la 12 jucători. Sper să facem o figură frumoasă în noul sezon”, a spus acesta. 

Noul sezon va începe pe 26 august. 

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Fotbal

Egal pentru Dunărea Călărași în deplasarea de la Popești-Leordeni: 0–0 în etapa a 7-a din Liga 3

Published

on

Dunărea Călărași a încheiat la egalitate, scor 0–0, meciul disputat sâmbătă, 11 octombrie, pe terenul formației Sport Club Popești-Leordeni, în cadrul etapei a 7-a din Liga a 3-a, Seria 3.

Partida a fost una echilibrată, ambele echipe având momente bune de joc, însă fără a reuși să concretizeze ocaziile create. Dunărea a arătat soliditate defensivă și o bună organizare în teren, reușind să țină piept unei echipe recunoscute pentru forța sa pe teren propriu.

💬 Reprezentanții clubului au transmis, la finalul partidei:

„Un meci echilibrat, pe care îl încheiem cu un rezultat de egalitate. Continuăm lupta și ne pregătim pentru următoarea etapă!”

Rezultatul menține formația călărășeană în lupta pentru un loc fruntaș în clasament, iar atenția se mută acum spre următorul meci, unde echipa își propune să revină pe drumul victoriei.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fotbal

Dunărea Călărași, în deplasare la Popești-Leordeni. Echipa caută cele trei puncte în etapa a 7-a din Liga 3

Published

on

E zi de meci pentru Dunărea Călărași! „Galben-albaștrii” intră astăzi, vineri, 11 octombrie, în luptă pentru cele trei puncte pe terenul celor de la Sport Club Popești-Leordeni, într-o confruntare care se anunță incendiară în etapa a 7-a din Liga 3.

Meciul începe la ora 15:00, pe Stadionul Inter-Gaz Popești-Leordeni, iar atmosfera se anunță una de tot spectacolul. Echipa antrenată de Dunărea e motivată și pregătită să dea totul pentru a-și trece în cont o nouă victorie.

💬 „Echipa e pregătită să lupte pentru cele trei puncte!”, au transmis oficialii clubului AFC Dunărea Călărași, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

🔵 După un start de sezon cu suișuri și coborâșuri, Dunărea merge la Popești-Leordeni cu dorința clară de a urca în clasament și de a demonstra că locul echipei este mai sus.

Advertisement

💪 Jucătorii sunt în formă, fanii sunt alături de ei, iar motivația e maximă. Toate privirile sunt acum spre Popești-Leordeni, acolo unde Dunărea Călărași promite să lupte până la ultimul fluier!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fotbal

„Mi-e rușine de acest meci!” – Mircea Ștefan, antrenorul Dunării Călărași, după umilința cu 1-5 în fața Gloriei Băneasa: „Unii jucători nu înțeleg la ce club au venit!”

Published

on

Dunărea Călărași trece prin noi momente triste. După eșecul dureros de pe teren propriu, scor 1-5 cu Gloria Băneasa, antrenorul Mircea Ștefan a vorbit cu greu în fața camerei, vizibil afectat de atitudinea și lipsa de implicare a propriilor jucători.

E o înfrângere usturătoare… Astăzi e o pată de rușine pentru acest club. Am fost dominați la toate capitolele. A existat o singură echipă pe teren – Gloria Băneasa. Nu înțeleg atitudinea jucătorilor. Avem un lot valoros, dar rezultatele nu vin”, a declarat Ștefan.

Antrenorul a transmis un mesaj dur către fotbaliștii săi:

Trebuie să înțeleagă că aici e o echipă de tradiție, că aici e Dunărea Călărași. Cine vrea să muncească pentru clubul ăsta rămâne, cine nu – pleacă inclusiv de mâine acasă.”

Eliminarea lui Țicu Mihai în minutul 61, după un gest inexplicabil — și-a scos tricoul pe teren și a primit al doilea galben — a complicat și mai mult situația. „Era deja 3-0, dar oricum era greu. Ne-au dominat din toate punctele de vedere. Mi-e rușine de acest meci”, a spus antrenorul.

Advertisement

Pentru Dunărea, urmează o deplasare complicată la Popești-Leordeni, iar Mircea Ștefan a admis că echipa e departe de obiectivul propus:

„Nu știu dacă putem vorbi despre o candidată la play-off, la ce arătăm acum. Sper ca până la următorul meci jucătorii să înțeleagă că fără muncă nu putem redresa situația.”

🔹 Dunărea Călărași – Gloria Băneasa: 1-5 (Liga 3, etapa a 7-a)
🔹 Eliminat: Țicu Mihai (min. 61)
🔹 Următorul meci: deplasare la Popești-Leordeni

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading