E-Distribuţie Dobrogea a redus, pe cât posibil, numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, după cum se arată într-un comunicat de presă al E-Distribuție.
“Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul”, se precizează în comunicatul de presă al E-Distribuţie Dobrogea.
Județul Călăraşi
Ziua / Data Localitatea, strada afectată/Orar
| Ziua / Data | Localitatea, strada afectată, Orar |
| Luni, 17 Iulie 2023 | Localitatea Tonea, str: Caișilor, Dropiei, Pelinului, Macului, Prunilor, Grădinarilor, Luceafărului, Ciocârliei, Lalelelor – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Modelu, str: Nucilor, Pescăruș, Jirlăului, Stejarului, Mușețelului – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Dragoș Vodă – zona POLIȚIE și PRIMĂRIE – Întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Perișoru, zona Ferma Litu – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 |
| Marţi, 18 Iulie 2023 | Localitatea Dănești – întrerupere totală între 09:00 – 17:00 Localitatea Mihai Viteazu, strada Cuza Vodă – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Independența, str: Ciocârliei, Unirii, Viilor, Liliacului, Răsăritului, Giulești – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Cuza Vodă, str: Hamușilor, Măgureni, Arpașilor, Cuza Vodă – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 |
| Miercuri, 19 Iulie 2023 | Localitatea Dragoș Vodă – zona POLIȚIE și PRIMĂRIE – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Potcoava, străzile: Morii, Smârdan, Zorele, Progresului – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Vișini, strada Stadionului – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Lehliu-Gară – zona ECOAQUA, ICIL, AgriCover -întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 |
| Vineri, 21 Iulie 2023 | Localitatea Fundulea, zona Blocuri – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Pelinu – întrerupere totală între 09:00 – 17:00 Localitatea Borcea, zona UM 01912 Bărăganu – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 Localitatea Nicolae Bălcescu, zona CAP – întrerupere parțială între 09:00 – 17:00 |
Județul Ialomița
| Ziua / Data | Localitatea, strada afectată, Orar |
| Luni, 17 Iulie 2023 | Municipiul Slobozia, blocurile B18, scara B, strada Mihail Sadoveanu și B36, scara B, strada Aleea Parcului între 08:00 – 16:00 Municipiul Slobozia, întreruperi individuale, bloc B35, scările B si C, strada Ialomiței între 08:00 – 16:00 |
| Marţi, 18 Iulie 2023 | Municipiul Slobozia, întreruperi individuale, blocurile B34, scările B și C, strada Aleea Parcului și B35, scara A, strada Ialomiței, între 08:00 – 16:00 Localitatea Cosâmbești, întrerupere parțială, str: Salcâmilor, Salcii, Stânjenei, Mărului, Liliacului, Crinilor, Spicului, Șoseaua Slobozia -Țăndărei de la intrare dinspre Slobozia până la strada Bisericii, inclusiv SC LANADAGRO SRL, SC AGROMAS SRL și clienții din incinta fostului CAP Cosâmbești între 09:00 – 17:00 Localitatea Mărculești, întrerupere parțială, zona CAP între 09:00 – 17:00 |
| Miercuri, 19 Iulie 2023 | Întrerupere totală Servicii Interne Stația Movilița și 2 consumatori casnici, alimentați din PTA 5363 între 08:00 – 16:00 Municipiul Slobozia, întreruperi individuale, bloc B36, scările A și B, strada Aleea Parcului între 08:00 – 16:00 Localitatea Perieți, întrerupere parțială, str: Calea București (de la intrare dinspre Slobozia până la strada Islazului), Gării, Noua, Teilor, Islazului, Fântânii între 09:00 – 17:00 |
| Vineri, 21 Iulie 2023 | Municipiul Slobozia, întreruperi individuale, bloc B36, scările C și D, strada Aleea Parcului între 08:00 – 16:00 Municipiul Slobozia, blocurile D2 și 34, scara B, strada Vânători între 09:00 – 17:00 Municipiul Slobozia, zona industrială Șoseaua Călărași Km 4, clienții: SC AGMI SRL, ALL CONSTRUCT SRL, SC OYL COMPANY HOLDING SRL, STAȚIA GAZ METAN între 09:00 – 17:00 |
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.