Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 10°C | Anul XI Nr. 539

Știri

Arme fără număr. Cine va putea să-și cumpere câte pistoale vrea

Published

on

Pe fondul valului de crime comise în ultimele săptămâni, aleșii vor să se simtă mai în siguranță. Peste 30 de parlamentari, majoritatea social-democrați, au pus în dezbatere un proiect de lege pentru relaxarea regimului armelor și munițiilor în România.

Potrivit acestuia, cei cu permis de portarmă vor putea să dețină un număr nelimitat de arme pentru protecția personală, nu doar două, cum este în prezent. Mai mult, autorizația de procurare a armelor letale va putea fi dată și inculpaților din dosare penale, dacă aceștia nu au fost puși sub acuzare pentru faptele săvârșite cu violență sau cele privind regimul armelor și munițiilor.

Pus recent pe masa senatorilor, proiectul legislativ prin care se propune o serie de modificări ale Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor (lege care stabilește categoriile de arme, componente esențiale și muniții, precum și condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu aceste arme sunt permise pe teritoriul României) este inițiat de opt deputați, dintre care șase sunt social-democrați, și susținut de alți 27 de parlamentari.

Reducerea birocraţiei, sporirea protecției

Advertisement

Potrivit inițiatorilor, care, de altfel, au fost destul de zgârciți la capitolul argumente aduse în favoarea necesității schimbării legislației în acest domeniu, propunerea clarifică și detaliază în mod corespunzător toate aspectele practice presupuse de aplicarea Legii 295/2004, „pentru asigurarea unei implementări eficiente”. 

„Actul normativ propus vizează simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei, sporirea protecţiei ordinii publice, siguranţei naţionale, vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege.

Practic, vor să elimine unele restricții importante atât pentru cei care dețin în prezent arme de pază și apărare, dar și arme de vânătoare, cât și pentru cei care vor să solicite o astfel de autorizație.

Una dintre principalele modificări vizează numărul de arme pentru care se poate acorda autorizația de procurare. Concret, inițiatorii legii vor ca și în cazul armelor de apărare și pază, numărul de arme pe care îl poate cumpăra posesorul unei astfel de autorizații să fie nelimitat, așa cum este în cazul altor categorii de arme de foc: armele de colecție, arme de vânătoare și armele de tir – folosite de sportivi. 

În prezent, legislația prevede că persoanele care au dreptul să dețină arme letale pentru protecția personală pot procura doar două astfel de arme. 

Advertisement

Prevederea actuală cu „cel mult două arme” este restrictivă, consideră inițiatorii, atât timp cât numărul armelor de colecţie (care includ și arme de pază şi apărare) este nelimitat. 

Pașaportul european, valabil și pe teritoriul statelor terţe

O altă modificare propusă de inițiatorii legii vizează eliminarea unor restricții la acordarea autorizației de deținere de arme letale. 

Conform legislației în vigoare, persoanele inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție nu pot deține acest tip de arme, însă proiectul de lege pus acum în dezbatere prevede ca această restricție să fie aplicată doar persoanelor care sunt puse sub acuzare pentru fapte săvârșite cu violență sau cele privind regimul armelor și munițiilor.

Proiectul legislativ schimbă regulile și pentru posesorii de permis european pentru arme de foc, astfel încât aceștia să nu mai fie obligaţi să solicite de la Poliţia Română, pentru deplasarea în state terţe, a încă unui document (autorizaţie de scoatere de pe teritoriul României a armelor letale), care, practic, spun inițiatorii „să ateste acelaşi lucru, că este deţinător legal al armelor şi că are drept de deţinere şi port al acestora”. 

Advertisement

„Paşaport european pentru arme de foc – documentul emis la cerere, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, care conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriile statelor membre, precum și pe teritoriul statelor terţe, împreună cu armele înscrise în acest document, numai în măsura în care deţinerea, portul şi folosirea acestor arme este permisă în statul în care urmează să călătorească sau, după caz, dacă este autorizat de autorităţile competente ale acelui stat să introducă pe teritoriul său armele respective”, conform documentului. 

Vor putea fi depozitate în mai multe locuri

Sunt modificate, de asemenea, regulile privind locurile în care o persoană își poate depozita armele.

În prezent, titularul dreptului de deținere a armei poate să o păstreze „la domiciliul sau reședința înscrisă în documentul de identitate”, iar autorii proiectului legislativ extind aceste locuri, adăugând „şi orice alte locuri utilizate de acesta, în spaţiile pentru care a fost autorizat”. În cazul armelor letale, spațiile în care sunt depozitate acestea și muniția aferentă vor fi „comunicate în prealabil poliției”. 

În cazul armelor de apărare și pază, inițiatorii elimină condiția ca arma să se afle în permanență asupra titularului permisului și adăugând posibilitatea ca aceasta să poată fi împrumutată altor persoane. 

Advertisement

Practic, proiectul legislativ prevede ca arma de apărare „să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepţia armurierilor, intermediarilor, organelor de poliţie competente, persoanelor prevăzute de lege cărora le pot fi împrumutate, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege”. 

Armele de apărare și pază sunt, conform legii, „arme de foc scurte, recunoscute în condițiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieții, integrității și libertății persoanelor fizice, precum și a bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice”. 

Inițiatorii au cerut dezbaterea şi adoptarea propunerii legislative în procedură de urgenţă.

Cine sunt românii care pot deține arme letale pentru protecția personală

Conform legislației în vigoare, categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme de apărare și pază sunt:

Advertisement

– demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activității, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;

– persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază;

– persoanele incluse în programe de protecție a martorilor, pe perioada în care au această calitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Lumina care a pictat lumea: Povestea lui Claude Monet

Published

on

Claude Oscar Monet s-a născut la 14 noiembrie 1840 în Paris, dar copilăria și-a petrecut-o la Le Havre, pe coasta normandă, unde marea și cerul schimbător i-au trezit pentru totdeauna dragostea de lumină. Tatăl său, negustor prosper, dorea ca fiul să-i urmeze în comerț, însă tânărul Claude desena caricaturi pe care le vindea marinarilor și trecătorilor. La 15 ani era deja cunoscut în oraș ca un caricaturist priceput.

Totul s-a schimbat când l-a întâlnit pe Eugène Boudin, pictor care lucra în aer liber. Boudin l-a convins să iasă din atelier și să picteze natura așa cum o vede cu adevărat, cu lumina ei vie și schimbătoare. „Nu picta ce știi că este acolo, pictează ce vezi”, îi spunea maestrul. Aceste cuvinte aveau să devină crezul întregii sale vieți.

În 1859 pleacă la Paris. Refuză să urmeze cursurile Școlii de Belle-Arte și intră în atelierul lui Charles Gleyre, unde îi cunoaște pe viitorii săi prieteni și tovarăși de luptă: Pierre-Auguste Renoir, Alfred Sisley și Frédéric Bazille. Împreună încep să picteze în pădurea Fontainebleau și pe malul Senei, sfidând regulile rigide ale picturii academice.

Primul mare scandal îl provoacă în 1866 cu tabloul „Camille” sau „Femeia în rochie verde”, portretul viitoarei sale soții, Camille Doncieux. Pictura este acceptată la Salonul oficial și primește laude, dar succesul durează puțin. Anii următori sunt grei: sărăcie, refuzuri repetate la Salon, moartea prematură a tatălui care îi tăiase orice sprijin financiar.

Advertisement

Războiul franco-prusac din 1870 îl alungă în Olanda și apoi în Anglia. La Londra descoperă operele lui Turner, a cărui lumină dizolvată în ceață îl va influența profund. Întoarsă în Franța, se stabilește la Argenteuil, pe Sena. Aici, împreună cu Renoir, Sisley și Manet, pun bazele mișcării care va fi numită mai târziu impresionism.

În 1874 are loc prima expoziție a grupului la fotograful Nadar din Paris. Criticul Louis Leroy, batjocorind tabloul lui Monet „Impresie, răsărit de soare”, folosește cuvântul „impresioniști” ca insultă. Numele rămâne și devine steagul sub care va triumfa o întreagă revoluție artistică.

Camille îi dăruiește doi fii, Jean și Michel, dar sănătatea ei se degradează rapid. Moare în 1879, la doar 32 de ani. Monet o pictează pe patul de moarte – una dintre cele mai sfâșietoare mărturii ale dragostei sale.

În 1883 descoperă Giverny, un sat la 80 km de Paris. Cumpără o casă cu grădină și, cu timpul, o transformă într-un paradis de flori și apă. Aici va picta cele mai cunoscute serii ale sale: nuferi, podul japonez, grădina în toate anotimpurile și la toate orele zilei. Pentru el, un tablou nu era niciodată terminat – era doar o clipă de lumină prinsă pe pânză.

După 1890 începe să lucreze în serie: aceleași subiecte pictate în condiții diferite de lumină și atmosferă – grămezi de fân, catedrala din Rouen, plopii de pe Epte. Criticii care altădată râdeau încep să înțeleagă. În 1891 are prima expoziție personală de succes. Banii vin în sfârșit.

Advertisement

Se recăsătorește cu Alice Hoschedé, văduva unui prieten care îi crescuse copiii în anii grei. Împreună formează o familie numeroasă și fericită la Giverny. Dar nenorocirile nu se opresc: în 1911 moare Alice, iar în 1912 află că suferă de cataractă dublă. Vederea îi scade dramatic. Culorile devin mai închise, tușele mai groase, mai dramatice. Refuză operația mult timp, de teamă să nu-și piardă percepția culorilor. Abia în 1923 acceptă intervenția, dar vederea nu-și mai revine complet.

Chiar și aproape orb, continuă să picteze marile panouri cu nuferi destinate Muzeului Orangerie. „Vreau să pictez aerul în care se află podul, casa, râul”, spunea. În ultimii ani lucra cu o furie disperată, ștergând și recompunând pânzele până când asistenții aproape că îl opreau cu forța.

La 5 decembrie 1926, la 86 de ani, Claude Monet moare la Giverny, înconjurat de familie și de grădină. Lângă patul său atârna ultimul tablou la care lucrase – un colț de iaz cu nuferi, pictat în roșu aprins și violet, culorile pe care le vedea în mintea sa când ochii nu-l mai ajutau.

A lăsat în urmă peste două mii de tablouri și o lume transformată: a învățat omenirea să vadă lumina care se schimbă în fiecare clipă și să o iubească așa cum era – efemeră, vie, imposibil de prins pentru totdeauna. Dar el a încercat. Și aproape că a reușit.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

ITM Călărași, bilanț dur în noiembrie: amenzi de peste 167.000 lei și zeci de nereguli descoperite la angajatori din județ

Published

on

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași a încheiat luna noiembrie cu o serie amplă de controale în domeniile cele mai expuse riscurilor de muncă nedeclarată și accidentelor de muncă. Verificările au vizat transporturile rutiere, saloanele de înfrumusețare, extracțiile de agregate, agricultura, comerțul, taxiurile, publicitatea, domeniul auto, construcțiile, industria alimentară, barurile și restaurantele, dar și unități din sectorul zootehnic.

În total, inspectorii au realizat 165 de controale, dintre care 100 în domeniul relațiilor de muncă și 65 în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).

Nereguli grave la relațiile de muncă: amenzi de 130.000 lei, dintre care 100.000 lei pentru muncă nedeclarată

În zona relațiilor de muncă, inspectorii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor ajungând la 130.000 lei. Cea mai mare parte – 100.000 lei – a fost aplicată angajatorilor care foloseau persoane fără forme legale de angajare.

Advertisement

Printre cele mai dese abateri constatate:

  • contracte individuale de muncă neîncheiate în formă scrisă;
  • neînregistrarea în Revisal a suspendării contractelor;
  • lipsa informării salariaților asupra Regulamentului Intern;
  • neplata drepturilor salariale și a concediilor de odihnă neefectuate la încetarea activității;
  • neevidențierea orelor de noapte și neacordarea sporului legal de 25%;
  • necomunicarea adeverințelor de vechime la încetarea contractelor;
  • neinițierea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă;
  • nepredarea unui exemplar al contractului către angajat.

Au fost dispuse 103 măsuri cu termene clare de remediere.

SSM: depozite fără etichete de sarcină, lipsă echipamente de protecție și evaluări incomplete ale riscurilor

În domeniul securității și sănătății în muncă, ITM Călărași a aplicat 21 de sancțiuni, dintre care 9 amenzi în valoare totală de 37.000 lei și 12 avertismente.

Inspectorii au descoperit probleme serioase, precum:

  • rafturi de depozitare fără inscriptionarea greutății maxime admise;
  • fișe de instruire incomplete;
  • lipsa echipamentelor individuale de protecție;
  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională;
  • personal neinstruit pentru acordarea primului ajutor;
  • neverificarea prizelor de pământ și a instalațiilor de împământare.

Au fost dispuse 52 de măsuri pentru remedierea urgentă a acestor neconformități.

ITM Călărași: controalele vor continua

Advertisement

Inspectoratul de Muncă anunță că verificările vor continua și în perioada următoare, cu scopul declarat de a reduce munca nedeclarată și de a asigura condiții de muncă sigure în toate domeniile economice din județ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

ȘOC pe piața muncii din Călărași! Șomajul sare din nou, iar peste 4.300 de oameni caută loc de muncă

Published

on

Rata șomajului continuă să lovească județul Călărași, iar datele oficiale pentru luna octombrie 2025 arată un tablou sumbru: 4374 de persoane nu au un loc de muncă. Mai mult, aproape jumătate sunt femei (2162), iar rata șomajului a ajuns la 5,97%, în creștere față de luna anterioară.

Cei mai loviți? Tinerii și grupa 40-49 de ani, unde cifrele sunt alarmante.

🔥 Cine sunt șomerii din Călărași?

Din totalul de peste 4.300 de șomeri:

  • 427 sunt tineri sub 25 de ani – generația care ar trebui să pună bazele viitorului.

  • Doar 240 au între 25 și 29 de ani.

  • 835 sunt în grupa 30-39 ani.

  • 1068, cei mai mulți, provin din segmentul 40-49 de ani – oameni aflați în plină maturitate profesională.

  • 809 sunt între 50 și 55 de ani.

  • 995 au peste 55 de ani.

Ruralul domină categoric: 3299 provin din mediul rural, în timp ce doar 1075 locuiesc în urban.

Advertisement

📌 Câte indemnizații se plătesc?

Doar 427 de persoane primesc indemnizație de șomaj.
3947 – adică o majoritate covârșitoare – trăiesc fără nicio formă de sprijin financiar.

⚠️ Cel mai grav: lipsa studiilor

Cifrele AJOFP arată clar dezastrul educațional:

  • 43,85% dintre șomeri au doar studii primare sau sunt fără studii.

  • 35,05% au studii gimnaziale.

  • Doar 11% au terminat liceul.

  • Iar absolvenții de facultate sunt aproape inexistenți: 1,10%.

Cu alte cuvinte, peste 4 din 5 șomeri au un nivel scăzut de educație, ceea ce explică dificultatea integrării lor pe piața muncii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading