Curaj extrem și inconștientă totală pentru un tânăr de nici 18 ani. S-a urcat pe motor, deși nu avea permis de conducere. Curajul din spatele gestului a fost dat de alcoolul pe care l-a consumat. Pe lângă toate cel făcute, polițiștii au descoperit că motocicleta avea numere false.
S-a întâmplat în noaptea 7 iulie, în jurul orei 00:30, când polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au oprit în trafic o motocicletă. Tânărul care se afla pe motor avea doar 17 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a descoperit că tânărul nu deținea permis de conducere.
De asemenea, în timpul verificării documentelor motocicletei, s-a constatat că numerele de înmatriculare erau falsificate.
Conducătorul a fost supus unui test cu aparatul etilotest, care a relevat o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare a acestor încălcări grave ale regulilor de circulație, a fost întocmit un dosar penal în care adolescentul este acuzat de conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.