În data de 4 iulie, în jurul orei 21:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au intervenit în urma unui apel la numărul de urgență 112, înregistrat de o femeie în vârstă de 31 de ani. Aceasta a semnalat un conflict cu fostul său concubin, care a încălcat prevederile unui ordin de protecție.
Investigațiile efectuate de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au dezvăluit că în jurul orei 20:50, în timp ce femeia se deplasa cu mașina dinspre Vlad Țepeș către Nicolae Bălcescu, din județul Călărași, a fost oprită în trafic de fostul concubin, în vârstă de 34 de ani.
Bărbatul a coborât din mașină și a început să o certe pe femeie și pe fiica lor în vârstă de 15 ani, acuzând-o pe aceasta din urmă că a obținut o notă mică la examenul de Evaluare Națională.
Bărbatul era supus unui ordin de protecție emis la data de 28 aprilie, valabil timp de 6 luni, care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 100 de metri de fosta sa concubină.
În urma acestui incident, a fost întocmit un dosar penal pe baza infracțiunii de încălcare a măsurilor prevăzute în ordinul de protecție, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din Călărași.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.