Connect with us

Știri

Trafic de persoane și exploatare sexuală în Franța. Descinderi DIICOT: opt fete, inclusiv o minoră, în mâinile traficanților

Joi, procurorii DIICOT au efectuat descinderi în cinci locații din București, Ilfov și Călărași, în cadrul unei anchete referitoare la traficul de persoane și traficul de minori. Potrivit informațiilor furnizate de Mediafax, anchetatorii au adunat dovezi care indică faptul că opt fete au fost obligate să se prostitueze în Franța, iar una dintre acestea era minoră.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Călărași și Ilfov și a municipiului București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și trafic de persoane.

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2012, mai multe persoane din județul Călărași au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, având ca scop săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori. Astfel, în perioada 2012-2020, membrii grupului infracțional organizat au recrutat, prin utilizarea metodei de inducere în eroare lover-boy, 8 persoane vătămate, una minoră, pe care, ulterior, prin inducere în eroare și utilizarea de violențe fizice și psihice le-au exploatat prin determinarea la practicarea prostituției pe teritoriul Franței, obținând în mod semnificative avantaje de natură patrimonială”, spun procurorii DIICOT.

De asemenea, în perioada 2021-2022, unul dintre membrii grupării a recrutat o persoană vătămată, pe care, ulterior, a exploatat-o prin determinarea la practicarea prostituției pe teritoriul Olandei și în România. Totodată, în cursul anului 2010, anterior constituirii grupului infracțional organizat, unul dintre suspecți, a recrutat o persoană vătămată, minoră la acea dată, pe care a exploatat-o prin determinarea la practicarea prostituției într-o zonă rurală a județului Călărași.

Advertisement

În perioada 2012-2020, mai multe persoane, rude sau apropiați ai membrilor grupului, i-au sprijinit pe aceștia să obțină beneficii materiale, respectiv sume de bani realizate de victimele traficului de persoane, în cuantum de aproximativ 700.000 euro, prin faptul că au acceptat să transmită și să primească sume de bani, pe care le-au remis ulterior membrilor grupului. Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași.

Știri

Lucrările de dragare pe brațul Borcea au fost sistate din cauza scăderii nivelului Dunării

Lucrările de dragare pe brațul Borcea au fost sistate temporar, din cauza scăderii accentuate a nivelului apelor Dunării, informează Consiliul Judeţean Călăraşi.

Conform declarației lui Alexandru Drăgulin, șeful Agenției Căi Navigabile Călărași, „nivelul apei a coborât sub limita necesară pentru ca navele să poată lucra în condiții normale. Datorită pescajului mic, nava nu se poate încărca cu nisip și nu îl poate transporta. Lucrările vor putea fi reluate doar când Dunărea va ajunge la cota de +100 cm, ceea ce, din păcate, nu se va întâmpla prea curând.”

Intervenția planificată prevede utilizarea a două nave: dragă „Comana”, care va perfora fundul brațului acolo unde este depus un strat gros de nisip, și nava „Cernavodă”, care va aspira și transporta nisipul dislocat. Scopul este refacerea adâncimilor necesare pentru circulația sigură a navelor, în conformitate cu standardele Comisiei Dunării.

Lucrările au început la sfârșitul lunii mai, după sosirea navei „Cernavodă” în portul Călărași, și au fost desfășurate în zona kilometrilor fluviali 90 – 100, conform Avizului către Navigatori emis de Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați.

Advertisement

Consiliul Județean Călărași reafirmă angajamentul său de a susține toate demersurile menite să asigure navigabilitatea Dunării, să protejeze infrastructura portuară și să valorifice potențialul economic al transportului fluvial în județ.

Continue Reading

Știri

Călărași: Pista de biciclete din Parcul Jirlău s-a surpat la câteva luni după inaugurare. Primăria anunță reparații pe garanție

Pista de biciclete din Parcul Jirlău, una dintre investițiile recente ale Primăriei Călărași, a cedat la doar câteva luni de la finalizare. Crăpăturile întinse pe toată lungimea traseului au dus la decizia autorităților de a interveni de urgență, iar în prezent, pista este în mare parte decopertată, urmând să fie reasfaltată.

Deși lucrarea a fost finalizată relativ recent, calitatea slabă a execuției a devenit evidentă în scurt timp. Problemele de structură și surparea în anumite porțiuni au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care a fost proiectată și realizată această investiție, în special având în vedere proximitatea malului lacului.

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a transmis că reparațiile nu vor fi suportate din bugetul local, întrucât pista este încă în perioada de garanție.

„Pista de biciclete este în garanție și din acest motiv am cerut reparația pe segmentele care prezintă neconformități. S-a realizat încă o expertiză tehnică a zonei, fiind și malul lacului, iar de săptămâna viitoare începe turnarea asfaltului special”, a precizat edilul.

Acesta a dat asigurări că niciun obiectiv nu va fi refăcut pe cheltuiala primăriei:

Advertisement

„Vreau să înțeleagă toți cetățenii că nimic nu vom reface pe banii noștri, fiecare obiectiv va fi finalizat conform proiectului.”

Lucrările de reparație vor continua în perioada următoare, iar pista de biciclete va rămâne închisă temporar. Municipalitatea nu a anunțat, deocamdată, un termen clar pentru finalizarea reparațiilor.

Această situație ridică din nou întrebări despre calitatea lucrărilor publice și despre modul în care sunt supervizate și recepționate proiectele de infrastructură urbană în Călărași.

Continue Reading

Știri

„Nu punem nici un popic!” Primăria Călărași blocată de… garanție!

De ce arată orașul ca un șantier cu dale sparte și mobilier urban degradat?

Ai trecut prin centrul Călărașiului și ai văzut dale sparte, popici (acele stâlpișori de protecție) dărâmați sau mobilier urban lăsat de izbeliște? Ți-ai zis, probabil: „Ce face primăria? Nu vede nimeni?” Ei bine, surpriză: vede, dar nu poate face nimic.

Primarul Dulce: „Dacă intervenim, pierdem garanția”

Într-o discuție aprinsă din ședința Consiliului Local din 26 iunie 2026, primarul Marius Dulce a explicat de ce nu se repară nimic în unele zone: totul e „în garanție”.

Totul a pornit de la nemulțumirea mai multor consilieri locali, dar și din reclamațiile primite de la cetățeni: „Centrul arată jalnic!” — au spus mai mulți aleși în ședința Consiliului Local Călărași din 26 iunie 2026.

Băncile sunt rupte, dalele de granit crăpate, iar popicii care ar trebui să protejeze trotuarele sunt căzuți sau lipsesc. Cei prezenți au cerut explicații clare: Cine repară? Când? De ce nu se face nimic?

Advertisement

Răspunsul a fost unul care i-a lăsat mască pe mulți: „Nu putem repara nimic. Totul e în garanție!” — a declarat primarul Marius Dulce. Această justificare a declanșat un val de reacții și discuții aprinse despre cât timp trebuie să mai stea orașul „în așteptare”, doar pentru că lucrările sunt „protejate” de garanții contractuale.

Așadar, orice reparație ar însemna pierderea banilor asigurați prin contractele de execuție. În plus, nici în carosabil nu pot face nimic fără aprobări în lanț.

Cetățenii sparg, primăria „notează”

Consilierii au cerut intervenții rapide. Se mătură cioburi, se dărâmă stâlpișori, dar primăria „doar notează”. De ce? Pentru că toate aceste lucrări sunt sub supravegherea firmelor de construcții până la expirarea garanției. Orice reparație făcută de primărie ar însemna că firma nu mai e responsabilă.

„Dacă intru să schimb un popic azi, mâine vine constructorul și zice că l-am stricat eu, nu el,” a explicat primarul.

Și popicii-s cu scandal!

Pe strada București, de exemplu, stâlpii montați sunt considerați prost aleși. Proiectantul „n-a vrut să renunțe la model”. Dulce spune că acum nu mai găsește același tip de popic, iar oamenii se întreabă: „De ce nu puneți alții?”. Răspunsul e același: garanția!

Advertisement

„Bani avem, dar suntem legați de mâini”

E clar că primăria nu duce lipsă de intenții bune sau de bani europeni, dar e blocată într-o capcană birocratică în care „garantia e sfântă”.

Continue Reading