Cinematograful Victoria intră în reabilitare

În şedinţa ordinară a Consiliului Local, desfăşurată joi, 25 mai, a fost adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „𝐑𝐞𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞, 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞, 𝐞𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐦𝐚𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟 „𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚”, 𝐁-𝐝𝐮𝐥 𝟏 𝐌𝐚𝐢 (𝐏𝐚𝐫𝐜 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥), 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̦𝐢, 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̦𝐢”.

Prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public şi Social (PNCIPS), Subprogramul Săli de cinema, MDLPA prin CNI SA realizează reabilitarea și modernizarea sălilor de cinema cu scopul revitalizării acestora, creând astfel posibilitatea accesului la cultură în mod facil, în special în orașe în care posibilitățile de petrecere a timpului liber sunt reduse.

Valoarea totală a investiţiei este de 29.236.174, 54 lei (inclusiv TVA) din care 28.845.983, 22 lei (TVA inclus) reprezintă valoarea finanţată prin PNCIPS, diferenţa de 390.191, 33 lei (TVA inclus) fiind asigurată de la bugetul local.
Tot în cadrul aceleaşi şedinţe a fost adoptat şi PH-ul privind predarea către CNI a amplasamentului format din cinematograf, în suprafaţă construită la sol de 472 mp şi teren aferent în suprafaţă de 1993 mp.

UAT Municipiul Călăraşi se va obliga să asigure finanțarea cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.). Pe o perioadă de minim 15 ani, Primăria se mai obligă să menţină destinaţia acestuia şi să asigure mentenanţa.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Noile restricții în România au fost aprobate de guvern și intră în vigoare de sâmbătă

Starea de alertă în România se va prelungi cu încă

Senatorul Cristian Rusu deschide un nou cabinet parlamentar începând cu 8 ianuarie 2026

Senatorul Cristian Rusu anunță deschiderea noului cabinet parlamentar, începând cu