Accident rutier cu patru vehicule implicat la km 94 de pe Autostrada Soarelui

Astăzi, la ora 16.05, pe Autostrada Soarelui A2, calea 1 (B-CT), la km 94, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule și un număr total de 19 persoane.

Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Știrbei din județul Călărași, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare și poliție, iar Planul Roșu de intervenție a fost activat la 16.14.

Din cele 19 persoane implicate în accident, cinci au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la cele mai apropiate unități spitalicești. Două dintre victime au fost transportate de ambulanțele SAJ, iar celelalte trei de autospecialele SMURD. Toate victimele sunt conștiente și au suferit doar traumatisme ușoare.

Polițiștii se află la locul accidentului și au dirijat circulația pe banda 2. Echipajele de intervenție care s-au deplasat la fața locului au inclus o autospecială de descarcerare, o autospecială SMURD de la Secția Dragalina, un echipaj SMURD de la stația Fundulea (Secţia Lehliu Gară), un echipaj SMURD cu o autospecială ATPVM de la Detaşamentul Călărași și trei ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Călărași.

Planul Roșu de intervenţie la nivel județean a fost dezactivat la ora 16.45, iar echipajele de salvare și poliție încă se află la fața locului pentru a efectua cercetările necesare și a stabili cauzele accidentului. Se recomandă tuturor participanților la trafic să evite zona și să urmeze indicațiile autorităților.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Căminul pentru Vârstnici din Călărași, un loc în care grija, munca în echipă și sprijinul comunității merg mână în mână

În 2026, Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Antim Ivireanul” din

Recomandare de carte -„Mâna lui Dante” – de Nick Tosches

Când am deschis „Mâna lui Dante”, nu mă așteptam să