Connect with us

Știri

Poliţiştii de frontieră, la datorie în minivacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale

Published

on

Aflându-ne în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, la nivelul Poliției de Frontieră Române, continuă măsurile dispuse în săptămâna precedentă, referitoare la întărirea dispozitivului de supraveghere și control la frontiera de stat.

Polițiștii de frontieră alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne vor acționa în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.

În prezent, în Punctul de Trecere a Frontierei Călăraşi, traficul autovehiculelor şi persoanelor se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi mari de aşteptare, iar dacă situația o impune vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în țară până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere.

Reprezentanții Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statul vecin, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

În continuare recomandăm cetățenilor români și străini care doresc să tranziteze frontiera națională în această perioadă, să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional.

Advertisement

Reamintim faptul că, pe site-ul Poliției de Frontieră Române este disponibilă atât aplicația Trafic on-line, care prezintă media timpilor de așteptare în punctele rutiere, precum și numărul unic de informare 021.9590, care funcționează în regim permanent.

Advertisement

Știri

Ecoaqua / Cartierul Măgureni, fără apă din cauza unei avarii

Published

on

Urmăriți știrile Calarasipress.ro pe WhatsApp

Municipiul Călărași se confruntă cu o avarie la rețeaua de distribuție a apei, generând oprirea alimentării în cartierul Măgureni. Situația a survenit la intersecția străzilor Petroșani și Păcii, iar echipele operatorului ECOAQUA SA Călărași sunt mobilizate pentru intervenții de urgență.

Conform informațiilor transmise de către operatorul local de apă și canalizare, avaria a fost semnalată la ora 15:30 și se estimează că lucrările de remediere vor dura între 3 și 4 ore. Astfel, locuitorii din cartierul Măgureni vor resimți întreruperea alimentării cu apă pe durata intervenției.

Ne confruntăm cu o situație urgentă la intersecția străzilor Petroșani și Păcii din municipiul Călărași, iar echipa noastră este deja pe teren pentru a remedia avaria cât mai rapid posibil“, au declarat reprezentanții ECOAQUA SA Călărași.

În cazul în care situația se modifică sau apar informații noi, vom revenii cu detalii prin intermediul canalului nostru de comunicare.

Advertisement

Continue Reading

Breaking News

Scântei: Amelia Giurcan cere demiterea directorului Ecoaqua SA pentru incompatibilitate. Grama:”Îi recomand o pungă de semințe și o ședere plăcută în minivacanță. Politica nu este pentru ea!”

Published

on

sursa foto: calarasipress.ro

Urmăriți știrile Calarasipress.ro pe WhatsApp

Ultima ședință a Consiliului Județean Călărași a ieșit cu scânteie și tensiuni, după ce Amelia Giurcan a deschis din nou subiectul Ecoaqua. De data aceasta, consiliera USR i-a solicitat președintelui CJ Călărași Vasile Iliuta să-l demită pe Eduard Grama din poziția de director al operatorului regional de apa-canal Ecoaqua SA.

Motivul? Agenția Națională de Integritate a stabilit că acesta a fost găsit incompatibil și nu ar trebui să ocupe o funcție publică pentru următorii trei ani.

Amelia Giurcan a subliniat că, deși funcția actuală a lui Eduard Grama nu îl obligă să-și părăsească postul, consideră că acesta are o obligație morală să facă acest lucru.

În ședința recentă a Consiliului Județean, am solicitat demiterea lui Eduard Grama din funcția de director al Ecoaqua. Președintele Iliuță a confirmat că Grama nu mai poate ocupa această funcție din cauza unei hotărâri judecătorești, dar că demiterea lui este în responsabilitatea Consiliului de Administrație al Ecoaqua. Am adus în discuție faptul că Președintele Iliuță l-a susținut pe Grama în toate funcțiile publice pe care le-a ocupat până acum și că este responsabilitatea PSD să nu-l mai protejeze. Este important să asigurăm integritatea instituțiilor publice și să avem încredere că acestea sunt conduse de persoane competente și corecte” – a precizat Amelia Giurcan pentru Calarasipress.ro

Advertisement

Interpelat de Amelia Giurcan, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuta, a afirmat că a verificat situația și a consultat direcția juridică a CJ Călărași, care a constatat o stare de incompatibilitate. Cu toate acestea, Consiliul de Administrare încă nu a confirmat această constatare, iar Adunarea Generală a Acționarilor urmează să se reunească pentru a clarifica situația.

Pe de altă parte, Eduard Grama a declarat că s-a conformat și și-a dat demisia din funcția din cadrul direcției din Consiliul Județean Călărași la data de 11.04.2024, în aceeași zi în în care, pe portalul Înaltei Curți, a fost publicată decizia.

Referitor la conducerea Ecoaqua SA, acesta a precizat
că numirea directorului general este în responsabilitatea Consiliului de Administrație conform OUG 109.

Contactat pentru un punct de vedere, directorul Eduard Grama a făcut următoarea precizare:

“Eu nu comentez declarații politice. Suntem în campanie electorală, iar, după cum ne-am obișnuit în ultimul timp, fiecare spune ce crede el că este interesant pentru propriul electorat. Subiectul propus pentru analiză de doamna de la USR, fina baronului de Prahova, Iulian Dumitrescu, presupune referiri la lege și articole de lege, nu la părerea personală a unei persoane care, de la membru PSD, a ajuns candidatul albanez al USR. Îi recomand o pungă de semințe și o ședere plăcută în minivacanță. Politica nu este pentru ea!”

Advertisement
Continue Reading

Știri

Altercație sângeroasă la o petrecere în Roseți

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

O seară care trebuia să fie plină de voie bună și distracție s-a transformat într-un coșmar. Mai mulți tineri au fost implicați într-o altercație, iar unul dintre aceștia au fost înjunghiați.

Conform informațiilor preliminare, incidentul a avut loc în timpul unei petreceri. Pe fondul consumului de alcool, un conflict spontan a izbucnit între mai mulți tineri prezenți la petrecere. Situația a escaladat rapid, iar unul dintre tineri a scos un cuțit, înjunghiind grav un alt participant, în vârstă de 27 de ani.

Alertată de vecini, poliția a intervenit, împânzind zona imediat. Victima, grav rănită, a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe din Călărași pentru îngrijiri medicale.

În prezent, polițiștii desfășoară cercetări la fața locului și audiază mai multe persoane pentru a stabili circumstanțele exacte ale atacului sângeros.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate