VIDEO. De Paște, PSD Călărași duce tradiția binelui mai departe

Ca în fiecare an, în apropierea Sărbătorilor Pascale, membrii Organizației Județene PSD Călărași vor continua să facă fapte bune. Aceștia își propun să meargă în fiecare localitate a județului nostru pentru a oferi pachete cu alimente familiilor nevoiașe, astfel încât acestea să poată avea parte de o masă îmbelșugată de Paști.

„În fiecare an, ne propunem să bucurăm familiile din județ și de Sărbătorile Pascale. Campania de Paște își propune să aducă zâmbete pe chipurile multor oameni, distanțele dintre aceștia se micșoreze, iar sufletele să se apropie. Echipa PSD a pregătit pentru familiile nevoiașe din județ, atât pachete cu alimente de bază, dar și dulciuri pentru copii, astfel încât sărbătorile de Paști să fie cu lumină și bucurie.” – se arată într-o postare pe pagina PSD Călărași.
„Ne ocupăm în mod deosebit de familiile cu probleme sociale, bătrâni și bolnavi, care vor primi din partea organizației PSD, pachete constând în alimente pentru Sfintele Sărbători Pascale. Aceste acțiuni ale organizației PSD Călărași vor continua și în urmatoarea perioadă.
Știm că este puțin, știm că nevoile sunt mult mai mari, iar aceste pachete nu rezolvă toate problemele, dar de fiecare dată când facem astfel de acțiuni, sperăm să aducem puțină căldură în sufletele concetățenilor noștri”, președinte PSD Călărași, Vasile Iliuță.
Le mulțumim tuturor celor care găsesc timp să facă o faptă bună! Le mulțumim tuturor celor care din puținul lor, aleg să împartă cu cei care, cu adevărat, au nevoie de ajutor! PSD – Muncă în echipă – un partid despre oameni și alături de ei” a mai precizat Vasile Iliuță.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu
pasaj lehliu

Proiectul de pasaj feroviar prinde contur în Lehliu Gară

Consiliul Județean Călărași și Primăria Orașului Lehliu Gară au încheiat

Cantina de Ajutor Social din Călărași: sprijin alimentar pentru peste 130 de persoane vulnerabile, la final de an

Cantina de Ajutor Social, serviciu aflat în subordinea Primăria Municipiului