Un bărbat și-a dat foc la haine apoi s-a încuiat în garsonieră

În această seară, puțin după orele 20:00, pompierii militari din cadrul ISU Călărași au fost chemați să intervină în cartierul “Doi Moldoveni” pe Aleea Policlinicii, bloc K15 din municipiul Călărași, pentru a stinge un incendiu într-un apartament Provocat de un bărbat care a dat foc mai multor articole vestimentare apoi s-a încuiat pe interior.

Potrivit informațiilor primite, un locatar al unui bloc din zonă a incendiat mai multe elemente textile în apartamentul său și s-a încuiat în interior. Întrucât era vorba despre un caz de urgență, mai multe autospeciale de stingere au fost trimise la fața locului, sprijinite de echipaje de poliție și lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, care asigură zonă.

Intervenția pompierilor a fost promptă și profesionistă, iar incendiul a fost identificat într-un timp scurt. Pentru că nu a permis accesul în interior pompieri sunt nevoit să spargă ușa.

Misiunea pompierilor este în dinamică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Semnificația istorică a zilei de 16 decembrie

Pe 16 decembrie 1989, la Timișoara, a izbucnit scânteia Revoluției

Se oprește apa în Călărași, pe Bulevardul Cuza Vodă, din cauza unei avarii

Operatorul de apă, Ecoaqua SA, se confruntă din nou cu