Primarul Iulian Iacomi din Lehliu Gară, județul Călărași, a acordat un interviu pentru CălărașiPRESS.ro, în care a vorbit despre proiectele de investiții importante pe care le desfășoară în scopul dezvoltării și creșterii a crește gradul de confort al locuitorilor din oraș și din satele aparținătoare. Unul dintre cele mai importante proiecte pe care primarul Iacomi le implementează este reabilitarea zonei centrale din oraș, care se află în stadiul de Studiu de Fezabilitate și urmează să fie pus în execuție.
De asemenea, în oraș se va construi un pasaj de trecere la nivel de cale ferată, care va aduce eficiență în traficul rutier și feroviar din zonă, proiect ce îl are ca lider desemnat pe Consiliul Județean Călărași și orașul Lehliu Gară, alături de Compania Națională de Administrare a infrastructurii rutiere.
Primarul Iacomi a mai anunțat construirea unei săli de sport de Tip 1, cu o valoare de 2,8 milioane de euro, prin Compania Națională de Investiții, modernizarea rețelei de canalizare și apă curentă, precum și asfaltarea ultimelor străzi care au rămas de executat. Importanța infrastructurii rutiere este pusă mereu pe lista priorităților administrației din Lehliu Gară, iar prin proiectul Anghel Saligny vor fi asfaltați peste 26 de km de drum, proiect ce cuprinde Lehliu Gară, Răzvani și Buzoieni.
Primarul Iacomi, care se află la conducerea orașului din anul 2008, a reușit să își îndeplinească toate obiectivele din punct de vedere administrativ. Orașul, care se află la 70 de km de reședința de județ, are două sate aparținătoare, Răzvani și Buzoieni, care se află într-un proces amplu de dezvoltare.
În ceea ce privește infrastructura de apă și canalizare, primarul a anunțat că aceasta a fost modernizată printr-un proiect marca Programul Național de Dezvoltare Locală II, în valoare de 6 milioane de lei. De asemenea, au fost modernizate 12 străzi din satul Răzvani și alte 12 străzi din cel de-al doilea sat, iar alte 29 de străzi din Lehliu Gară au fost asfaltate printr-un proiect de o valoare de 39.360.498 de lei.