Cinci persoane rănite într-un accident petrecut pe DJ 301

Accident rutier grav pe DJ 301, în comuna Plătăreşti, în care au fost implicate două autovehicule, soldat cu rănirea a cinci persoane

Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Budeşti s-au deplasat rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD

De asemenea, la locul accidentului au intervenit şi două autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă

În data de 23.03.2022, ora 09.01, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Budeşti au fost solicitate, prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localităţii Plătăreşti, pe DJ 301, pentru acordarea primului ajutor în cazul a cinci persoane şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, după ce două autotursme au intrat în coliziune frontală.

La sosirea echipajelor de urgenţă la faţa locului, pompierii militari au identificat 5 persoane implicate, dintre care un bărbat şi patru femei.
Într-unul dintre autoturisme se afla doar conducătorul vehiculului, un tânăr în vârstă de 19 ani, care era conştient şi prezenta excoriaţii și dureri la nivelul toracelui (în partea din spate), acesta fiind preluat de un echipaj al Ambulanţei şi transportat la spital.

În cel de-al doilea autovehicul implicat în accident se aflau patru persoane, toate de sex feminin, (1) conducător auto în vârstă de 42 ani, era conştirntă şi prezenta câteva excoriaţii la nivelul membrelor superiore (a refuzat transportul la spital, (2) o altă persoană în vârstă de 56 ani, care prezenta suspiciune de fractură la nivelul umărului drept (preluată de Ambulanţă şi transportată la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti), (3) o femeie în vârstă de 52 ani, conştientă, care prezenta suspiciune de fractură la nivelul piramidei nazale, cât şi dureri la nivelul umărui drept (preluată de echipajul SMURD Budeşti şi transportată la Spitalul Bagdasar Arseni, (4) iar cea de-a patra victimă din autoturism, în vîrstă de 49 ani, era conştientă şi prezenta dureri la nivelul toracelui (preluată de ambulanţă şi transpertată la Spitalul Bagdasar Arseni)

Pompierii militari încadraţi pe autospeciala de descarcerare au decuplat bornele acumulatorilor autovehiculelor implicate şi au curaţat carosabilul în zona accidentului.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Cod galben în județul Călărași, în perioada 17-20 august

Interval de valabilitate: 17 – 20 august În intervalul menționat

Polițiștii rutieri din Călărași sancționează șoferii care opresc sau staționează neregulamentar

Ieri, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași