Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 15°C | Anul XI Nr. 536

Știri

Marius Dulce încurajează atragerea fondurilor europene prin colaborarea cu ADR Sud Muntenia

Published

on

Astăzi, primarul din Călărași, Marius Dulce, a participat la o reuniune extraordinară a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027. În timpul ședinței, s-au prezentat și aprobat documente care vor contribui la implementarea cu succes a programului de către ADR Sud Muntenia, inclusiv metodologia de selectare a criteriilor de eligibilitate și selecție a proiectelor finanțate prin program și strategia de asistență tehnică.

Primarul speră că în acest exercițiu financiar, colaborarea dintre ADR Sud Muntenia și unitățile administrativ-teritoriale va decurge în condiții optime, cu scopul de a atrage fondurile europene puse la dispoziție, în beneficiul cetățenilor din regiune. El consideră că echipa coordonată de directorul general Liviu Mușat are experiența și calificările necesare pentru a asigura implementarea cu succes a programului, iar ADR Sud Muntenia a fost prima regiune care a depus și a avut programul aprobat de către Comisia Europeană.

“Am participat astăzi la reuniunea extraordinară a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud Muntenia 2021 – 2027, organizată la Călăraşi. În cadrul şedinţei au fost prezentate şi aprobate documente care vor contribui la implementarea cu succes a acestui program de către ADR Sud Muntenia:

◾️ Metodologia de selectare a criteriilor de eligibilitate şi selecţie a proiectelor finanţate prin Programul Regional Sud Muntenia 2021 – 2027

Advertisement

◾️ Strategia de Asistenţă Tehnică a Programului Regional Sud – Muntenia 2021 – 2027.

Sper ca şi în acest exerciţiu financiar colaborarea dintre ADR Sud Muntenia şi unităţile administrativ teritoriale să decurgă în condiţii optime, ţinta fiind atragerea fondurilor europene puse la dispoziţie, în beneficiul cetăţenilor din regiune.

Echipa coordonată de domnul director general Liviu Muşat are experienţa şi calificările necesare să asigure implementarea cu succes acestui program. ADR Sud Muntenia a fost prima regiune care a depus şi a avut programul aprobat de către Comisia Europeană.” a transmis primarul Marius Dulce într-o postare pe o rețea de socializare.

 

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Daria, fetița care a învins focul. După luni grele de suferință, a ieșit din spital și zâmbește din nou! Astăzi este ziua ei

Published

on

Daria, copila care a trecut printr-un incendiu ce a cutremurat Călărașiul, a ieșit în sfârșit din spital. Trupul i-a fost rănit, dar sufletul ei a rămas plin de lumină, curaj și iubire.

A luptat zi de zi, alături de medici dedicați și de familie. Fratele ei, mătușa, unchiul și cei care nu au încetat nicio clipă să creadă în ea au fost mereu acolo. Marinela Voivozeanu, cea care a transmis vestea, a scris că Daria este „un copil fragil, dar cu o putere pe care puțini adulți o pot cuprinde”.

După luni de durere, tratamente și rugăciuni, Daria s-a întors acasă. A trecut prin foc, dar nu și-a pierdut zâmbetul. A devenit un simbol al credinței și al puterii care vindecă.

Astăzi este ziua ei de naștere. „La mulți ani, Daria Mihaela! Ai trecut prin multe. E timpul să te bucuri”, a scris Marinela Voivozeanu, într-un mesaj plin de emoție, însoțit de o fotografie în care Daria ține un buchet de flori și un zâmbet curat, ca o nouă viață.

Advertisement

Daria nu mai este doar o supraviețuitoare, ci dovada vie că dragostea, credința și speranța pot învinge orice durere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Diana Șoșoacă, de la Călărași direct la… psihiatrie! Procurorii vor 30 de zile de „relaxare” pentru șefa SOS

Published

on

Diana Șoșoacă a mai bifat un episod spectaculos. Chemată la Parchetul General, europarlamentara a aflat că procurorii cer efectuarea unei expertize psihiatrice. Dacă refuză, riscă 30 de zile într-un spital de psihiatrie.

Chemată la audieri, Șoșoacă a fost primită cu aplauze, flori și rugăciuni de susținătorii ei, veniți din toate colțurile țării. Câțiva chiar s-au rugat cu voce tare:
„Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău…”

„Mă amenințați?”

Diana Șoșoacă a reacționat imediat:
„Mi s-a cerut să-mi dau acordul pentru expertiza psihiatrică. Dacă nu, mă bagă 30 de zile la spital! Cu forța! Eu am întrebat: mă amenințați?”

Coincidență sau nu, chiar înainte de această audiere, Diana Șoșoacă a fost în Călărași, la piață, cumpărând verdeață, salată și ceapă.

Unii spun că și-a pregătit din timp „meniul de internare”. Alții glumesc că a fost doar o vizită de recunoaștere, înainte de drumul spre secția de psihiatrie.

Advertisement

Susținătorii ei s-au arătat scandalizați. Unul dintre ei, foarte vocal, a spus:
„Doamna Șoșoacă e în facultățile mintale, nu-i nebună! Eu cred că e o glumă, dom’le, o glumă!”

Un altul, pus pe glume, a continuat:
„În 35 de ani, câți au ajuns la spital de psihiatrie? Unul! Restul? În Dubai, liberi și fără treabă!”

Ziua ei de naștere, în avans

Cum Diana Șoșoacă împlinește săptămâna viitoare 50 de ani, fanii i-au adus flori și i-au cântat „La mulți ani” direct pe treptele Parchetului.

„Văd că vă distreză ziua mea”, a spus Șoșoacă râzând, în timp ce își filma susținătorii pentru un nou live viral.

Dacă procurorii își vor menține cererea, Șoșoacă riscă să își petreacă aniversarea nu la Bruxelles, ci la psihiatrie.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

UPDATE / Primele imagini cu șoferul din Germania care transporta cadavrul mamei pe A2. Acesta a explicat tot la audieri „Era prea scump, voiam doar să o duc acasă”

Published

on

Apar detalii incredibile în cazul accidentului de pe Autostrada A2, produs vineri dimineață, 7 noiembrie, în apropiere de Lehliu-Gară. Bărbatul aflat la volanul mașinii în care polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al unei femei de 83 de ani a vorbit cu reporterii prezenți la fața locului.

Germanul a recunoscut că femeia decedată era mama lui și că o transporta din România către Berlin, cu intenția de a organiza acolo înmormântarea. Spune că nu și-a permis costurile unei firme specializate, care i-ar fi cerut 3.800 de euro pentru repatriere.

„Voiam doar să merg la Berlin și să fac toate formalitățile acolo. Acum e foarte scump. O să discut cu asigurarea mea, poate acoperă costurile”, a declarat bărbatul în dialogul cu reporterul.

Șoferul conducea un Daihatsu Terios Top, iar potrivit anchetei preliminare, mașina a fost implicată în coliziunea de la ieșirea dintr-o benzinărie. În urma impactului, autoritățile au constatat că femeia de pe bancheta din spate era moartă de mai multe ore.

Germanul a trecut granița cu autoturismul fără să atragă suspiciuni, profitând de noile condiții din spațiul Schengen, care nu impun verificări detaliate la frontieră.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading