Fetele talentate din cadrul programului Flores Campi – organizat de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași – au obținut rezultate remarcabile la Festivalul „Lumini Sonore by Ozana Barabancea” – Ediția Estivală, desfășurat la Hârșova.

Sub îndrumarea profesoarei de canto Alexandrina Doicin, elevele din Călărași au impresionat juriul și publicul, câștigând premii importante la secțiunea pop românesc:

• 🎤 Bianca Maxim – Premiul I și Premiul special care asigură participarea directă în finala Festivalului „Vocea Mării”;

• 🏆 Veronica Neagu – Trofeul secțiunii pop românesc;

• 🎶 Evelina Stan – Premiul I;

• 🎤 Irina Tănase – Premiul II;

• 🌟 Miruna Lică – Premiul I.

Aceste performanțe confirmă calitatea pregătirii muzicale oferite în cadrul CJCC Călărași, dar și potențialul artistic al tinerilor din județ.

„Felicitări, dragi artiste, pentru munca, pasiunea și strălucirea voastră! Suntem mândri că talentul cultivat la Călărași cucerește scenele din întreaga țară!”, au transmis reprezentanții Centrului de Cultură și Creație.

Advertisement

„Și munții au ecou”, cel de-al treilea roman al lui Khaled Hosseini, este o operă literară de o profunzime rară, care țese cu măiestrie firele destinelor a numeroase personaje, traversând generații, continente și decenii. Povestea începe în anul 1952, în satul afgan Shadbagh, unde frații Abdullah și Pari, uniți de o legătură frățească de o intensitate sfâșietoare, sunt despărțiți de o decizie dureroasă luată de tatăl lor, Saboor. Această despărțire devine punctul de plecare al unui mozaic narativ complex, care explorează impactul alegerilor asupra vieților individuale și colective, de la peisajele aspre ale Afganistanului rural până la străzile aglomerate din Paris, San Francisco și insula grecească Tinos.

Spre deosebire de romanele sale anterioare, „Vânătorii de zmeie” și „Splendida cetate a celor o mie de sori”, care se concentrează pe prietenii sau relații materne, „Și munții au ecou” pune în prim-plan legătura dintre frați, dar și ramificațiile mai largi ale familiei și comunității. Hosseini construiește romanul ca pe o serie de povești interconectate, fiecare capitol aducând în scenă noi personaje și perspective, de la rude îndepărtate la străini care devin, în mod neașteptat, parte a tapiseriei narative. Această structură, deși mai puțin liniară decât în lucrările sale precedente, permite o explorare profundă a temelor precum sacrificiul, vina, iubirea necondiționată și căutarea identității.

Personajele sunt inima romanului, fiecare dintre ele fiind conturat cu o atenție minuțioasă la detalii și cu o umanitate care le face memorabile. Abdullah, fratele mai mare, poartă povara pierderii surorii sale ca pe o rană nerostită, în timp ce Pari, crescută într-o altă lume, simte un gol pe care nu și-l poate explica. Alături de ei, personaje precum Parwana, mama vitregă măcinată de propriile regrete, sau Nabi, unchiul care joacă un rol crucial în despărțirea fraților, adaugă straturi de complexitate emoțională. Hosseini nu idealizează pe nimeni; fiecare personaj este imperfect, cu motivații și slăbiciuni care reflectă lupta universală de a găsi sens într-o lume adesea nedreaptă.

Stilul narativ al lui Hosseini este, ca întotdeauna, o combinație de simplitate și profunzime. Proza sa curge natural, dar fiecare frază ascunde o greutate emoțională care rezonează cu cititorul. Scenele din Afganistan, în special, sunt impregnate de o autenticitate care reflectă nu doar peisajul fizic, ci și greutățile vieții într-o societate marcată de sărăcie, război și schimbări culturale. În același timp, poveștile din diaspora – în Paris sau San Francisco – surprind provocările adaptării, dar și dorul de rădăcini. Hosseini are darul de a transforma experiențe individuale în meditații universale, făcând ca „Și munții au ecou” să fie nu doar o poveste despre o familie, ci despre umanitate în ansamblu.

Advertisement

Unul dintre punctele forte ale romanului este felul în care explorează ecourile deciziilor. Fiecare alegere, fie că e un act de altruism sau o greșeală regretabilă, lasă urme care reverberază peste generații. Hosseini nu oferă răspunsuri simple sau rezolvări facile; în schimb, invită cititorul să reflecteze asupra naturii sacrificiului și a costurilor emoționale ale acestuia. Deși ritmul narativ poate părea, pe alocuri, mai lent, această abordare permite o imersiune profundă în viețile personajelor, oferind momente de introspecție care sunt la fel de captivante ca și momentele dramatice.

„Și munții au ecou” este, în esență, un roman despre legături – cele care ne definesc, cele care ne rup și cele care ne vindecă. Este o poveste despre durerea pierderii, dar și despre speranța regăsirii, despre cum timpul și distanța pot estompa, dar nu șterge, iubirea. Hosseini confirmă, încă o dată, că este un maestru al povestirii, capabil să creeze personaje și lumi care rămân cu cititorul mult timp după ce cartea este închisă. Recomandat celor care caută o lectură care să le frângă inima, dar să le și dea speranță, acest roman este o dovadă a puterii literaturii de a ne conecta la esența a ceea ce înseamnă să fii om.

Anne Applebaum, în lucrarea sa monumentală Gulagul. O istorie, publicată în 2003, oferă o analiză detaliată și profund umană a sistemului de lagăre de muncă forțată din Uniunea Sovietică, un mecanism represiv care a marcat viețile a milioane de oameni. Cartea, bazată pe o cercetare exhaustivă, combină documente de arhivă, mărturii ale supraviețuitorilor și o narațiune clară pentru a dezvălui amploarea și cruzimea acestui sistem.

Applebaum structurează lucrarea cronologic, urmărind geneza, dezvoltarea și declinul Gulagului, de la primele lagăre din anii 1920 până la dizolvarea lor treptată după moartea lui Stalin. Cartea explorează nu doar organizarea administrativă și condițiile inumane din lagăre, ci și impactul asupra prizonierilor, gardienilor și societății sovietice în ansamblu. Capitolele dedicate vieții cotidiene – foamea, munca extenuantă, brutalitatea gardienilor și solidaritatea fragilă dintre deținuți – sunt deosebit de emoționante.

Autoarea nu se limitează la o descriere istorică, ci analizează și contextul politic și ideologic care a permis existența Gulagului. Ea evidențiază cum regimul stalinist a folosit lagărele nu doar pentru represiune, ci și ca instrument economic, exploatând munca forțată pentru proiecte de infrastructură colosale, precum Canalul Marea Albă-Baltica.

Unul dintre marile merite ale cărții este accesibilitatea sa. Applebaum evită jargonul academic, oferind o poveste captivantă, dar riguroasă, care echilibrează detaliile istorice cu poveștile personale ale victimelor. Mărturiile supraviețuitorilor, extrase din interviuri și memorii, dau o dimensiune umană analizei, transformând statistici copleșitoare în drame individuale sfâșietoare. De asemenea, autoarea abordează miturile și distorsiunile istorice, clarificând, de exemplu, că Gulagul nu a fost doar un produs al stalinismului, ci o continuare a practicilor represive din perioada țaristă, amplificate de ideologia bolșevică.

Advertisement

Unii cititori ar putea considera că accentul pus pe detalii administrative și economice încetinește ritmul în anumite secțiuni. De asemenea, deși Applebaum acoperă o gamă largă de perspective, vocile femeilor și ale minorităților etnice din lagăre primesc uneori mai puțină atenție decât ar merita, dată fiind diversitatea prizonierilor din Gulag.

Gulagul. O istorie este o lucrare esențială pentru înțelegerea uneia dintre cele mai întunecate pagini ale secolului XX. Anne Applebaum reușește să combine rigoarea istorică cu empatia, oferind o cronică nu doar a unui sistem represiv, ci și a rezilienței umane în fața opresiunii. Cartea este un avertisment asupra consecințelor totalitarismului și o aducere aminte a costului uman al utopiei ideologice. Recomandată atât pasionaților de istorie, cât și celor care doresc să înțeleagă mai bine natura puterii și a supraviețuirii.