Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 21°C | Anul XI Nr. 524

Știri

Trenuri pline cu ajutoare pleacă din România către Turcia. Bilanțul cutremurelor din Turcia și Siria a depășit 26.000

Published

on

Trenurile cu ajutoare pentru Republica Turcia au plecat sâmbătă seara din Gara București Vest, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), citat de Agerpres.

Comisia Europeană a transmis României o solicitare prin Mecanismul European de Protecție Civilă (ECHO-ERCC), de a pune la dispoziție Republicii Turce, din rezerva rescEU, aflată pe teritoriul României, mai multe tipuri de produse de adăpost, date fiind responsabilitățile ce revin țării noastre, ca parte a proiectului Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt), a menționat Antena 3 CNN.

Raed Arafat a transmis de la fața locului că primul tren include 1.200 de corturi, 8.000 de paturi, 2.200 de saltele, 4.800 de perne, 9.600 de fețe de pernă, 4.800 de așternuturi și alte materiale. Cu următorul tren ar urma să plece până la 2.000 de corturi, a spus acesta.

„Vreau să subliniez efortul major făcut de colegii noştri de la IGSU pentru că dacă nu aveam IGSU să se implice şi în implementarea proiectului rescEU, dar şi în operațiunea de încărcare din seara de ieri şi astăzi, trenul acesta poate că pleca după 2-3 zile şi nu acum. Suntem alături de populaţia din Turcia şi încercăm să facem tot posibilul pentru că ne dăm seama că aceste materiale sunt extrem de necesare şi trebuie să ajungă foarte rapid“, a explicat Raed Arafat.

Advertisement

La ora actuală, bilanțul cutremurelor din Turcia și Siria a depășit 26.000, iar un oficial al Organizației Națiunilor Unite prezent în zona afectată spune că numărul ar putea ajunge la 50.000 de morți, potrivit Digi24.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași: „Serviciul farmaceutic de noapte este un serviciu public și ar trebui susținut de autorități”

Published

on

În urma publicării materialului despre lipsa farmaciilor de gardă din municipiul Călărași, redacția Călărași Press a primit un punct de vedere din partea farmacistului Postelnicu Doru, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași.

Reamintim că, în discuția avută cu redacția noastră, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a subliniat faptul că farmaciile nu își permit să asigure program non-stop doar din resurse proprii, iar gărzile de noapte ar trebui tratate drept un serviciu public, sprijinit financiar de autoritățile locale și de Ministerul Sănătății.

Exemplul Bulgariei: cum sprijină statul farmaciile

Pentru a identifica soluții concrete, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a solicitat informații oficiale de la Uniunea Farmaceutică din Bulgaria. Într-un document transmis de președintele acesteia, Dimitar Marinov, sunt prezentate măsuri aplicate peste Dunăre pentru a susține continuitatea serviciilor farmaceutice.

Advertisement

Printre acestea:

  • Sprijin financiar direct pentru farmaciile deschise 24/7 sau pentru cele aflate în zone izolate.
  • Plăți suplimentare pentru serviciile de eliberare a medicamentelor compensate, de până la 15% din valoarea produsului (nu mai mult de 12,50 euro).
  • Reguli clare de adaos comercial, diferențiate în funcție de prețul medicamentului, pentru a asigura un echilibru între sustenabilitate și accesibilitate.
  • Control digitalizat al medicamentelor, care a redus fraudele și concurența neloială.

„În Bulgaria, farmacistul care face gardă de noapte nu mai este lăsat singur să suporte costurile. Statul intervine și compensează financiar acest serviciu public. Este un model pe care și România ar trebui să îl ia în calcul”, a subliniat farmacistul Postelnicu Doru.

În timp ce la Călărași oamenii rămân fără acces la medicamente după ora 23:00, vecinii bulgari au găsit soluții concrete prin care să mențină farmacii deschise non-stop sau să sprijine unitățile aflate în zone greu accesibile.

Întrebarea care rămâne este: cine își va asuma în România rolul de a transforma serviciul farmaceutic de noapte într-un adevărat serviciu public, așa cum se întâmplă deja peste graniță?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Femeia înjunghiată la Centrul Maternal din Călărași avea plângeri anterioare împotriva fostului concubin. Agresorul a fost arestat preventiv

Published

on

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Călărași a transmis o precizare privind cazul femeii de 36 de ani, înjunghiată pe 17 august în incinta Centrului Maternal din municipiu, de către fostul său concubin.

Potrivit anchetatorilor, conflictul dintre cei doi a izbucnit spontan, iar bărbatul a agresat-o pe femeie cu un obiect tăietor-înțepător, după care a fugit. Victima a fost transportată de urgență la spital, fiind conștientă la momentul intervenției echipajelor medicale. În cauză s-a deschis dosar penal pentru tentativă de omor.

Polițiștii l-au identificat rapid pe agresor și, în urma probatoriului, acesta a fost prezentat procurorilor și apoi Tribunalului Călărași, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Existau sesizări anterioare

Advertisement

IPJ Călărași a verificat și antecedentele conflictului. În octombrie 2024, victima a apelat 112 reclamând neînțelegeri cu fostul partener privind custodia copiilor. Incidentul nu a implicat violență fizică, fiind vorba despre o ceartă verbală.

Câteva zile mai târziu, femeia a depus o sesizare scrisă la poliție, solicitând emiterea unui ordin de protecție. În urma evaluării riscului, s-a concluzionat că nu exista un pericol iminent, iar documentul a fost semnat de victimă pe propria răspundere. Totuși, i s-a oferit formularul-tip pentru a cere ordin de protecție în instanță.

Ulterior, în decembrie 2024, a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie și amenințare, înaintat unității de parchet competente.

IPJ: „Violența domestică, prioritate zero”

Poliția Călărași precizează că în prezent se desfășoară verificări interne privind modul de gestionare a cazului din 2024. „Reamintim faptul că infracțiunile de violență în familie sunt tratate cu responsabilitate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, fiind considerate prioritate zero”, se arată în comunicat.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Semnificația istorică a zilei de 20 august

Published

on

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:

917 – În bătălia de la Acheloos, țarul Simeon I al Bulgariei înfrânge decisiv o armată bizantină.

1000 – Sfântul Ștefan întemeiază statul maghiar. Ziua este sărbătorită ca zi națională în Ungaria.

1469 – Bătălia de la Lipnic, pe Nistru: Ștefan cel Mare a învins oastea tătară.

Advertisement

1741 – Exploratorul danez Jonas Vitus Behring, aflat in serviciul Rusiei, a descoperit Alaska.

1749 – A început domnia fanariotă a lui Constantin Racoviţă în Moldova.

1779 – S-a născut chimistul și mineralogul Jöns Jakob Berzelius, unul dintre creatorii chimiei moderne (m. 7 august 1848).

1839 – A fost înființată, de către studenții români aflați la studii la Paris, “Societatea pentru învățătură poporului român”, care a contribuit la dezvoltarea conștiinței naționale românești.

1833 – S-a născut Benjamin Harrison, a fost cel de-al douăzeci și treilea președinte al Statelor Unite ale Americii pentru un singur mandat între 1889 și 1893.

Advertisement

1864 – S-a născut Ionel I.C.Brătianu, președinte al Partidului Național Liberal, de mai multe ori ministru și prim-ministru (m. 1927), membru de onoare al Academiei Române; (m. 24 noiembrie 1927).

1866 – Președintele Andrew Johnson declară oficial Războiului Civil American încheiat.

1870 – S-a născut fiica regelui Carol I şi a Elisabetei, Maria, singurul copil al familiei regale; a încetat din viață de scarlatină la vârsta de 3 ani.

1872 – A încetat din viață scriitorul Dimitrie Bolintineanu, participant la revoluția de la 1848.

1873 – S-a născut medicul internist și balneolog Anibal Theohari; a pus bazele balneologiei moderne în țara noastră.

Advertisement

1902 – A avut loc primul meci de fotbal în România, la Timișoara, între echipele orașelor Timișoara și Lugoj.

1914 – Primul Război Mondial: Forțele germane ocupă Bruxellesul.

1917 – A murit Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer, chimist german, laureat al Premiului Nobel.

1940 – Lev Troţki (Lev Davidovici Bronstein), figură proeminentă a revoluției din 1905 – 1907 și din 1917, creatorul Armatei Roșii și tovarăș al lui Lenin în revoluția bolșevică din Rusia.

1941 – Al Doilea Război Mondial: Începe asediul german asupra orașului Leningrad.

Advertisement

1944 – Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia pentru România cu o ofensivă majoră a Uniunii Sovietice.

1945 – S-a născut Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari handbaliști români … si o poveste.

1950 – S-a stins din viață, la Sighet, Constantin I. C. (Dinu) Brătianu. (n. 1866).

1968 – Invazia Cehoslovaciei – Forțe militare ale Tratatului de la Varşovia (cu exceptia Romaniei, respectiv Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria) au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist din această țară, cunoscută sub numele de “Primăvara de la Praga”.

1968 – Pe poarta uzinei de la Colibași (Pitești) a ieșit primul autoturism românesc, Dacia 1100.

Advertisement

1970 – A avut loc vizita lui Nicolae Ceaușescu în URSS unde participă la Moscova la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia.

1977 – NASA a lansat sonda Voyager 2.

1981 – Intră în vigoare acordul de încetare a atacurilor irakiene împotriva Iranului. Conflictul s-a soldat cu 300.000 de morți în rândul irakienilor.

1991 – Parlamentul eston și-a proclamat independența de stat a Estoniei, independență care a fost recunoscută de URSS la 6.09.1991. Statul independent Estonia a fost cotropit de URSS la 6.08.1940 si transformat în republica sovietică.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading