Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 541

Știri

Viitori polițiști locali din Constanța, “prinși” la țigară cu elevii din Călărași

Published

on

A fost agitație pe tot internetul, astăzi, în Călărași, din cauza unor imagini cu doi tineri echipați parțial  în uniforma Poliție Locale din Constanța, surprinși în zona Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” din municipiul Călărași, în timp ce fumau… cu elevii.

Scenele considerate revoltătoare au fost făcute publice pe rețelele de socializare de o lucrătoare a unui local din zona Liceului Mihai Eminescu, care a încercat să scoată în evidență faptul că tinerii fumează în văzul lumii, de față cu oamenii legii. Probabil. Cum a fost posibil acest lucru?

Cum se pot purta discuțiile serioase între oameni? Dacă la țigară nu, altfel cum? Doar că datele problemei noastre se complică. Elevii sunt minori iar oamenii îmbrăcați în uniformă sunt, de fapt, studenți ai Facultății de Drept şi Ş.A, Specializarea Politie Locală, Ovidius din Constanța, nu polițiști.

Mai mult, cei doi studenți, îmbrăcați în haine de polițiști, sunt foști elevi din Călărași. Unul a învățat în Colegiul Național Barbu Știrbei, iar celălalt în Liceul Teoretic Mihai Eminescu.

Advertisement

Aceștia ar fi venit în liceele în care au învățat pentru a prezenta activitatea facultății pe care aceștia o vor absolvi, încercând astfel să recruteze tineri interesați de o carieră în uniforma poliției locale Constanța.

Contactat pentru un punct de vedere, Stoian George, directorul Liceului Teoretic Mihai Eminescu confirmă faptul că aceștia au discutat cu elevii unității de învățământ pe care o conduce.

De apreciat intenția lor, însă gestul de astăzi a lăsat un gust amar și o pată pe uniforma instituției pe care o promovează.

Conducerea Poliției Locale Călărași a sesizat evenimentul de astăzi către un reprezentant al Facultății de Drept şi Ş.A, Specializarea Politie Locală, Ovidius care a dat asigurări ca vor fi dispuse verificări în acest sens.

Pe de o altă parte, studenții acestei specializări nu au un regulament exact care să reglementeze purtarea uniformei de studenți.

Advertisement

Nu știm ce e mai grav: faptul că studenții-polițiști fumau cu elevii, sau faptul că fotografia e făcută de vânzătoarea unui bar unde se vinde băutura lângă liceu?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Ședința Consiliului Județean Călărași, plină de emoție și bucurie. Zeci de colindători au creat o atmosferă de sărbătoare

Published

on

Joi, 18 decembrie a.c., ședința ordinară a Consiliului Județean Călărași a fost specială. Zeci de copiii de toate vârstele și-au făcut apariția în sala de ședințe a instituției publice pentru a delecta persoanele prezente cu momente caracteristice acestei perioade.

Sala  “Mihai Arbagic” a fost umplută de vocile copiilor de la grădinițele „Amicii” și „Voinicel”, care au adus cu ei spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă.

Cu naturalețea specifică vârstei, cei mici au cântat colinde care au creat un moment de pauză binevenită din ritmul obișnuit al activității administrative. Pentru câteva minute, formalitatea a fost înlocuită de liniște și căldură.

Atmosfera a fost completată de ansamblul „Bărăganul”, care a readus în prim-plan tradițiile zonei printr-un program folcloric plin de energie și autenticitate. Cântecele și dansurile populare au legat trecutul de prezent și au reamintit importanța păstrării obiceiurilor locale.

Advertisement

A fost o întâlnire diferită, devenită deja o tradiție pentru ultima ședință a Consiliului Județean Călărași din fiecare an.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Cultură

“Emoții de iarnă”, spectacolul care readuce magia Crăciunului pe scena sălii “Barbu Știrbei”

Published

on

Vineri, 20 decembrie a.c., începând cu ora 17:00, Palatul Copiilor Nr. 1 Călărași invită publicul la un eveniment artistic deosebit și plin de magie, intitulat „Emoții de iarnă”, organizat la Sala de spectacole „Barbu Știrbei” din Călărași.

Spectacolul este dedicat copiilor, părinților și tuturor celor care doresc să intre în atmosfera caldă și emoționantă a sărbătorilor de iarnă. Prin momente artistice atent pregătite, copiii vor transmite bucuria, speranța și emoțiile specifice acestei perioade speciale din an, într-un decor feeric, inspirat de iarnă și de spiritul Crăciunului.

Evenimentul își propune să pună în valoare talentul și creativitatea copiilor implicați în activitățile Palatului Copiilor Nr. 1 Călărași, oferindu-le ocazia de a urca pe scenă și de a împărtăși publicului rezultatul muncii și pasiunii lor.

Intrarea este liberă, iar organizatorii îi așteaptă pe toți cei interesați să se bucure de un spectacol plin de culoare, emoție și momente artistice deosebite.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Pas important pentru copiii din Grădiștea. Lucrările de la grădinița din comună au fost recepționate

Published

on

Recent, Vasile Matei, primarul comunei Grădiștea, a anunțat recepția lucrărilor de la grădinița cu program normal de pe raza comunei. Investiția semnificativă în educația preșcolarilor din zonă reprezintă un pas important pentru comunitatea locală.

Construcția noii grădinițe face parte dintr-un proiect de dezvoltare locală care vizează îmbunătățirea condițiilor de învățământ pentru copiii din comuna Grădiștea. Până acum, unitatea de învățământ funcționa în clădiri mai vechi, iar recepția lucrărilor deschide calea pentru desfășurarea activităților educaționale într-un mediu modern și adaptat nevoilor preșcolarilor.

În urma proiectului, 65 de preșcolari vor beneficia de spațiul creat special pentru nevoile acestora. Conform ultimului recensământ, comuna Grădiștea are o populație de aproximativ 4.490 de locuitori.

Valoarea totală a proiectului însumează peste 1,5 milioane de lei, fonduri majoritar provenite de la Uniunea Europeană.

Advertisement

În cadrul acestui proiect, contribuția Unității Administrativ-Teritoriale este de doar 30 de mii de lei.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading