Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 11°C | Anul XI Nr. 534

Știri

Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România

Published

on

Zeci de reprezentanți ai PES activists România, veniți din toată țara şi din diaspora, s-au mobilizat astăzi, în fața sediului Consiliului UE, pentru a transmite mesajele lor de susținere pentru aderarea României la spațiul Schengen, în contextul în care, chiar în respectiva instituție se va adopta decizia privind aderarea țării noastre, în cursul zilei de mâine. Acțiunea organizată de militanții pro-europeni ai Partidului Social Democrat a avut ca menire să arate, încă o dată, susținerea românilor pentru acest obiectiv important pentru România, mai ales că astăzi, subiectul a fost discutat de către ambasadorii statelor membre în ședința pregătitoare a Consiliului Justiție și Afaceri Interne ce va avea loc mâine.

„Partidul Social Democrat şi militanții PES activists România au susținut mereu dreptul țării noastre de a adera la spațiul Schengen, iar familia noastră social-democrată europeană a sprijinit fără echivoc România.

Prin această acțiune am dorit să arătăm, încă o dată, importanța acestui vot atât pentru România, cât şi pentru Uniunea Europeană, dar şi mizele unui răspuns negativ. Guvernanții de dreapta din Austria trebuie să înțeleagă impactul şi costurile acestor frâne politice puse proiectului european, întrucât un vot negativ subminează încrederea în solidaritatea și unitatea europeană.

În acest context, împreună cu colegii mei din PES activists România, veniți din toată țara şi din diaspora, am afişat în fața Consiliului UE şi a Comisiei Europene mesaje pro-europene privind aderarea la spațiul Schengen, în toate limbile Uniunii Europene, pentru a arăta susținerea românilor pentru acest obiectiv.

Advertisement

Acțiunea este cu atât mai relevantă cu cât astăzi aniversăm 22 de ani de la semnarea și proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prin care au fost clarificate drepturile personale, civice, politice, economice și sociale ale europenilor, iar noi considerăm accederea la spațiul Schengen un drept al românilor”, a declarat coordonatorul PES activists România, eurodeputatul Victor Negrescu.

La începutul acestui an, PES activists România a continuat, cu sprijinul Partidului Social Democrat, campania privind aderarea României la spațiul Schengen #RomâniiMerităÎnSchengen, prin care au fost contactați direct decidenții europeni care pot influența decizia şi au fost colectate şi transmise reprezentanților din Consiliul Justiție și Afaceri Interne zeci de mii de mesaje de susținere a acestui obiectiv din partea românilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Weekend cu amenzi record pe Autostrada Soarelui! Șoferi prinși cu viteze uriașe și un bărbat testat pentru droguri

Published

on

Polițiștii de pe Autostrada A2 București–Cernavodă au avut un weekend plin! În doar trei zile, între 24 și 26 octombrie, au aplicat 159 de amenzi, în valoare totală de peste 238.000 de lei.

Cei mai mulți șoferi, 106 la număr, au fost prinși călcând pedala de accelerație, ignorând limitele de viteză. Alții au circulat cu mașini cu ITP expirat, iar unii au comis alte abateri grave.

Polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au ridicat 7 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice. Printre cei opriți în trafic s-a aflat și un bărbat care a ridicat suspiciuni privind consumul de droguri. Acesta a fost dus la spital pentru analize, iar ancheta este în curs.

Echipajele rutiere anunță că razele și filtrele de control vor continua și în perioada următoare. Scopul: mai puțină viteză, mai puține accidente și mai multă siguranță pe Autostrada Soarelui.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Rețele Electrice România explică situația de pe strada Independenței din Călărași și oferă detalii despre despăgubirile pentru aparatele afectate

Published

on

Călărași: O familie de pe strada Independenței s-a trezit cu centrala arsă și prizele afumate. PPC verifică situația și promite sprijin pentru despăgubiri

După incidentul de pe strada Independenței din municipiul Călărași, unde mai multe familii au reclamat pagube la centrale și aparate electrocasnice, compania Rețele Electrice România a transmis punctul său de vedere oficial pentru CalarasiPress.ro.

Reprezentanții companiei spun că tehnicienii au intervenit în dimineața zilei de 22 octombrie pentru a remedia deranjamentele apărute în zonă și regretă disconfortul creat clienților.

„În dimineața zilei de 22 octombrie, tehnicienii Rețele Electrice România au intervenit pentru a soluționa deranjamente în alimentarea cu energie electrică în zona strada Independenței a municipiului Călărași. Regretăm disconfortul resimțit de clienți.”, au transmis reprezentanții Rețele Electrice România.

Compania confirmă că a primit sesizări privind deteriorarea unor electrocasnice și explică pașii legali pe care trebuie să îi urmeze persoanele afectate pentru a primi despăgubiri.

Advertisement

„Depunerea cererilor pentru acordarea de despăgubiri se face de către fiecare client prin intermediul furnizorului cu care a încheiat contractul de energie electrică. Recomandăm tuturor clienților afectați să ia legătura cu furnizorul lor de energie și să depună cererile cât mai curând.”

După depunerea documentelor, acestea sunt analizate în baza Ordinului ANRE nr. 177/2015, care reglementează procedura de despăgubire pentru daune provocate de variațiile de tensiune.

Clienții pot consulta toate detaliile privind procedura de despăgubire pe site-ul Rețele Electrice România, la adresa https://www.reteleelectrice.ro/informatii/standard-performanta/despagubiri/, dar și pe site-urile furnizorilor de energie.

Rețele Electrice România transmite că toate cazurile raportate în zona Independenței sunt în curs de analiză, urmând ca fiecare solicitare să fie evaluată individual.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Zoo Călărași pregătește cel mai așteptat eveniment al toamnei: „Boo at the Zoo”, ediția a III-a

Published

on

Pe 31 octombrie, Grădina Zoologică din Călărași devine locul unde distracția, costumul și fantezia se întâlnesc. Ediția a treia a evenimentului „Boo at the Zoo” promite o seară plină de activități pentru copii și părinți.

Intrarea este liberă, însă participanții trebuie să respecte câteva reguli simple: toți copiii și părinții sunt încurajați să vină costumați în tematica de Halloween și să aducă donații pentru animale – fructe, legume sau pâine. Acestea vor fi colectate la un stand special amenajat la intrare.

Organizatorii promit un program variat, cu activități pentru toate vârstele. Copiii vor putea participa la concursul de costume, unde cele mai originale ținute vor fi premiate. Micii participanți vor defila pe podium în fața publicului.

Programul evenimentului:

Advertisement
  • 16:30 – Deschiderea porților

  • Ateliere de creație pe toată durata evenimentului (Hala I, Hala II și zona Păsări exotice)

  • 17:00 – 18:00 – Mini-disco și concurs de costume

  • 18:15 – 20:30 – Proiecție de film în aer liber și închiderea evenimentului

Printre partenerii prezenți la eveniment se numără Jandarmeria Călărași, ISU Călărași, Crucea Roșie, SIDEPOL și Poliția Animalelor.

Pe lângă activitățile de creație, vizitatorii se vor bucura de muzică, dans, film în aer liber și animație pentru copii, într-o atmosferă sigură și prietenoasă.

„Boo at the Zoo” este organizat de Complexul de Agrement Zoo Călărași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Călărași, și a devenit deja o tradiție de Halloween pentru familiile din oraș.

📍Evenimentul are loc la Grădina Zoologică Călărași, începând cu ora 16:30.
🎃 Participarea este gratuită. Tu trebuie doar să aduci un costum de Halloween și o mică donație pentru animalele de la Zoo.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading