Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 25°C | Anul XI Nr. 523

Știri

Președintele PSD solicită revizuirea Legii privind minoritățile naționale din Ucraina care afectează comunitatea românească

Published

on

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi solicită președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski să intervină pentru revizuirea Legii minorităților naționale, care a fost adoptată recent de Rada Supremă a Ucrainei și care afectează dreptul copiilor români din această țară de a învăța în limba maternă.

În discursul susținut în aprilie în Parlamentul României, domnul președinte Volodimir Zelenski ne-a promis că va proteja minoritatea românească din Ucraina și că va promova dialogul cu țara noastră în chestiunile privind minoritatea românească. Ulterior, președintele ucrainean m-a asigurat chiar în timpul vizitei pe care am făcut-o la Kiev că minoritatea română din Ucraina va avea parte de aceleași drepturi, protecție și tratament ca și minoritatea ucraineană din România.

Îi solicit așadar domnului președinte Zelenski să intervină pentru a revizui forma în care a fost adoptată Legea minorităților naționale, înainte ca aceasta să producă efecte legale, în detrimentul comunități românești și al altor minorități naționale din această țară”, a declarat Marcel Ciolacu.

Totodată, președintele PSD a amintit că România a sprijinit Ucraina pe mai multe planuri după declanșarea invaziei Federației Ruse, începând de la gestionarea fluxurilor de refugiați și până la facilitarea exporturilor de grâne.

Advertisement

Pe lângă aceste acțiuni care au demonstrat că România poate fi un partener de nădejde în situații critice, țara noastră susține fără rezerve aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Unul dintre motivele pentru care eu personal mă pronunț în favoarea integrării Ucrainei în comunitatea europeană este că astfel se asigură cele mai solide garanții pentru respectarea drepturilor minorității românești din această țară”, a precizat președintele PSD.

Președintele PSD subliniază că în noua Lege a minorităților naționale din Ucraina au fost introduse unele reglementări pozitive, care trebuie salutate. În același timp legea conține mai multe prevederi neclare sau chiar contrare în raport cu standardele europene privind drepturilor minorităților.

România este un exemplu în protejarea minorităților și ne așteptăm ca partenerii și vecinii noștri să acorde aceleași drepturi, atenție și protecție minorității române, așa cum o facem noi de câteva decenii!

Biroul de presă al PSD

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Recomandare de carte – „Copilăria” de Lev Tolstoi

Published

on

Copilăria (1852), prima parte a trilogiei autobiografice a lui Lev Tolstoi, este debutul literar al marelui scriitor rus, publicat sub pseudonimul L.N. Cartea urmărește experiențele timpurii ale lui Nikolai Irteniev, un băiat din nobilimea rusă, oferind o fereastră sensibilă și detaliată către universul copilăriei, marcat de inocență, descoperiri și primele confruntări cu complexitatea vieții. Deși ficționalizat, romanul reflectă multe dintre trăirile personale ale lui Tolstoi, fiind un portret al Rusiei secolului al XIX-lea.

Tolstoi excelează în a surprinde fragilitatea și intensitatea emoțiilor copilărești. Prin ochii lui Nikolai, cititorul descoperă bucuriile simple – jocurile din grădină, legătura cu mama – dar și momentele de tristețe, cum ar fi pierderea sau sentimentul de alienare. Stilul narativ este clar, evocator, cu o atenție extraordinară pentru detaliile psihologice, ceea ce face ca personajele să pară vii și autentice. Descrierile vieții de la țară, ale relațiilor de familie și ale educației din epocă oferă o valoare istorică și culturală remarcabilă.

Un aspect notabil este capacitatea lui Tolstoi de a explora universalitatea copilăriei. Deși plasat într-un context specific, romanul rezonează cu cititorii de orice vârstă prin teme precum dragostea filială, curiozitatea și primele lecții despre moralitate. Vocea narativă, care alternează între perspectiva copilului și reflecțiile adultului, adaugă profunzime și o notă de melancolie.

Pentru cititorii moderni, ritmul poveștii poate părea lent în anumite momente, mai ales din cauza descrierilor lungi și introspecțiilor detaliate, tipice stilului lui Tolstoi. De asemenea, contextul social al nobilimii rusești poate fi mai puțin accesibil fără o familiaritate cu epoca, iar unele referințe culturale sau istorice pot necesita explicații suplimentare. Totuși, aceste aspecte nu diminuează valoarea literară a operei.

Advertisement

Copilăria este o poartă de intrare către opera lui Tolstoi, mai accesibilă decât capodoperele sale ulterioare, precum Război și pace sau Anna Karenina. Cartea impresionează prin sensibilitatea cu care surprinde fragilitatea tinereții și prin talentul literar al unui autor care, chiar la debut, își arată măiestria. Este o lectură ideală pentru cei interesați de literatura clasică rusească sau de explorarea naturii umane prin lentila autobiografică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Grădiștea finalizează un proiect major de apă și canalizare, finanțat prin AFIR

Published

on

Comuna Grădiștea, județul Călărași, a finalizat un amplu proiect de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare, finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în baza contractului semnat la 7 mai 2018.

Proiectul a cuprins două componente:

  1. Modernizarea gospodăriei de apă și înființarea unei stații de tratare – valoare totală: 5.629.047,23 lei, din care 4.463.238,96 lei eligibili și 1.165.808,27 lei neeligibili.

  2. Înființarea rețelei de canalizare cu stație de epurare – valoare totală: 2.712.085,53 lei, din care 2.105.870,27 lei eligibili și 606.215,26 lei neeligibili.

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 8.341.132,76 lei, dintre care 6.569.109,23 lei eligibili și 1.772.023,53 lei neeligibili.

Lucrări realizate

  • Reparații la acoperișul gospodăriei de apă.

  • Lucrări de finisaje interioare și exterioare.

  • Achiziția și montarea unei stații de potabilizare a apei.

  • Construirea unui sistem centralizat de canalizare menajeră, cu stație de epurare modulară (containerizată), având un debit de 200 mc/zi.

  • Rețea de canalizare menajeră pe o lungime de 6.991,43 metri.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fotbal

Rușine istorică pentru Dunărea Călărași! Agricola Borcea i-a scos din Cupă cu un 3-1 usturător!

Published

on

Șoc pe terenul din Borcea! Dunărea Călărași, echipa fanion a județului, a fost umilită și trimisă acasă din Cupa României Betano de modesta, dar ambițioasa, Agricola Borcea. Scor final: 3-1 – o lovitură grea pentru echipa care ajunsese cândva în Liga I în 2018.

Dunărea Călărași, considerată echipa fanion a județului, nu mai repetă performanțele din sezoanele anterioare, când atrăgea numeroși suporteri pe stadion.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading