Mihăiță Beștea: Municipiul Oltenița are întotdeauna sprijinul meu

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Mihăiţă Beştea, preşedintele PSD Olteniţa a participat astăzi, 12 ianuarie la întâlnirea de lucru desfășurată în sala de ședințe a CJ Călărași pentru a pune la punct obiectivele şi priorităţile pentru judeţul Călăraşi, eveniment la care au participat toţi primarii din Călăraşi. 
„Astăzi am participat, alături de primarii județului Călărași, la o ședință de lucru pentru stabilirea unor obiective importante pentru județul nostru. Întâlnirea a fost inițiată și prezidată de domnul președinte al Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță. Prima discuție pe ordinea de zi a vizat reabilitarea și repararea drumurilor comunale și județene. Este o prioritate pentru cetățeni ca drumurile pe care circulă să fie întreținute și să ofere condiții de circulație în siguranță! A doua temă de discuție a fost analizarea proiectelor și nevoilor de dezvoltare și funcționare a localităților din județ. Municipiul Oltenița are întotdeauna sprijinul meu, indiferent de culoarea politică a conducerii sale și voi încerca să obțin un buget cât mai mare pentru orașul meu natal. Oltenițenii merită bugetul necesar pentru investiții din care să le crească nivelul de trai și confortul ”acasă”, în Oltenița.” – a fost mesajul transmis printr-o postare pe o rețea socială de președintele PSD Oltenița, Mihăiță Beștea 
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Avantaje dacă alegi să joci cu rotiri fără depunere la casino

Industria cazinourilor online a cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimii

VIDEO. Petre Țone va candida pentru Primăria Oltenița din partea AUR

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp Petre Țone revine în plolitcă