Peste 80 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști, patru permise de conducere reținute și trei certificate de înmatriculare retrase în urma unei acțiuni desfășurate în județul Călărași.
104 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județan Călărași au efectuat, în noaptea de 8 septembrie a.c., activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.
A fost constatată o infracțiune la regimul rutier şi s-au aplicat 85 sancţiuni contravenţionale în valoare de 118.695 lei. Dintre acestea, 11 au vizat sancţionarea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar 24 sancţiuni au fost aplicate conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
În urma acţiunilor desfăşurate de poliţştii rutieri pentru siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi omeneşti, au fost aplicate 34 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere şi au retras trei certificate de înmatriculare.
Acțiunile de acest gen vor fi efectuate, în continuare, pentru menținerea, asigurarea ordinii publice şi creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.