Primăriile, obligate și ele să nu mai ceară copii legalizate sau copii după acte emise de administrație. Dosarul cu șină – interzis complet

Autorităţilor locale le va fi aplicată interdicția, valabilă acum doar pentru administrația centrală, de a solicita cetățenilor sau firmelor copii legalizate sau copii după acte emise de către alte instituții publice, centrale sau locale, precum și de persoane juridice de drept privat cu statut de utilitate publică sau autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. De asmenea, nicio instituție publică nu va mai avea dreptul să solicite ”dosar cu șină” sau orice fel de dosar, conform unui proiect de lege promulgat acum de președintele Iohannis, precizarea profit.ro

De asemenea, toate instituțiile publice sunt obligate să pună la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, nu doar în format fizic pe hârtie, ci şi electronic, pe website-ul propriu, modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate. Totodată, instituţiile care solicită copii pe hârtie ale unor documente, altele decât cele emise tot de către instituţii publice, vor asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora. Obligația e valabilă și pentru operatorii privați care prestează servicii publice.

Citește mai multe pe: www.profit.ro

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Burse de merit pentru elevii din Oltenița de 13 lei. Ce părere aveți?

Asociaţia Elevilor: Consiliul Local Olteniţa continuă umilirea copiilor: Bursă de

Drumuri și Poduri S.A: Au fost finalizate lucrările de asfaltare pentru DJ 304

FONDURI EUROPENE PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI DIN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI Din 2017