Connect with us

Știri

Bilanțul structurilor M.A.I: Sărbători cu zeci de infracțiuni si muncă pentru pompierii călărașeni

Published

on

Toate structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Călărași au fost angrenate în misiuni pentru un climat sigur pentru cetățeni pe timpul minivacanței de Anul Nou.

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a luat măsuri suplimentare în perioada trecerii dintre ani, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței cetățenilor.

În perioada 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, pentru siguranța cetățenilor, zilnic, peste 100 de polițiști au acționat în județul Călărași, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum și pe principalele drumuri naționale și județene, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite, pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier.

Advertisement

Structurile de poliție au intervenit la 208 evenimente sesizate prin S.N.U.A.U. 112.

Ca urmare a activităților desfășurate au fost constatate 77 de infracțiuni, 5 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate a fost dispusă o măsură preventivă.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 216 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 90.000 de lei.

Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale Poliției Române, context în care polițiștii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulație, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.

Advertisement

Astfel, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 6 infracțiuni la regimul rutier.

Au fost reținute 22 de permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Mulțumim cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să se bucure în liniște de această minivacanță.” – precizează IPJ Călărași într-un comunicat de presă.

Sfârșitul de an a fost foarte solicitant pentru toate subunităţile ISU Călărași

Advertisement

Pompierii militari călărășeni au intervenit la 78 de situații de urgență în ultimele trei zile

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitaţi să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la un număr de 78 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 65 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor P.S.I. și pentru intervenţia la 6 accidente rutiere produse pe raza județului Călăraşi.

        

Advertisement

De asemenea, în această perioadă, colegii noștri din cadrul subunităţilor de intervenţie au fost să acţioneze pentru lichidarea a 7 incendii, dintre care 6 la gospodării cetățenești și o intervenție la o  stație de sortare a deșeurilor.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență, https://fiipregatit.ro, transmite ISU Călărași prin intermediul unui comunicat de presă.

Astăzi, 3 ianuarie 2023, la sediul Instituției Prefectului județul Călărași, au avut loc declarații de presă ce au avut ca subiect rezultatele acțiunilor desfășurate de structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne, pe timpul minivacanței de Anul Nou.

URMĂREȘTE DECLARAȚIILE DE PRESĂ AICI 

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *