Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 544

Știri

Călărași: Povestea Florinei a impresionat o lume întreagă până la lacrimi! Tânăra a primit cel mai frumos cadou din partea polițiștilor și jandarmilor

Published

on

Florina este o tânără specială din Călărași, are nevoi diferite față de un om simplu, însă a depășit această situație și a devenit o tânără puternică și face performanță. Cântă și impresionează cu vocea ei blândă. Casa fetei este plină de trofee și diplome obținute de-a lungul timpului la multe concursuri de muzică la care aceasta a participat.

Povestea fetei nevăzătoare cu voce blândă a fost scrisă de Canal SUD, iar mobilizarea pentru sprijinirea cauze a fost una impresionantă.

Bună ziua, ne întoarcem de la Festivalul “Stele pe Cer” susținut în comuna Călinești județul Argeș, unde fetița mea a obținut marele Trofeu. Fetița mea se numește Florina, merge la Școala specială Călărași Nr.2, pentru că este nevăzătoare.
Pășește într-o lume a întunericului și cu toate acestea străbate munții și câmpiile dar nu a rostit niciodată cuvântul “greu”.
Nu vrem nimic, vrem doar să încurajăm și alți copii care se află într-o situație delicată iar fetița mea, Florina poate să fie un exemplu pentru mulți alți copii aflați poate chiar în aceeași situație”.
a fost mesajul transmis de mama Florinei către redacția Canal SUD.

Diagnosticul Florinei este dezlipire totală de retină. Ea nu vede deloc iar acest diagnostic nu mai poate fi schimbat. Cu toate acestea are vise mărețe legate de muzică, este o mare admiratoare a Ilenei Șipoteanu și a multor alți cantăreți și compozitori.

Advertisement

Pasiunea pentru muzică a descoperit – o de mică la vârsta de 3 ani, ascultând-o pe Ileana Șipoteanu și pe Cleopatra Stratan.
A început să cânte muzică populară prin 2013, pe vremea când era la grădiniță încurajată de educatoarea ei. În 2016 a participat la primul concurs de muzică la “Festivalul Pro Muzica” care a avut loc la Craiova. De atunci a strâns sute de trofee și medalii.

Florina face parte din grupul “Flores Campi”, coordonat de Alexandrina Boranda.

“Profesoara mea de canto, Alexandrina Boranda, mă susține în tot ce fac și vreau să îi mulțumesc. Pentru mine nu este doar profesoară de canto, este mai mult, este ca o mamă. Îmi este mereu alături și m-a învățat foarte multe lucruri”.

Florina este elevă în clasa a IX a iar noi am constatat ca ea nu poate să scrie, nu poate să citească și nu poate socoti.

Nu am nevoie de nimic, nu mă plâng că am lipsuri, mă mulțumesc și cu atât chiar dacă nu văd, am tot ce îmi trebuie, am familia lângă mine, am prieteni, am profesori care mă ajută și mă înțeleg de fiecare dată și aceste lucruri îmi sunt de ajuns”.

Advertisement

MAȘINĂ DE SCRIS ȘI IMPRIMANTĂ SPECIALĂ PENTRU FLORINA

Redacția Canal SUD a aflat că Florina are nevoie de o mașină de scris în “Braille”. Costurile se ridică la peste 6000 de lei, iar familia nu și-ar fi putut permite prea curând o astfel de aparatură.

DIN INIMĂ PENTRU FLORINA!

“Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași au fost ajutoarele lui Moș Crăciun. Am aflat din presa locală de povestea Florinei, o fetiță nevăzătoare din municipiul Călărași,  și am știut că o vom ajuta, ne-au unit forțele și am reușit să îi îndeplinim dorința. Moș Crăciun ne-a trimis la ea cu un laptop și o imprimată adaptate nevoilor sale, acestea îi vor fi de folos la școală cât și acasă. De asemenea, am reușit să strângem și o sumă de bani ce sperăm că îi vor face Florinei și familiei sale sărbătorile de iarnă mai frumoase. Astăzi, Florina ne-a impresionat până la lacrimi. Mulțumim tuturor colegilor care s-au implicat!” – a transmis IPJ Călărași într-un comunicat de presă.

 

CONT IBAN: RO60 RNCB 0702 1674 3347 0001
Căruțașu Marina Florina
Banca Comercială Română ( BCR).

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Stomatologul Mihai Tudor, condus pe ultimul drum marți, 6 ianuarie. Noi ipoteze ies la iveală

Published

on

O tragedie greu de înțeles a îndoliat municipiul Călărași. Mihai Tudor, medic stomatolog în vârstă de 35 de ani, a fost găsit fără viață într-un apartament situat la etajul 1, chiar deasupra cabinetului său stomatologic, aflat la parterul blocului K7. Marți, 6 ianuarie, familia și apropiații l-au condus pe ultimul drum.

Trupul neînsuflețit a fost dus în municipiul Oltenița, iar apoi a fost înmormântat în comuna Mitreni, acolo unde este înmormântată și mama medicului. Moartea sa a lăsat în urmă durere, confuzie și numeroase semne de întrebare.

Descoperirea a fost făcută, se pare, chiar de tatăl stomatologului, care a alertat autoritățile. La fața locului au ajuns echipaje medicale și criminaliști, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele decesului. Primele verificări nu au indicat urme vizibile de violență, urmând ca rezultatele medico-legale să ofere un răspuns clar în următoarea perioadă.

În spațiul public au circulat inițial informații contradictorii, inclusiv legate de locul exact în care s-a produs decesul. Pentru a clarifica aceste aspecte și pentru a obține un punct de vedere, jurnaliștii de la Călărași Press au încercat să o contacteze pe logodnica a medicului, cea care lucra împreună cu el în cadrul cabinetului stomatologic.

Contactată telefonic, aceasta a adoptat o poziție rezervată și a refuzat să ofere detalii legate de ultimele discuții sau de contextul personal dinaintea tragediei. În dialogul purtat, femeia a evitat să răspundă întrebărilor legate de relația dintre cei doi și de eventualele probleme care ar fi putut exista, invocând starea de șoc și perioada de doliu.

Advertisement

Singura precizare pe care a acceptat să o facă a fost aceea că medicul nu a decedat în cabinetul stomatologic, ci în apartament, iar lumânările și fotografia amplasate la cabinet au fost puse pentru informarea pacienților. De asemenea, aceasta a cerut insistent respectarea perioadei de doliu și a refuzat categoric să vorbească despre eventuale probleme personale sau despre starea emoțională a stomatologului.

Fosta logodnică a mai spus că așteaptă concluziile anchetei medico-legale, susținând că doar acestea vor putea lămuri exact ce s-a întâmplat. Până atunci, a cerut presei să evite speculațiile și publicarea unor detalii care ar putea crea posibile confuzii.

Între timp, vecinii și cunoscuții vorbesc despre Mihai Tudor ca despre un profesionist respectat, cu o carieră stabilă și planuri de viitor. Tocmai această imagine a unui om aparent împlinit face ca tragedia să fie cu atât mai greu de înțeles.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Un început de an cu umor, la Călărași. Stand-up comedy pe scena Centrului Județean de Cultură

Published

on

Locuitorii municipiului Călărași sunt invitați la o porție zdravănă de râs la începutul acestui an. Marți, pe data de 20 ianuarie, Centrul Județean de Cultură Călărași găzduiește spectacolul de stand-up comedy „De câte ori, femeie!”, un show care promite să transforme o seară obișnuită de marți într-un eveniment memorabil.

Protagoniștii serii sunt trei dintre cei mai în vogă comedianți din România: George Tănase, Ioana State și Mădălina Mihai. Aceștia vin în fața publicului călărășean cu un concept de spectacol care explorează, într-o manieră amuzantă și fără filtre, complexitatea relațiilor moderne, peripețiile cotidiene și micile absurdități ale vieții de zi cu zi.

Evenimentul va avea loc în Sala Barbu Știrbei. Spectacolul este programat să înceapă la ora 19:30, iar accesul publicului în sală va fi permis începând cu ora 18:30, pentru a asigura o intrare fluidă și fără aglomerație.

Biletele sunt disponibile în format electronic, iar spectatorii sunt încurajați să își rezerve locurile din timp pentru a se bucura de acest maraton al comediei.

Advertisement

Biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma iabilet.ro, accesând linkul oficial: AICI!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO / Boboteaza 2026, sărbătorită cu respect în comuna Roseți

Published

on

Comuna Roseți a sărbătorit Boboteaza din acest an în spiritul credinței, al tradiției și al solidarității, cu sprijinul administrației locale și al întregii comunități.

Pe 6 ianuarie 2026, locuitorii comunei s-au reunit la biserică pentru a participa la slujba de sfințire a apei, într-o atmosferă de liniște și reculegere. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Roseți, alături de instituțiile care au asigurat buna desfășurare a întregii zile: Ambulanța, SMURD, Pompierii și Jandarmeria.

Primarul George Chiriță a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere pentru toți cei implicați:

„Doresc să mulțumesc din suflet tuturor oamenilor care au participat și au fost alături de noi la acest eveniment deosebit. Mulțumesc comunității din Roseți pentru implicare, respect și spirit civic, precum și preoților care au contribuit la păstrarea acestei frumoase tradiții.”

Edilul a subliniat, de asemenea, importanța unității și a valorilor care țin o comunitate puternică și solidară:

Advertisement

„Boboteaza ne reamintește cât de important este să fim uniți, să ne respectăm valorile și să avem grijă unii de alții.”

Cu sprijinul administrației locale, evenimentul s-a desfășurat în cele mai bune condiții, iar atmosfera a fost una de comuniune și bucurie spirituală.

Comuna Roseți rămâne, și în 2026, un exemplu de respect față de tradiții și colaborare între cetățeni și autorități.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading