Connect with us

Știri

Lucrările noului sediu al Primăriei Grădiștea au fost finalizate. Când se vor muta salariații în clădire

Published

on

Lucrările uneia dintre cele mai grandioase clădiri din localitatea Grădiștea au fost finalizate. Este vorba despre sediul noul al Primăriei Comunei Grădiștea, o lucrare începută în noiembrie 2020, care astăzi a fost finalizată în termen.

Pentru că majorările de prețuri ale materialelor de construcție au afectat și zona lurărilor publice, consilierii locali din Grădiștea au fost nevoiți să analizeze acest aspect și să efectueze o reaprobare a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Construire sediu primărie D+P+1ETAJ, comuna Grădiștea, județul Călărași”. Proiectul este finanțat prin e Ministerul Dezvoltării / Compania Națională de Investiții (CNI).

Potrivit datelor, noua clădirea vă putea fi folosită în mai puțîn de două săptămâni, spun reprezentanții din administrația locală, care în prezent își desfășoară activitatea în clădirea unei instituții de învâțământ din localitate.

Advertisement

Consilierii au aprobat finanțarea unor cheltuieli care cuprind servicii și lucrări suportate de bugetul local, în valoare de peste 330.000 lei. Devizul lucrărilor, emis în vara anului 2022 pentru investiție era de de 6.140.374,76 lei, TVA inclus. Potrivit Autorizației de construire emisă pe 3 noiembrie 2020, valabilă 24 de luni, valoarea investiției a fost de 3.166.147 lei. Un preț dublu, fundamentat de explozia costurilor pentru materialele de construcție.

Noul imobil are o suprafață de 455 mp, care este amplasată pe o suprafață de aproximativ 1500 mp.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *