Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -3°C | Anul XI Nr. 544

Știri

VIDEO. Alin Ceacărescu despre societatea din Călărași care defavorizează romii

Published

on

Pe raza județului Călărași, minoritatea romă nu depășește 24.000 de persoane, potrivit datelor din ultimul recensământ realizat în anul 2011. Municipiul Călărași ar avea aproximativ 2.000 de cetățeni care își recunosc etnia din care fac parte.

În diferite perioade ale anului, numărul romilor din județul Călărași variază de la un sezon la altul. O bună parte a acestora preferă să plece în țări precum Italia și Anglia pentru a-și câștiga existența prin diferite forme, preț de câteva luni bune din an, revenind acasă la început de vară până spre toamnă.

Fenomenul a fost analizat și de Partida Romilor Călărași, iar constatările sunt evidente. Minoritatea se confrunta frecvent cu episoade de discriminare în societate din cauza unor percepții create în urma unor incidente. Scandaluri stradale, furturi, distrugeri, interzicerea accesului în localurile publice pe criterii rasiale, sunt doar câteva exemple formate de societate.

Președintele Partidei Romilor, Alin Ceacărescu, ne-a vorbit într-un interviu despre toate aceste fenomene analizate, cât și despre un sprijin primit din partea autorităților din Călărași prin DGASPC prin care se va acorda un sprijin important minorității pentru integrarea școlară a copiilor și conștientizarea părinților.

Advertisement

La nivelul județului, câți romi avem înregistrați oficial?
Alin Ceacărescu: Prin datele de la recensământul din 2011 erau în jur de 24.000, spre 25.000 la nivelul județului. Acum, noi la acest recensământ ne-am implicat mult mai mult decât s-au făcut în anii anteriori. Totuși, din punctul meu de vedere, dar poate sunt mai exigent, cred că se putea face mult mai mult. De exemplu, noi am numit, printr-un protocol făcut de cei de la centru la București, recenzori de etnie romă, cunoscuți mai bine în comunitate, să îi încurajeze să se declare. Impactul nu a fost așa cum cel puțin eu mi l-am dorit. A fost un pas înainte și cred că o să fie o ușoară creștere.

În municipiul Călărași despre ce număr putem vorbi?
Alin Ceacărescu: Din datele oficiale care au fost, reiau, la recensământul anterior vorbim de un număr de circa 2.000 și ceva de persoane care s-au declarat. Acum nu vreau să arăt cu degetul, nu sunt eu genul, dar au fost anumite piedici. Unele de jena asta de a nu te declara rom că vei fi discriminat, unele că nu vor mai primi ajutor social și multe alte impedimente care i-au oprit să se declare. Numărul ar fi mult mai mare.
În spațiul online de-a lungul timpului au apărut mai multe evenimente nefericite în care romii erau acuzați de distrugeri, de vandalism, acte lipsite de moralitate în spațiul public, în parcuri..
Și anul acesta am avut niște probleme, pentru că știm, la noi în municipiu foarte multe persoane de etnie romă lucrează în străinătate și vin aici în sezonul estival pentru nunțile tradiționale și atunci populația orașului este lărgită, să spun așa. S-au întâmplat mai multe incidente și anul ăsta. Personal am aflat despre acestea, nu ne poartă mândrie, nu ne reprezintă pe noi, romii, nu reprezintă toată etnia romă și persoanele implicate vor răspunde în fața legii. Am purtat o discuție și cu cei implicați. Am încercat să port o discuție și cu cealaltă parte, dar când am mers atunci să fac discuția persoana era indignată pe bună dreptate, încât nici nu am mai avut curajul să o abordez. Am încercat să mediez situația și am făcut-o cât am putut de bine. Acum vă dați seama că legea își ia cursul și nu poate interveni nimeni mai mult decât își doresc părțile.

Pe partea de implicare în activitatea pe care o desfășurați și dumneavoastră aveți alături administrația județeană prin DGASPC, care a venit cu o inițiativă. Despre ce este vorba?
Alin Ceacărescu: “Am fost contactat zilele trecute și cu plăcere am răspuns. Mi-a plăcut foarte mult ideea. Nu numai cu DGASPC suntem și fac uz de oportunitatea asta. Noi, prin strategia de îmbunătățire a situației romilor care s-a semnat lunile trecute, la nivelul prefecturii, avem format un grup de lucru mixt pentru romi care se ocupă cu rezolvarea problemelor, sau ar trebui să se ocupe cu rezolvarea problemelor romilor din județ. În cadrul acestui grup de lucru mixt se află câte un reprezentant de la cele mai importante servicii de concentrate pentru a rezolva aceste probleme. În grupul mixt fac parte și eu. Revenind la DGASPC, unde și acolo avem un reprezentant, ni s-a propus să mergem în comunitățile de romi din jud. Călărași pentru a-i informa pe persoanele de etnie romă de drepturile pe care le au și cum pot fi ajutați de DGASPC. Mi se pare o inițiativă foarte bună, pentru că știm bine că avem o carență la studii ca etnie, de aia avem acele recomandări și locuri speciale pe care le oferim elevilor an de an, la liceu și facultate. E bine că venim la ei și le punem informația pe masă, să le aprindem beculețul – uite, am și eu dreptul ăsta, pot să mă încadrez și eu la chestia asta, să beneficiez… e un lucru foarte bun, pentru că atunci când nu știi și ești luminat parcă simți că vine Dumnezeu.”

 

https://youtu.be/B1wCq9AMS6E

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Carosabil ca patinoarul, trafic blocat: primele accidente ale iernii 2026 la Călărași

Published

on

Prima ninsoare serioasă din ianuarie 2026 aduce și primele probleme în trafic. Iarna își intră pe deplin în drepturi, iar temperaturile negative, combinate cu vântul puternic, au favorizat formarea unui strat de gheață pe carosabil, transformând drumurile în adevărate capcane pentru șoferi.

În mai multe zone afectate de stratul de zăpadă, condițiile meteo au pus la încercare atenția și experiența conducătorilor auto. Lipsa de adaptare la carosabilul alunecos pare să fi fost un factor decisiv în producerea unor evenimente rutiere, unele soldate cu pagube materiale.

Un astfel de incident s-a produs joi seară, în jurul orei 21:30, pe strada București din municipiul Călărași, în zona Direcției Agricole. Mai multe autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanț, pe fondul gheții formate pe partea carosabilă. Din fericire, primele informații indică faptul că nu au existat victime, însă traficul a fost îngreunat temporar.

Autoritățile le recomandă șoferilor prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile de drum și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. Iarna abia a început, iar primele ninsori sunt un semnal clar că deplasările pe timp de iarnă cer atenție maximă și responsabilitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cod galben de ninsoare viscolită și vânt puternic: vizibilitate sub 100 de metri

Published

on

Autoritățile meteorologice au emis o atenționare cod galben pentru fenomene de iarnă severă, valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat sunt așteptate ninsori viscolite, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă, local sub 100 de metri. Rafalele de vânt vor spori senzația de frig și pot crea condiții dificile de trafic, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile recomandă prudență sporită la deplasări, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea călătoriilor neesențiale pe durata avertizării.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Elevii de clasa a XII-a nu vor mai merge la ore vinerea! Program pilot în 18 licee din țară

Published

on

Un program pilot implementat în 18 licee din România schimbă modul în care elevii de clasa a XII-a își organizează săptămâna. Patru zile sunt dedicate cursurilor față în față pentru materiile de Bacalaureat, iar vinerea orele se desfășoară online, de acasă, pentru disciplinele secundare și proiectele școlare.

Elevii de a XII-a nu mai merg la școală vinerea

Într-o perioadă în care fiecare săptămână de școală pare trasă la indigo, un program pilot schimbă brusc ritmul în mai multe licee din România. Nu e vorba doar de o ajustare de orar, ci de un model care mută o parte din învățare într-un alt spațiu, cu reguli diferite, iar miza este uriașă pentru elevii care se apropie de Bacalaureat.

Programul a fost introdus în 18 licee și îi vizează pe elevii de clasa a XII-a, generația pentru care fiecare oră contează. Pe hârtie, pare o soluție elegantă: mai multă concentrare pe materiile de examen și mai puțin timp pierdut pe drumuri sau intervale „moarte”. În realitate, schimbarea îi obligă pe elevi să-și regândească complet săptămâna.

Concret, elevii vin fizic la școală patru zile pe săptămână, concentrându-se pe disciplinele de Bacalaureat. A cincea zi, vineri, nu se elimină orele, ci acestea se mută online. Elevii lucrează de acasă la materiile secundare și la proiecte care vor fi evaluate la finalul anului.

Profesorii consideră că modelul este potrivit nevoilor reale ale elevilor.

Advertisement

„Proiectul se potrivește foarte bine nevoilor noastre. Clasele de profil real, care dau bacalaureatul la biologie, vin fizic la pregătire. În schimb, la clasele de uman, unde această disciplină poate fi aleasă opțional, elevii lucrează online”, a explicat o profesoară de biologie de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara.

Elevii au reacții mixte, dar majoritatea apreciază ziua online.

„Unii se concentrează pe materiile la care dau bacul, alții profită de ziua liberă de drumul spre școală ca să se odihnească”, au declarat câțiva liceeni.

Totuși, unii recunosc că ziua de vineri necesită disciplină și organizare: „Dacă nu ești organizat, se adună multe teme și pot apărea dificultăți. Trebuie disciplină ca să funcționeze acest program”.

Implementarea modelului hibrid a generat și ajustări logistice în școli. Diriginții trebuie să urmărească realizarea proiectelor online și să mențină comunicarea cu elevii care nu vin fizic vinerea. În unele licee, platformele digitale și resursele online au fost consolidate pentru ca elevii să nu fie defavorizați.

Pentru elevii care se pregătesc pentru Bacalaureat, programul oferă mai mult timp de recapitulare și concentrare pe materiile principale. În același timp, ziua de vineri creează o oportunitate de autonomie și responsabilizare, pregătind elevii pentru un mod de lucru mai independent, necesar în facultate sau la examenele naționale.

Acest model pilot ar putea fi extins în viitor și în alte licee, în funcție de rezultatele obținute și de feedback-ul profesorilor și elevilor. Scopul este să crească eficiența pregătirii pentru Bacalaureat, fără a neglija restul disciplinelor și dezvoltarea competențelor practice și digitale ale elevilor.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading