Călărași: A întârziat de la joacă și le-a spus părinților că a fost violată, legată de mâini și picioare, într-o casă abandonată

Pentru că a întârziat acasă, o copilă de 9 ani din localitatea Perișoru, județul Călărași, le-a spus părinților că a fost violată de către un bărbat, într-o casă abandonată din zonă. Totul s-a fi întâmplat luni seara, pe 24 octombrie, orele 20:30.

Fără să stea pe gânduri, familia fetei, îngrijorată de situație, a alertat imediat poliția, zona fiind împânzită de mai multe echipaje, oamenii legii încercând să găsească violatorul.

Fata a povestit că ar fi legată de mâini și picioare, iar în gură ar fi avut un căluș cu bilă, țipetele acesteia fiind auzite de alți copii, care au ajutat-o să iasă de acolo, povestesc oamenii din sat.

Anchetatorii ar fi reușit să identifice chiar și un „suspect”, fiind vorba despre un bărbat din sat care-și petrece mai tot timpul prin zona indicată de fată. La o zi după ce vesta s-a dus prin sat, bărbatul despre care anchetatorii aveau banuieli, în timp ce trecea pe o stradă, a fost luat la ceartă de mai mulți oameni. Lucrurile au fost clarificare rapid de un salariat al primăriei care, aflat în zonă, a explicat oamenilor că totul  a fost inventat de fată.

Potrivit surselor din poliție, fata a recunoscut în fața psihologului care a audiat-o că a recurs la această scuză pentru a nu fi certată acasă, inspirându-se după un Tik-Tok pe care aceasta l-ar fi văzut recent.


CE SPUN POLIȚIȘTII

La data de 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați de o femeie, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că fiica sa a fost victima unei agresiuni sexuale.

În fapt, fata, în vârstă de 9 ani, i-ar fi spus mamei că, în timp ce se deplasa pe stradă, a fost prinsă de la spate de o persoana necunoscută, ar fi fost legată la ochi, mâini și picioare, iar când ar fi început să țipe ar fi fost auzită de un copil care a dezlegat-o și ar fi reușit să fuge.

Afirmațiile minorei au fost verificate de polițiști și s-a constatat că acestea nu corespund realității.

Ulterior, în urma materialului probator, fata a fost audiată în prezența mamei sale, a unui apărător legal și al unui psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Călărași.

Astfel, aceasta a recunoscut că a mințit, fiindu-i frică să nu fie certată de mama ei că a întârziat de la joacă.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

26 de km drumuri vor intra în reabilitare în Lehliu Gară

Una dintre cele mai importante lucrări din anul 2022 pentru 
Sursa: Facebook

Camera Deputaților adoptă legea care introduce pentru prima dată în România definiția juridică a femicidului

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind prevenirea și