Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Caz halucinant: Tânără de 21 de ani internată la Psihiatrie, bătută în somn de pacienți

Published

on

Se numește Ionel Bădic, are 45 de ani și lucrează ca paznic într-o fermă de animale pe DN21 între Călărași și Drajna. După ce a rupt căsnicia cu fosta soție, viața lui a luat o întorsătură dramatică. Au trei copii împreună, două fete și un băiat. Pe una dintre fiice o crește singur de ani de zile. De șase  ani spune că  trăiește o dramă, totul după ce fata lui cea mare, Amalia, acum în vârsta de 21 de ani, a căzut într-o puternică depresie după ce soția s-a despărțit de el, refăcându-si viața cu un alt bărbat care, din spusele tatălui fetei, ar fi încercat să o abuzeze sexual când avea 16 ani.

Tulburat de situația fetei, de ani de zile se chinuie să-i găsească liniștea copilei, pentru boala de care suferă și de care nu va scăpa niciodată. Vineri, 21 Octombrie a internat-o pe secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Călărași, pentru că a suferit un nou episod depresiv cu manifestări puternice.

A vrut să se sinucidă în salonul în care este internată din cauza unei paciente în vârsta de 38 de ani, care, potrivit tatălui fetei, a luat-o la bătaie în somn iar pasivitatea asistentelor l-a determinat pe acesta să facă toată această situație publică, cu speranța că cineva se va sesiza.

De la despărțirea părinților și până la depresia fetei nu a fost distanță mare. Prin 2016, deci cu șase ani în urmă, mai exact pe 24 Noiembrie, fata a ajuns să sufere de tulburări de comportament și bipolaritate, fiind internată în mai multe rânduri în instituții de specialitate.

Advertisement

Ultimul episod depresiv al fetei a avut loc vinerea trecută, când mama tinerei ar fi contactat-o pe zi, după mult timp, pentru a-i oferi un loc de muncă, într-o societate comercială din satul în care locuiește. Există însă un aspect care ar fi încurcat-o pe tânără să-și îndeplinească această dorință – diagnosticul medical pus de doctori. Demersurile medicale ale tatălui s-au concretizat în documente, fata fiind diagnosticată în cele din urmă cu tulburări de comportament și bipolaritate.

Motivată de mamă, fiica  ar fi luat documentele medicale rezultate în urma investigațiilor, pe care le-ar fi aruncat în wc-ul din curtea locuinței, pentru a șterge astfel istoricul medical în care se prezentau afecțiunile de care suferă, cu speranța că se poate angaja la locul de muncă promis de mamă.

Internată de vineri pe secția de Psihiatrie a SJU Călărași, și-a anunțat tatăl printr-un mesaj pe Facebook că este bătută în continuare de către o pacientă pe care o are în salon. I-a spus că vrea să-și pună capăt zilelor și că nu mai suportă.

Mihaela, mama Amaliei neagă acuzațiile fostului soț care spune că bărbatul avea un comportament agresiv în căsnicie, fiind determinată  să rupă în cele din urmă relația. Acum trăiește în concubinaj de doi ani de zile cu un bărbat și lucrează într-un cerntru comercial din Capitală. Femeia spune că nu știe despre situația fetei, explicând că ține legătura des cu fata, care culmea, se plânge de comportamentul tatălui.

Ce spune doctorul psihiatru

Pentru a clarifica situația tinerei care susține că a fost maltratată în secția de psihiatrie a spitalului din Călărași, am solicitat un punct de vedere conducerii unității medicale, care ne-a explicat că cel mai în măsură pentru a comenta toate aceste aspecte este chiar medicul psihiatru al sectie de Psihiatrie. 

Advertisement

“Este o situație minoră de care n-a știut nimeni, pentru că, se pare că nu s-a întâmplat așa cum a relatat fata, pacienta are un diagnostic pe care nu am voie sa vi-l spun, dar ea exagerează în ceea ce spune. Pacienta despre care se presupune că a bătut-o este  o pacientă cu retard, în general este liniștită la noi pe sectie. Ieri, de exemplu erau prietene, iar fata care acuză că a fost bătută, o învață să socotească, să citească, cel puțin așa mi-a spus la vizită, erau prietene. La ora 18:00 ar fi fost lovită cu un pumn în frunte și unul în abdomen. Pacienta nu prezintă nicio echimoză, niciun semn de agresiune. Din ce am vorbit cu personalul auxiliar, nu ar fi fost scandal pe secție, deci s-ar fi aflat dacă exista un conflict între cele două. I s-a propus pacientei să fie mutată în alt salon, pacienta a refuzat. Tatăl ei m-a sunat astăzi să mă întrebe când îi dau drumul. Teoretic, pacienta n-ar fi de dat drumul acasă. Incidente minore, v-am spus, se întâmplă în secția de psihiatrie, se ceartă de la orice, de la chiștoace de țigară de la pachetele pe care le primesc de acasă. Psihiatria e singura secție, potrivit legii, unde există o derogare și pot fuma“,  a declarat Lăpușneanu Laurențiu, medic primar psihiatru în cadrul SJU Călărași.

Doctorul Lăpușneanu spune că tatăl fetei, Ionel Bădic ar avea și el probleme de natură psihică.

Despre fată, medicul spune că a avut câteva tentative de a pleca de acasă, fără a cunoaște motivele reale.

N-am intrat în discuții cu pacienta, dar tot fuge. A fost dispărută o seară prin Călărași. Încerca să se angajeze, are tot felul de probleme. Ea a venit aici pentru o tentativă de suicid. Ceva probleme sunt și în interiorul familiei.” precizează medicul psihiatru Lăpușneanu.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Acțiune umanitară la Borcea: Crucea Roșie Călărași, sprijinită de Primăria Borcea, în sprijinul persoanelor vulnerabile

Published

on

Crucea Roșie Filiala Călărași a desfășurat, în localitatea Borcea, o acțiune umanitară amplă, menită să vină în sprijinul persoanelor aflate în situații vulnerabile și să consolideze solidaritatea la nivelul comunității locale.

Voluntarii Crucii Roșii au fost prezenți pe teren, unde au oferit ajutor concret și sprijin moral, într-un demers care a pus accent pe implicare, responsabilitate și atenție față de nevoile reale ale oamenilor. Intervenția a vizat atât distribuirea de ajutoare, cât și transmiterea unui mesaj de solidaritate și încredere către beneficiari.

La acțiune a participat și primarul comunei Borcea, Theodor-Aniel Nedelcu Păturcă, care și-a exprimat susținerea față de inițiativele umanitare și a subliniat importanța colaborării dintre autoritățile locale și organizațiile neguvernamentale. Implicarea Primăria Borcea a fost esențială pentru buna desfășurare a activității, administrația locală facilitând coordonarea și sprijinind logistic demersul umanitar.

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, o colaborare care, potrivit organizatorilor, a devenit deja o tradiție în astfel de intervenții. De asemenea, inițiativa a fost posibilă cu ajutorul oferit de Texas Bar-B-Q și SC INACO SRL, parteneri care au contribuit la susținerea activității.

Advertisement

Prin acest demers, Crucea Roșie Filiala Călărași și Primăria Borcea transmit un mesaj clar de solidaritate și responsabilitate socială, reafirmând angajamentul comun de a fi alături de comunitățile din județ ori de câte ori este nevoie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Elevii au intrat în vacanță. Cursurile se reiau joi, 8 ianuarie

Published

on

scoala jegalia

De vineri, 19 decembrie, elevii din toată țara intră în vacanța de Crăciun, după ce cursurile s-au încheiat vineri, odată cu finalul celui de-al doilea modul de învățare.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, vacanța de Crăciun se desfășoară până miercuri, 7 ianuarie 2026, urmând ca elevii să revină la școală joi, 8 ianuarie, când începe modulul al treilea de cursuri.

Vacanța include și sărbătorile legale de Bobotează (6 ianuarie) și Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie), ceea ce prelungește pauza școlară la aproape trei săptămâni.

Cum arată structura anului școlar în continuare

  • 8 ianuarie – 6 / 13 / 20 februarie 2026 – modul de cursuri, în funcție de decizia inspectoratelor școlare

  • 16 / 23 februarie sau 2 martie – 3 aprilie 2026 – următorul interval de cursuri

  • 15 aprilie – 19 iunie 2026 – ultimul modul de cursuri

Vacanța de schi – februarie 2026

Vacanța de schi este una mobilă și diferă de la județ la județ:

Advertisement
  • 9–15 februarie 2026 – Bistrița-Năsăud, Cluj, Timiș

  • 16–22 februarie 2026 – Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Ilfov, București, Buzău, Ialomița, Călărași, Tulcea, Iași

„Școala altfel” și „Săptămâna verde”

Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, fiecare unitate de învățământ urmând să stabilească propriul calendar.

Finalul anului școlar, în funcție de nivel

  • Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: se încheie la 5 iunie 2026 (34 de săptămâni)

  • Clasa a VIII-a: se încheie la 12 iunie 2026 (35 de săptămâni)

  • Învățământ liceal tehnologic și profesional: se încheie la 26 iunie 2026 (37 de săptămâni)

Până la reluarea cursurilor, elevii se bucură de vacanța de iarnă și de zilele libere de sărbători, urmând să revină în bănci la începutul lunii ianuarie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Taxe mai mari pentru HoReCa în Călărași din 2026. Ce propune Primăria și ce spun consilierii locali

Published

on

pmc calarasi

Primăria Municipiului Călărași propune majorarea taxelor locale aplicate sectorului HoReCa începând cu 1 ianuarie 2026, potrivit proiectului de hotărâre privind impozitele și taxele locale, document care urmează să fie supus votului Consiliul Local al Municipiului Călărași.

Conform documentelor oficiale, majorările sunt fundamentate pe indexarea cu rata inflației de 5,6%, însă în cazul operatorilor din alimentația publică impactul cumulat este mai mare, prin creșterea mai multor taxe aplicate simultan.

Ce prevede proiectul Primăriei pentru HoReCa

Pentru anul 2026, Primăria propune următoarele niveluri de taxare pentru activitățile de alimentație publică (restaurante, baruri, cafenele, cluburi):

  • unități cu suprafață sub 500 mp:
    1.682 lei/an, față de 1.593 lei/an în 2025

  • unități cu suprafață peste 500 mp:
    6.624 lei/an, față de 6.273 lei/an în 2025

De asemenea, cresc și taxele aplicate pentru activități punctuale și evenimente:

Advertisement
  • desfășurarea de activități de alimentație publică la evenimente:
    146 lei/eveniment (față de 135 lei)

  • alimentație publică mobilă (food-truck):
    210 lei/eveniment (față de 198 lei)

  • activități recreative și comerciale conexe:
    162 lei/eveniment (față de 153 lei)

Toate aceste majorări sunt aplicate prin indicele de 1,056, corespunzător inflației.

Creșteri și la taxele conexe: publicitate și domeniu public

Pe lângă taxele specifice HoReCa, proiectul mai prevede:

  • majorarea taxelor pentru reclamă și publicitate stradală;
  • creșterea tarifelor pentru ocuparea domeniului public (terase, panouri, structuri provizorii);
  • indexarea taxelor pentru autorizații și avize necesare funcționării.

Astfel, costurile totale suportate de operatorii HoReCa cresc nu doar printr-o singură taxă, ci prin cumularea mai multor majorări.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading