Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități pentru prevenirea şi sancționarea faptelor de natură penală şi contravențională la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase.
Acţiunea a avut ca scop creşterea siguranţei cetăţenilor şi combaterea infracţionalităţii în domeniu, prin verificarea legalității, a modului de efectuare a operaţiunilor cu substanțe și deșeuri periculoase, precum și a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici, în județul Călărași.
Astfel, la data de 10 octombrie a.c., în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din județul Călărași, a fost depistat un bărbat, de 39 de ani, care în calitate de administrator al unei societăți comerciale ar fi depozitat în condiții necorespunzătoare 1.240 de litri de ulei uzat.
De asemenea, societatea nu avea obiect de activitate care să justifice colectarea unei cantități mari de ulei uzat, iar administratorul nu a putut face dovada unui contract pentru predarea uleiurilor uzate cu operatori economici autorizați să desfăşoare activităţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare.
Față de persoana responsabilă s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.