Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 28°C | Anul XI Nr. 523

Știri

Schimbare de plan pentru McDonald’s. Ce se întâmplă cu proiectul din Călărași

Published

on

Gigantul american McDonald’s s-a răzgândit și renunță la proiectul de la Călărași. Operatorul nu va mai deschide restaurantul fast-food pe care îl așteptau călărășenii în incinta magazinului Dedeman, situat pe strada București nr 356, din motive obiective. Potrivit unor informații, pe locația unde Premier Restaurants România (McDonald’s) ar fi trebuit să construiască restaurantul cu numărul 94, se va ridica un supermarket Kaufland. 

Iubitorii acestui lanț de mâncare fast-food trebuie să-și rezerve timp pentru a ajunge la cel mai apropiat Drive-Thru din București sau Constanța pentru a se bucura de gustul unui Happy Meal, MCPuisor, Cheeseburger sau al unui Big Mac.

Anunțat încă din 2013, deschiderea McDonald’s la Călărași, s-a tot amânat. Cauzele sunt diverse, primul restaurant al lanțului american ar fi trebuit să se deschidă la parterul Bibliotecii Județene Al. Odobescu din Centrul Vechi al Călărașiului, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza lipsei infrastructurii rutiere  care nu putea permite realizarea sistemul Drive-Thru, pentru comenzile din mașină.

Un articol publicat în anul 2011 ne arată cât de mare este dorința călărășenilor de a avea un astfel de restaurant într-un oraș cu o populație de peste 60.ooo de locuitori. 

Advertisement

McDonald’s a deschis în august restaurantul cu numărul 93 în Arad, la Călărași mai avem de așteptat.

Arad, 18 august 2022 – Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s din România, își extinde rețeaua și deschide restaurantul cu numărul 93 în Arad. Noul restaurant se află pe Calea Aurel Vlaicu nr. 14, în incinta viitorului parc comercial AFI Arad, dezvoltat de AFI Europe Romania. Acesta va fi primul restaurant McDonald’s de tip Drive-Thru din Arad,  în oraș existând deja un restaurant de tip in-store.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 93 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 47 restaurante cu McDrive și 48 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de peste 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate.

Călărașiul se face mereu remarcat

Pentru că am trecut în articol și am explicat ce se întâmplă cu restaurantul McDonald’s, să nu uităm de seara în care urma să se deschidă KFC în Călărași. Seara de 19 ianuarie 2022. Cu câteva ore înainte de deschidere, un băiat nerăbdător să ajungă primul la aripioarele picante, și-a rezervat locul de așteptare la deschiderea restaurantului  KFC, direct pe spațiul verde.

Advertisement

 

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Recomandare de carte – „Copilăria” de Lev Tolstoi

Published

on

Copilăria (1852), prima parte a trilogiei autobiografice a lui Lev Tolstoi, este debutul literar al marelui scriitor rus, publicat sub pseudonimul L.N. Cartea urmărește experiențele timpurii ale lui Nikolai Irteniev, un băiat din nobilimea rusă, oferind o fereastră sensibilă și detaliată către universul copilăriei, marcat de inocență, descoperiri și primele confruntări cu complexitatea vieții. Deși ficționalizat, romanul reflectă multe dintre trăirile personale ale lui Tolstoi, fiind un portret al Rusiei secolului al XIX-lea.

Tolstoi excelează în a surprinde fragilitatea și intensitatea emoțiilor copilărești. Prin ochii lui Nikolai, cititorul descoperă bucuriile simple – jocurile din grădină, legătura cu mama – dar și momentele de tristețe, cum ar fi pierderea sau sentimentul de alienare. Stilul narativ este clar, evocator, cu o atenție extraordinară pentru detaliile psihologice, ceea ce face ca personajele să pară vii și autentice. Descrierile vieții de la țară, ale relațiilor de familie și ale educației din epocă oferă o valoare istorică și culturală remarcabilă.

Un aspect notabil este capacitatea lui Tolstoi de a explora universalitatea copilăriei. Deși plasat într-un context specific, romanul rezonează cu cititorii de orice vârstă prin teme precum dragostea filială, curiozitatea și primele lecții despre moralitate. Vocea narativă, care alternează între perspectiva copilului și reflecțiile adultului, adaugă profunzime și o notă de melancolie.

Pentru cititorii moderni, ritmul poveștii poate părea lent în anumite momente, mai ales din cauza descrierilor lungi și introspecțiilor detaliate, tipice stilului lui Tolstoi. De asemenea, contextul social al nobilimii rusești poate fi mai puțin accesibil fără o familiaritate cu epoca, iar unele referințe culturale sau istorice pot necesita explicații suplimentare. Totuși, aceste aspecte nu diminuează valoarea literară a operei.

Advertisement

Copilăria este o poartă de intrare către opera lui Tolstoi, mai accesibilă decât capodoperele sale ulterioare, precum Război și pace sau Anna Karenina. Cartea impresionează prin sensibilitatea cu care surprinde fragilitatea tinereții și prin talentul literar al unui autor care, chiar la debut, își arată măiestria. Este o lectură ideală pentru cei interesați de literatura clasică rusească sau de explorarea naturii umane prin lentila autobiografică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Grădiștea finalizează un proiect major de apă și canalizare, finanțat prin AFIR

Published

on

Comuna Grădiștea, județul Călărași, a finalizat un amplu proiect de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare, finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în baza contractului semnat la 7 mai 2018.

Proiectul a cuprins două componente:

  1. Modernizarea gospodăriei de apă și înființarea unei stații de tratare – valoare totală: 5.629.047,23 lei, din care 4.463.238,96 lei eligibili și 1.165.808,27 lei neeligibili.

  2. Înființarea rețelei de canalizare cu stație de epurare – valoare totală: 2.712.085,53 lei, din care 2.105.870,27 lei eligibili și 606.215,26 lei neeligibili.

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 8.341.132,76 lei, dintre care 6.569.109,23 lei eligibili și 1.772.023,53 lei neeligibili.

Lucrări realizate

  • Reparații la acoperișul gospodăriei de apă.

  • Lucrări de finisaje interioare și exterioare.

  • Achiziția și montarea unei stații de potabilizare a apei.

  • Construirea unui sistem centralizat de canalizare menajeră, cu stație de epurare modulară (containerizată), având un debit de 200 mc/zi.

  • Rețea de canalizare menajeră pe o lungime de 6.991,43 metri.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fotbal

Rușine istorică pentru Dunărea Călărași! Agricola Borcea i-a scos din Cupă cu un 3-1 usturător!

Published

on

Șoc pe terenul din Borcea! Dunărea Călărași, echipa fanion a județului, a fost umilită și trimisă acasă din Cupa României Betano de modesta, dar ambițioasa, Agricola Borcea. Scor final: 3-1 – o lovitură grea pentru echipa care ajunsese cândva în Liga I în 2018.

Dunărea Călărași, considerată echipa fanion a județului, nu mai repetă performanțele din sezoanele anterioare, când atrăgea numeroși suporteri pe stadion.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading