Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -1°C | Anul XI Nr. 544

Știri

Evelin are nevoie de noi! Fetița din Călărași a trecut prin mai multe operații și este la un pas să aibă o viață normală

Published

on

Povestea Evelinei începe în primăvara acestui an, după ce Canal SUD a realizat un reportaj despre fetița  din Cuza Vodă, născută la 28 de săptămâni, operată de 13 ori, diagnosticată cu atrezie de esofag, defect congenital al esofagului care presupune discontinuitatea acestuia si limitarea pasajului bolului alimentar din cavitatea bucala in stomac. 
Programată pentru operație pe 25 aprilie, familia își făcea griji că nu vor putea acoperi costurile necesare pe care doctorii le-au estimat pentru cea de-a paisprezecea intervenție.  În mai puțin de o două zile de la difuzarea materialului, familia fetiței a primit peste 2.000 de euro în conturile deschide pentru strângerile de fonduri necesare deplasării și intervenției chirurgicale. Telefoanele au sunat și banii s-au adunat. Puțin câte puțin. Timpul se scurgea iar ziua operației se apropia.

“Evelin are 1 an și o lună și a suportat până acum 13 anestezii generale, a suferit un stop cardio-respirator și a fost intubată și ventilată mecanic timp de 2 luni, medicii din România fiind foarte rezervați. Evelin a dovedit că este foarte puternică dându-le putere părinților ei, dar acum are nevoie de noi toți, de ajutor financiar, pentru o intervenție chirurgicală la un spital din Roma.” – scria Canal SUD în luna martie.

Un telefon se pare că a schimbat viața micuței Evelin. Într-o zi de miercuri, mai exact pe  16 martie, la telefonul din redacția Canal SUD a sunat, la capătul celălalt al firului se afla un bărbat care a rămas impresionat de curajul Evelinei de a lupta și fericirea de pe chipul acesteia, în ciuda clipelor grele prin care aceasta a trecut de la naștere până în prezent. 11.500 de euro au fost virați după ce apelul s-a închis. Fără cuvinte. Părinții au primit vestea cu ochii în lacrimi.
Pe 25 Aprilie 2022, într-o zi de sărbătoare, fiind a treia zi de Paște, Evelin a suferit cea de-a paisprezecea operație. Intervenția a constat în scoaterea sondei prin care Evelin era hrănită și atașarea unui stent esofagului ca aceasta să se poată hrăni singură. Operația a durat aproximativ trei ore, aceasta fiind un succes iar micuța Evelin se simte foarte bine.
Eve are nevoie de noi în continuare! Fetița din Călărași a trecut prin mai multe operații și este la un pas să aibă o viață normală
La câteva luni de la cea de-a paisprezecea operație, Evelin se simte din ce în ce mai bine, însă povestea nu se termină aici. Oamenii continuă să urmărească parcursul pe care micuța îl mai are până va ajunge la viața normală pe care ar trebui să o aibă orice copil. 
Maria Cosmina Ilie și LoraVera de la Radio Voces Campi Călărași 101.1 FM continuă acțiunea umanitară pentru ca micuța Evelin să ajungă la o viață normală.
“Am rămas în minte cu zâmbetul ei! Vă spun -i minune de copil! În ochii ei am văzut SPERANȚĂ, IUBIRE, PURITATE și mult curaj  să lupte mai departe! Pentru ce ? Pentru viața asta! Pe care mulți dintre noi o avem, dar nu ne bucuram din plin de ea. Eve încă luptă! Bucuria mea a fost o văd mai bine fata de prima vizita pe care am făcut-o la ei acasă. Oameni calzi și buni, părinți eroi pentru copilul lor! M-am întrebat pentru un moment… ce fi făcut eu dacadaca fi fost ei. fi luptat cu disperare ! Și ei asta fac… lupta. Pentru bani,  o ajute pe ea trăiască! fie un copil normal. Să bați din ușă în ușă ceri… e al naibii de greu Hai mergem noi la ei la ușa … -i ajutam! Am îmbrăţişat inițiativă unei femei de poveste! LoraVera Dimofte Căci daca stai o asculți ea e o poveste cu totul și îți ajunge la inima. Ce face ea? Da startul unei super Campanii pentru Eve cu păturici. Eu licitez pentru o păturica pe care o țin în casă, mi amintească mereu de Eve, de povestea ei, de cât de frumoasa e viață și cât de mult trebuie ne bucuram de tot ce ne oferă ea. Banii pe păturică vor ajunge la Eve! Cum? Prin intermediul campaniei ei! Sau donează pur și simplu! Licitează pentru o păturică o fapta bună” – scrie Cosmina Maria Ilie

Conturile în care puteți dona sunt:


PAYPAL: https://www.paypal.me/GheorgheMinea

TITULAR CONT: MINEA GEORGIANA-ADRIANA

Advertisement

CONT EURO:
IBAN: RO44BACX0000001404224002
SWIFT: BACXROBU

CONT LEI:
IBAN: RO36BRDE120SV30550581200
SWIFT: BRDEROBU

REVOLUT: 0757078931

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Cod galben de ninsoare viscolită și vânt puternic: vizibilitate sub 100 de metri

Published

on

Autoritățile meteorologice au emis o atenționare cod galben pentru fenomene de iarnă severă, valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat sunt așteptate ninsori viscolite, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă, local sub 100 de metri. Rafalele de vânt vor spori senzația de frig și pot crea condiții dificile de trafic, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile recomandă prudență sporită la deplasări, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea călătoriilor neesențiale pe durata avertizării.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Elevii de clasa a XII-a nu vor mai merge la ore vinerea! Program pilot în 18 licee din țară

Published

on

Un program pilot implementat în 18 licee din România schimbă modul în care elevii de clasa a XII-a își organizează săptămâna. Patru zile sunt dedicate cursurilor față în față pentru materiile de Bacalaureat, iar vinerea orele se desfășoară online, de acasă, pentru disciplinele secundare și proiectele școlare.

Elevii de a XII-a nu mai merg la școală vinerea

Într-o perioadă în care fiecare săptămână de școală pare trasă la indigo, un program pilot schimbă brusc ritmul în mai multe licee din România. Nu e vorba doar de o ajustare de orar, ci de un model care mută o parte din învățare într-un alt spațiu, cu reguli diferite, iar miza este uriașă pentru elevii care se apropie de Bacalaureat.

Programul a fost introdus în 18 licee și îi vizează pe elevii de clasa a XII-a, generația pentru care fiecare oră contează. Pe hârtie, pare o soluție elegantă: mai multă concentrare pe materiile de examen și mai puțin timp pierdut pe drumuri sau intervale „moarte”. În realitate, schimbarea îi obligă pe elevi să-și regândească complet săptămâna.

Concret, elevii vin fizic la școală patru zile pe săptămână, concentrându-se pe disciplinele de Bacalaureat. A cincea zi, vineri, nu se elimină orele, ci acestea se mută online. Elevii lucrează de acasă la materiile secundare și la proiecte care vor fi evaluate la finalul anului.

Profesorii consideră că modelul este potrivit nevoilor reale ale elevilor.

Advertisement

„Proiectul se potrivește foarte bine nevoilor noastre. Clasele de profil real, care dau bacalaureatul la biologie, vin fizic la pregătire. În schimb, la clasele de uman, unde această disciplină poate fi aleasă opțional, elevii lucrează online”, a explicat o profesoară de biologie de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara.

Elevii au reacții mixte, dar majoritatea apreciază ziua online.

„Unii se concentrează pe materiile la care dau bacul, alții profită de ziua liberă de drumul spre școală ca să se odihnească”, au declarat câțiva liceeni.

Totuși, unii recunosc că ziua de vineri necesită disciplină și organizare: „Dacă nu ești organizat, se adună multe teme și pot apărea dificultăți. Trebuie disciplină ca să funcționeze acest program”.

Implementarea modelului hibrid a generat și ajustări logistice în școli. Diriginții trebuie să urmărească realizarea proiectelor online și să mențină comunicarea cu elevii care nu vin fizic vinerea. În unele licee, platformele digitale și resursele online au fost consolidate pentru ca elevii să nu fie defavorizați.

Pentru elevii care se pregătesc pentru Bacalaureat, programul oferă mai mult timp de recapitulare și concentrare pe materiile principale. În același timp, ziua de vineri creează o oportunitate de autonomie și responsabilizare, pregătind elevii pentru un mod de lucru mai independent, necesar în facultate sau la examenele naționale.

Acest model pilot ar putea fi extins în viitor și în alte licee, în funcție de rezultatele obținute și de feedback-ul profesorilor și elevilor. Scopul este să crească eficiența pregătirii pentru Bacalaureat, fără a neglija restul disciplinelor și dezvoltarea competențelor practice și digitale ale elevilor.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cinema 3D/2D Călărași deschide anul cu o ofertă completă de filme pentru toate gusturile, între 3 și 29 ianuarie 2026

Published

on

cinema calarasi

Publicul din municipiul Călărași și nu numai este invitat, în prima lună a anului, la un adevărat maraton cinematografic. Consiliul Județean Călărași, prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, propune un program variat la Cinema 3D/2D, cu animații pentru copii, comedii românești, thrillere, filme de acțiune și producții horror de succes internațional.

🎬 Start de an pentru cei mici și întreaga familie

Primele zile ale lunii sunt dedicate copiilor și familiilor, cu proiecții 3D ale animației SpongeBob Pantaloni Pătrați: Aventură cu pirați, o producție plină de umor și aventură, programată în mai multe intervale orare de dimineață și prânz.

Tot în zona family, publicul va putea urmări și animația Bernard: Misiune pe Marte, o poveste despre prietenie, curaj și alegeri dificile, plasată într-un decor SF accesibil tuturor vârstelor.

🎥 Comedie, acțiune și adrenalină pe marele ecran

Cinefilii pasionați de producții românești vor putea vedea comedia Dragoste la Țară, o confruntare savuroasă între viața urbană și cea rurală, dar și Un weekend criminal, o comedie cu accente absurde și umor negru.

Advertisement

Pentru amatorii de acțiune și suspans, programul include Groenlanda 2: Migrația, continuarea blockbusterului post-apocaliptic, precum și thrillerul Menajera, o producție tensionată despre secretele ascunse în spatele unei vieți aparent perfecte.

😱 Horror și mister pentru publicul matur

A doua jumătate a lunii aduce pe ecran producții dedicate fanilor genului horror. Instinct primar propune o poveste de supraviețuire extremă, în timp ce universul apocaliptic continuă cu După 28 de ani: Templul oaselor, o producție intensă, cu o miză psihologică puternică.

Finalul de lună este rezervat misterului și atmosferei întunecate, prin Silent Hill: Întoarcerea în iad, o revenire mult așteptată în celebrul oraș al coșmarurilor.

🎭 Dramă și emoție pe final de program

Publicul interesat de povești sensibile și profunde poate urmări filmul Familie de Închiriat, o producție cu accente dramatice despre singurătate, identitate și legături umane, desfășurată în Tokyo-ul contemporan.

📌 Important pentru spectatori:
– Filmele nu rulează lunea
– Programul include proiecții 2D și 3D
– Clasificările de vârstă sunt respectate conform normelor în vigoare

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading