Connect with us

Știri

VIDEO. Misiune specială pentru pompierii călărășeni

Published

on

Pompierii militari călărășeni au făcut echipă cu jandarmii sâmbătă dimineață și au salvat două căprioare blocate într-un canal de irigații din zona Grădiștea, satul rasa. “Bambi” și cu mama ei au scăpat nevătămate. 
“Două căprioare, mamă și pui, speriate de o haită de câini, au sărit în canalul de la marginea localităţii Rasa și nu mai puteau ieși din apă.
Ori de câte ori încercau să urce pe malul taluzat alunecau în apă la fiecare încercare, fiind tot mai ostenite. Au ajuns la fața locului echipaje de pompieri și jandarmi cu trei autospeciale și o barcă pneumatică. Căprioarele erau foarte speriate și obosite, astfel că pompierii și jandarmii s-au organizat și au pornit pe ambele maluri ale canalului, astfel încât să le facă pe cele două să ajungă în zona unde malurile canalului sunt cu iarbă și pământ pe margine, ca să poată urca. Zis și făcut, totul a decurs conform planului convenit, le-am ghidat pe cele două mamifere și au reușit să iasă din apă, după care au fugit pe câmp.” – transmit reprezentanții ISU Călărași. 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *