Gard la biserică. Aceasta ar fi soluția prezentată de autoritățile din Călărași pentru a stopa activitățile neortodoxe care au loc în spatele parohiei Sf. Gheorghe din municipiul Călărași. La un pas de capela unde cei îndurerați își plâng persoanele decedate, bătrânele s-ar împărtăși din voie, iar tinerii ar consuma substanțe interzise. Asta este concluzia oamenilor din biserica, motiv pentru care au cerut sprijinul autorităților în vederea ridicării unui gard înalt de 1,5m înălțime.
Subiectul a stârnit discuții și nemulțumire în rândul vecinilor, de frică să nu le dispară parcul din jurul parohiei. Mai mulți consilieri locali din Călărași au afirmat, într-o ședință locală, faptul că în curtea bisericii se întâmplă lucruri care nu sunt tocmai ortodoxe, de la consumul de băutură, până la droguri în rândul tinerilor.
Un consilier al PMP a explicat că a fost abordat de oamenii din zona bisericii și informat despre lucrurile necurate care se întâmplă după lăsarea serii. Se pare că această solicitare privind ridicarea gardului ar avea ca intenție interzicerea accesului pe timp de noapte.
https://youtu.be/GgoggETKemI