Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -1°C | Anul XI Nr. 549

Administrație Locală

Situația lucrărilor Pieței Centrale din Călărași

Published

on

Primarul municipiului Călărași – Marius Dulce: Şi în cadrul Consiliului Local dar şi aici în spaţiul virtual, pe această pagină, am constatat un interes real cu privire la finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Pieţei Centrale. Piaţa Mare, aşa cum mai este cunoscută de foarte mulţi călărăşeni, reprezintă şi un punct de referinţă pentru municipiul nostru. Vă asigur că această preocupare este împărtăşită şi de mine dar şi de colegii mei din Primărie şi din Consiliul Local şi tocmai de aceea întreprindem toate demersurile legale pentru finalizarea cu succes a acestui obiectiv.

Până în prezent s-au efectuat lucrări de infrastructură şi suprastructură în valoare de 2,3 milioane lei (fără TVA). Toate aceste tipuri de lucrări trebuiau finalizate, conform contractului încheiat pe 11 noiembrie 2019, pe 30 noiembrie 2021.

Din păcate, pe 21 februarie 2022, proiectantul a sesizat Primăria în legătură cu unele neconformităţi legate de execuţie şi a solicitat efectuarea unei expertize. În consecinţă, pe 18 aprilie 2022 i s-a comunicat constructorului Antrepriza Şantiere Construcţii Montaj Eurobuid SRL rezilierea contractului.

Pe 28 iunie 2022 a fost predată Primăriei municipiului Călăraşi expertiza tehnică la lucrările executate, în urma achiziţiei făcute în acest scop.

Advertisement

În data de 28 iulie 2022 s-a efectuat procedura de achiziţie privind actualizarea restului de executat şi a lucrărilor recomandate în urma efectuării expertizei dar nu s-a depus nici o ofertă. Se va relua procedura de achiziţie.

Dacă iniţial valoarea contractului de execuţie a lucrărilor era de 4,46 milioane lei (fără TVA), acum, foarte probabil, din cauza creşterii preţurilor la materialele de construcţii, suma ce trebuie alocată pentru continuarea investiţiei va creşte considerabil.

Vă voi ţine, în continuare, la curent cu stadiul proiectului şi vă asigur că facem tot ce e necesar pentru finalizarea acestuia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Administrație Locală

Primărița din Cuza Vodă rupe tăcerea: „NU am mărit taxele pe 2026!”

Published

on

Cuza Vodă fierbe după apariția unor informații false legate de taxele și impozitele locale pentru anul 2026. Primărița Monica Silvia Ceaușescu iese public și spune clar: nu au fost majorate taxele și nu s-au aplicat cotele maxime din Codul Fiscal.

Edilul explică faptul că legea nu permite scăderea impozitelor sub nivelul anului precedent, indiferent de intențiile administrației locale. Mai mult, bonificația de 10% pentru plata integrală până la 31 martie 2026 rămâne valabilă, contrar zvonurilor rostogolite online.

Primărița susține că, în ciuda perioadei dificile, comuna a reușit să aibă un excedent bugetar de aproximativ 3,8 milioane de lei, bani care au fost folosiți pentru drumuri, investiții și plata lucrărilor, fără a bloca șantierele. În paralel, administrația a continuat sprijinirea copiilor performanți, pensionarilor, familiilor, educației și sportului.

Vești și despre gazele naturale: proiectul merge mai departe. În prima etapă, din bugetul local, alături de alte comune, se investesc 1,5 milioane de lei pentru aducerea conductei până la Ceacu, iar apoi urmează 13 kilometri de rețea, prin programul Anghel Saligny.

Advertisement

În final, mesajul primăriței este direct: „Dezinformarea nu ajută pe nimeni. Dialogul și adevărul sunt mai importante decât zvonurile.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Municipiului Oltenița a transmis un mesaj de unitate și solidaritate, cu prilejul Zilei Prieteniei

Published

on

Primăria Municipiului Oltenița a transmis, cu ocazia Zilei Prieteniei, un mesaj adresat cetățenilor municipiului, axat pe unitate, respect reciproc și solidaritate în comunitate.

În mesajul public, administrația locală subliniază importanța colaborării și a dialogului ca piloni esențiali pentru construirea unei comunități puternice, în care oamenii se sprijină reciproc și privesc cu încredere spre viitor. Reprezentanții primăriei arată că doar prin implicare comună poate fi consolidat un oraș funcțional și orientat spre dezvoltare durabilă.

Totodată, Primăria Oltenița își reafirmă rolul de partener deschis al comunității locale, precizând că sprijinul, implicarea și munca zilnică în folosul cetățenilor rămân priorități constante. Administrația locală menționează că încrederea acordată de locuitori reprezintă o motivație pentru continuarea proiectelor menite să contribuie la dezvoltarea municipiului și la îmbunătățirea calității vieții.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Călărași încurajează utilizarea aplicației Ro CEI Reader pentru accesarea în siguranță a datelor din cartea electronică de identitate

Published

on

Primăria Călărași, prin intermediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor (SPCLEP) Călărași, sprijină procesul de digitalizare și recomandă cetățenilor utilizarea aplicației Ro CEI Reader, un instrument modern și sigur pentru accesarea datelor de pe cartea electronică de identitate.

Aplicația Ro CEI Reader este una oficială, gratuită și certificată de Ministerul Afacerilor Interne, fiind disponibilă atât pe platformele Android, cât și iOS. Aceasta permite citirea informațiilor înscrise pe cartea electronică de identitate prin tehnologia NFC (Near Field Communication) și generarea, cu acordul titularului, a unui document electronic în format PDF care poate conține date relevante, inclusiv adresa de domiciliu. Reprezentanții SPCLEP subliniază că aplicația nu stochează automat date sensibile, precum codul PIN sau informațiile din cip.

Pentru utilizarea corectă a aplicației, cetățenii trebuie să se asigure că au instalată cea mai recentă versiune din App Store sau Google Play, că funcția NFC este activată pe telefon și că identifică poziția corectă a senzorului NFC. De asemenea, este necesară introducerea CAN-ului, codul format din șase cifre tipărit pe cartea electronică de identitate, precum și a codului PIN ales la momentul eliberării documentului.

SPCLEP Călărași atrage atenția că, în anumite situații, pot apărea erori tehnice în procesul de citire sau autentificare. Printre cele mai frecvente se numără semnalul NFC insuficient, expirarea cheilor de sesiune din motive de securitate, blocarea codului PIN după introduceri greșite repetate sau poziționarea incorectă a cărții față de senzorul telefonului. În aceste cazuri, sunt recomandate reluarea citirii fără husă de protecție, repornirea aplicației sau resetarea PIN-ului la un serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor.

Advertisement

Dacă problemele persistă, cetățenii pot transmite detalii și fotografii ale erorilor întâmpinate la adresa de e-mail [email protected]. Pentru informații suplimentare și sprijin direct, persoanele interesate se pot adresa SPCLEP Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading