Connect with us

Știri

Cum vor arăta noile autobuze și când vor intra pe traseele din Călărași

Published

on

Proiectul „𝐂𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭𝐢𝐢, 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐬̦𝐢 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐢̂𝐧 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢 𝐦𝐨𝐝 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭” (autobuze, info călători, e-ticketing, staţii călători), este finanţat prin POR 2014 – 2020, Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e: Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

▶ Contractul de finanţare s-a semnat pe 24 februarie 2020. Valoarea totală a proiectului, unul complementar celui ce vizează reabilitarea întregii căi de rulare a transportului public local de pe străzile București și Prel. București, este de 13.276.454,13 lei. Suma nerambursabilă solicitată: 11.761.992,94 lei (din care 10.201.728,58 lei din FEDR şi 1.560.264,36 lei din bugetul naţional).

🚌 Se vor achiziționa 4 autobuze cu sistem de propulsie ecologică și echipamente de ticketing on-board și se vor moderniza stațiile de autobuz de pe traseele 2 și 3 ale transportului public de călători. Stațiile de pe traseul 1 vor fi modernizate prin proiectul ce vizează străzile București și Prel. București. Prin acest proiect se va mai crea o aplicație software destinată informării pasagerilor asupra programului mijloacelor de transport, în stațiile de călători și autobuze urmând să fie amenajate panouri cu aceste informații.
Perioada de implementare a proiectului este de 33 de luni.

✔ Rezultate aşteptate:

Advertisement

◾ Scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră (tone echivalent CO2/an)
– Valoare estimată pentru primul an de după finalizarea implementarii proiectului – 804,95;
– Valoare estimată pentru ultimul an al perioadei de durabilitate a contractului de finanțare – 1408,45;

◾ Creșterea estimată a numărului de pasageri transportați în cadrul sistemelor de transport public de călători construite/modernizate/extinse (nr.pasageri)
– Valoare estimată pentru primul an de după finalizarea implementarii proiectului – 546;
– Valoare estimată pentru ultimul an al perioadei de durabilitate a contractului de finanțare – 901;

◾ Autobuze achiziționate – 4 buc;

◾ Sisteme de e-ticketing create – 1 buc;

◾ Staţii de transport public modernizate – 36 buc;

Advertisement

📝 𝐒𝐭𝐚𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢:

📍 Achiziţia a fost realizată pe două loturi:

▶ Lotul 1 (autobuze): Furnizarea este estimată pentru luna octombrie 2022
În pregătire, achiziţie servicii de supervizare, furnizare şi punere în funcţiune a echipamentelor.

▶ Lotul 2: Staţii pentru călători şi echiparea acestora. Contractul s-a semnat în luna aprilie 2022. Începerea furnizării este estimată în luna septembrie, după construirea platformelor staţiilor.

Finalizarea implementării proiectului: Februarie 2023.

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Lacrimi de bucurie! 21.000 lei vor ajunge la cele trei cazuri care au sensibilizat susținătorii Cupei Speranței

Published

on

Într-o perioadă în care discursurile politice sunt omniprezente și promisiunile electorale abundă spațiul public, apar și lucruri bune care dau o rază de speranță. În perioada 20-28 aprilie, Realitatea din Călărași, împreună cu Primăria Municipiului Călărași, a fost gazda celui mai mare și important turneu caritabil de fotbal pentru amatori din județul nostru, Cupa Speranței.

Leonida Jecu, organizatorul acestui eveniment caritabil, a fost impresionat de implicarea comunității, subliniind că, deși evenimentul a fost puțin mediatizat și ignorat de majoritatea politicienilor, el a reprezentat o dovadă clară a solidarității și empatiei călărășenilor. Peste 150 de participanți și sute de spectatori au confirmat succesul și impactul acestui turneu.

„Am plâns de bucurie și emoție la finalul turneului”, a mărturisit Jecu, subliniind că este mândru de faptul că, de șase ani, reușește să aducă la bun sfârșit acest eveniment, doar cu ajutorul prietenilor și fără compromisuri.

“Plâng de fiecare dată la finalul turneelor, de bucurie că Leo, un om simplu, fără susţinere politică, fără bani publici, doar cu ajutorul prietenilor adevăraţi, reuşeşte de şase ani să ducă la bun sfârşit singurul eveniment destinat călărăşenilor simpli ca şi el. Fără compromisuri și fără să lingă clanţe” – scrie Leonida Jecu.

Advertisement

Mulțumiri speciale au fost adresate celor 12 echipe înscrise la turneul caritabil, precum și părintelui protopop Dinu Vasile Viorel și politicienilor locali care au sprijinit inițiativa. De asemenea, un gând aparte de recunoștință a fost adresat deputatului Daniel Florea, singurul politician căruia i-a păsat de acest eveniment.

Echipele înscrise: Sporting Călărași – Komora Călărași – Digi Călărași – Drunk Team Călărași – Sport Team Călărași – United Călărași – Friends Team Călărași – AS Polis – Impact Roseţi – Old Team Călăraşi – Saint Gobain Călăraşi – Setaco Călăraşi;

Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Primele rezultate ale tragediei din Spanțov. Macroul consumat, principala cauză

Published

on

Apar noi detalii despre cazul tragediei în care o fetiță de 4 ani și bunica ei au murit după ce au consumat pește la o masă, în a doua zi de Florii.

Conform rapoartelor Direcției Sanitar Veterinare, cazul tragic al fetiței din județul Călărași, care a pierit în urma consumului de pește, a indicat o contaminare a alimentelor cu bacterii în cantități periculoase.

Conform informațiilor obținute de la libertatea.ro, analizele realizate asupra probelor prelevate atât din magazinul local cât și din frigiderul familiei au indicat prezența unui nivel anormale de bacterii, inclusiv klebsiella și salmonella, ce depășesc limitele permise.

În prezent, autoritățile așteaptă rezultatele ulterioare ale analizelor efectuate de către Direcția Sanitară Veterinară și cele ale probelor prelevate de Direcția de Sănătate Publică.

Advertisement

Vă reamintim că o fetiță de 4 ani și bunica ei au murit, luni, a doua zi după Florii, după ce ar fi mâncat macrou congelat cumpărat de la magazinul din satul Spanțov.

Și familia crede același lucru, însă poliția a deschis o anchetă. Un apel la 112 dar luni dimineață anunță ca o fetiță de 4 ani era în stare de inconștiență. A fost dusă la Spitalul Județean Călărași, intubată, însă, a murit.

Alte câteva ore mai târziu, din casa aceleiași familii a sunat din nou la numărul de urgență 112. De această dată bunicii erau cei care se simțeau foarte rău.

Bunica în vârstă de 59 de ani și bunicul de 66 de ani au fost duși la spitalul municipal din Oltenița. Femeia a murit și ea în scurt timp.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Ecoaqua / Cartierul Măgureni, fără apă din cauza unei avarii

Published

on

Urmăriți știrile Calarasipress.ro pe WhatsApp

Municipiul Călărași se confruntă cu o avarie la rețeaua de distribuție a apei, generând oprirea alimentării în cartierul Măgureni. Situația a survenit la intersecția străzilor Petroșani și Păcii, iar echipele operatorului ECOAQUA SA Călărași sunt mobilizate pentru intervenții de urgență.

Conform informațiilor transmise de către operatorul local de apă și canalizare, avaria a fost semnalată la ora 15:30 și se estimează că lucrările de remediere vor dura între 3 și 4 ore. Astfel, locuitorii din cartierul Măgureni vor resimți întreruperea alimentării cu apă pe durata intervenției.

Ne confruntăm cu o situație urgentă la intersecția străzilor Petroșani și Păcii din municipiul Călărași, iar echipa noastră este deja pe teren pentru a remedia avaria cât mai rapid posibil“, au declarat reprezentanții ECOAQUA SA Călărași.

Advertisement

În cazul în care situația se modifică sau apar informații noi, vom revenii cu detalii prin intermediul canalului nostru de comunicare.

Continue Reading

Cele mai vizualizate