Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 22°C | Anul XI Nr. 524

La zi

După aproape o lună de cercetări, polițiștii arestează 6 din 11 făptași pentru 24 de ore, restul sunt căutați

Published

on

UPDATE: CERCETAȚI PENTRU LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE, VĂTĂMARE CORPORALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Miercuri, 6 iulie 2022, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în județele Călărași, Ialomița, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigații Criminale Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

Din cercetări, a reieșit că, la data de 15 iunie a.c., pe fondul unui conflict spontan, 11 persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 40 de ani, ar fi agresat 2 bărbați în incinta unei societăți comerciale, cât și pe stradă, cauzând o tulburare gravă a ordinii și liniștii publice.

Advertisement

Polițiștii au pus în aplicare 11 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri.

În urma probatoriului administrat 6 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Totodată, față de alte 4 persoane care se sustrag urmării penale, va fi sesizată instanța de judecată cu propunere de luare a unei măsuri în lipsă.

La activități au participat și polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, criminalistică,  arme, explozivi și substanțe periculoase, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni speciale din Călărași și București, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.

 

Advertisement

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Femeie înjunghiată de fostul concubin la Centrul Maternal din Călărași. Unde a fost prins agresorul și cine este el

Published

on

Un atac cumplit a avut loc duminică, 17 august, la Centrul Maternal din Parcul Dumbrava, municipiul Călărași. O femeie de nici 40 de ani, aflată în grija statului alături de cei doi copii – o adolescentă de 14 ani și un băiețel de doar un an și o lună – a fost înjunghiată cu sălbăticie de fostul concubin, chiar în curtea instituției. Victima a suferit răni grave, având brațul secționat și artera brahială tăiată, fiind transportată de urgență la spital, cu viața pusă în pericol.

Duminică, 17 august, municipiul Călărași a fost scena unui atac de o violență extremă. O femeie de 36 de ani, cazată la Centrul Maternal din Parcul Dumbrava, a fost atacată cu cuțitul de fostul concubin, chiar în fața celor doi copii ai săi. Agresorul se numește Petre Ilie având domiciliul pe raza localității Cuza Vodă. Are 42 de ani, fără antecedente penale grave. În anul 2008 a fost amendat penal pentru loviri și alte violențe.

Agresorul a înjunghiat-o în plină zi, în curtea instituției, după un conflict izbucnit pe fondul geloziei. Femeia a fost lăsată într-o baltă de sânge, iar bărbatul a fugit imediat după atac.

Victima, cu brațul secționat. Medicii: „Viața i-a fost pusă în pericol”

La UPU Călărași, medicii au constatat răni grave.

Advertisement

Dr. Tomek Alexandru, directorul medical al SJU Călărași, cel care a operat victima, a explicat:

„Leziune completă, pachet vasculo-nervos brahial. Brațul este tăiat, i-a tăiat artera brahială. Are o altă plagă la gambă și una la torace, în partea stângă. Pacienta va fi transportată la Spitalul Floreasca. Viața i-a fost pusă în pericol.”

DGASPC Călărași: vizitele nu erau permise în apartamente

Directorul DGASPC Călărași, Daniela Arbagic, a precizat pentru CălărașiPress.ro că femeia era cazată cu cei doi copii într-un apartament social din cadrul centrului, însă vizitele tatălui celui mic trebuiau anunțate și făcute doar în sediul principal, nu în apartamente:

„Ea nu a anunțat vizita. S-a întâlnit cu el pe drum, în curtea centrului, unde a avut loc incidentul.”

Făptașul, prins de polițiști în Cuza Vodă

La scurt timp după atac, polițiștii l-au identificat pe agresor în localitatea Cuza Vodă, lângă domiciliul său. Acesta a fost adus la locul faptei pentru reconstituire și ulterior condus sub escortă la sediul Poliției Municipiului Călărași pentru audieri.

Advertisement

Pe numele său a fost întocmit dosar penal, iar ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Atac șocant în curtea DGASPC Călărași: femeie înjunghiată, agresorul a fugit

Published

on

Scene de coșmar s-au petrecut duminică după-amiază, în centrul municipiului Călărași, la Centrul Maternal al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), situat în Parcul Dumbrava. O femeie aflată în grija statului a fost atacată cu cuțitul chiar de concubinul său, sub privirile unor minori din centru.

Potrivit martorilor, bărbatul a năvălit asupra femeii, a scos un cuțit și a înjunghiat-o, lăsând-o într-o baltă de sânge. Agresorul a fugit imediat după atac, fiind acum căutat de polițiști. La nici un ceas distanță, făptașul a fost prins.

Contactat de redacția CălărașiPress.ro, directorul DGASPC Călărași, Daniela Arbagic, a explicat împrejurările:

„Femeia era autorizată să rămână în centru alături de minor. Bărbatul a venit să-și viziteze copilul pe care îl are împreună cu aceasta. Pe fondul geloziei, provocată de un comentariu lăsat la o postare pe care femeia a făcut-o, comentariu lăsat de un alt bărbat, agresorul a reacționat la nervi, a scos un cuțit și a înjunghiat-o în zona membrelor superioare.”

Advertisement

Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată de urgență la spital. Se află în stare stabilă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Tragedie în Bistrița: Copil de 2 ani ucis accidental de tatăl său în curtea casei

Published

on

ipj politie

Pe 16 august 2025, o tragedie cutremurătoare a zguduit localitatea Șanț, județul Bistrița-Năsăud. Un băiețel de doar doi ani și jumătate și-a pierdut viața după ce a fost lovit accidental de autoturismul condus de propriul tată, în timp ce acesta efectua manevre în curtea locuinței. Incidentul, petrecut sâmbătă dimineața, a lăsat o familie îndurerată și o comunitate în stare de șoc.

Potrivit autorităților, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, încerca să parcheze mașina când, din neatenție, nu l-a observat pe copilul său aflat în apropiere. În urma impactului, băiețelul a suferit răni grave, fiind găsit inconștient de echipajele medicale sosite rapid la fața locului. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, sprijinit de un elicopter SMURD, a încercat să stabilizeze victima, dar, în ciuda tuturor eforturilor, copilul a fost declarat decedat.

Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au confirmat că tatăl a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ceea ce indică faptul că accidentul nu a fost influențat de consumul de alcool. În prezent, ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele acestui incident tragic, fiind deschis un dosar penal.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading