În această dimineață o altă tragedie, victima înecului fiind un bărbat de 50 de ani care se află la pescuit pe balta Pupăza, din comuna Frasinet.
Au intervenit pompierii cu o barcă pneumatică și personal al Serviciului de Ambulanță.
Reprezentanţii Serviciului Județean de Ambulanta au declarat decesul persoanei.
Organele abilitate urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care persoana și-a pierdut viața.
Recomandări pentru scăldat
„Cu apa nu-i de joacă!”
Sezonul estival, cu perioade în care temperaturile cresc, reprezintă o tentație pentru cei care doresc să-și petreacă timpul liber la scăldat.
Ținând cont că majoritatea arealurilor din apropierea cursurilor de apă, bălților, lacurilor sau canalelor de irigație nu sunt amenajate și marcate corespunzător, crește pericolul de înec și accidente.
În acest context, este important ca cetățenii să conștientizeze riscul pe care și-l asumă dacă se scaldă în locuri neamenajate unde există avertismentul ”Scăldatul interzis!”. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente cu consecințe tragice pe timpul desfășurării acestor activități recreative, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Ştirbei” al Județului Calarasi recomandă:
• frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
• respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement;
• evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare; cel mai indicat este să nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu înotaţi bine;
• evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
• nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
• nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
• nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte.
• de asemenea, părinţii, bunicii şi tutorii legali ai copiilor trebuie să respecte următoarele măsuri pentru prevenirea riscului de înec nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă;
• urmăriţi continuu comportarea copiilor în apă: nu vă lăsaţi distraşi de alte activităţi şi nu vă întoarceţi nicio clipă cu spatele la aceştia. Nu uitaţi că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate;
• echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;
• purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de accidente;
• explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate şi consecinţele grave, uneori tragice, ale actelor de teribilism, constând în sărituri în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii, iar în cazul ieşirilor acestora “la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact. Statisticile anilor anteriori arată că, odată cu încălzirea vremii, apar și cazurile în care copii, tineri și adulti își pierd viața la scăldat.
În misiunile înregistrate în aceste cazuri nefericite, pompierii militari sunt pregătiți să intervină cu echipa de căutare-salvare în mediul acvatic cu echipamentele specifice și bărcile din dotare.
În cazul în care observati ca viața unei persoane este pusă în pericol, trebuie să apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant șef Tătăranu Ştefan-Ovidiu