Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 8°C | Anul XI Nr. 537

Știri

Reacție dură a senatorului Nicușor Cionoiu în urma conflictului sângeros din Călărași

Published

on

Scandalul sângeros care a avut loc la spalatoria din Călărași în data de 13 iunie, a luat amploare, ajung până la urechile conducerii Ministerului Afacerilor Interne. Palamentarii nu au stat departe de acest subiect, iar senatorul de Călărași, Nicușor Cionoiu, solicită Inspectoratului de Poliției Județean Căralăși o reacție privind situația petrecută. 

  • Nicușor CIONOIU: Solicit o reacție oficială imediată din partea IPJ Călărași, în urma atacului sângeros de la spălătoria auto

Este inadmisibil că interlopii au ajuns să facă legea în Călărași! Solicit o reacție oficială a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași în legătură cu atacul sângeros, ce a avut loc luni, 13 iunie, la ora prânzului într-o spălătorie auto de pe strada Prelungirea București.
“Deși în urma atacului brutal cu săbii și bâte, un tânăr nevinovat a fost grav rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar alți tineri au fost agresați atât fizic cât și verbal, Poliția Călărași tace. “Siguranță și încredere” a ajuns doar un slogan, dacă fenomenul infracțional nu este oprit imediat.
Nenorocirea de la spălătoria auto s-a petrecut ziua în amiaza mare. Este o dovadă că interlopilor nu le este teamă nici de lege și nici de cei care ar trebui să o aplice, fără menajamente pentru infractori. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă în acel moment prin zonă ar fi trecut o mamă cu un copil?
Unul dintre martorii revoltați de brutalitatea scandalului mi-a povestit că după un schimb de replici între unul dintre clienți și personalul spălătoriei, mai mulți indivizi înarmați cu bâte și săbii au venit să facă dreptate și au atacat pe oricine au prins în cale. În urma acestei dispute, un tânăr de 19 ani a fost rănit grav la picioare și mâna stângă, iar mai multe bunuri materiale au fost distruse. Tânărul a fost doborât la pământ și bătut cu bestialitate. Restul personalului, dar și un client venit cu mașina la spălat au reușit să fugă, însă nici ei nu au scăpat fără să primească câteva lovituri. Este relatarea unor martori care au asistat stupefiați la acest atac.
Ce știm până acum este că un singur individ periculos a fost reținut de Poliție și urmează să fie prezentat Instanței, deși în scandal ar fi fost implicați cel puțin 7 – 10 agresori.
Siguranța cetățenilor este esențială! Intimidările și atacurile la adresa călărășenilor trebuie să înceteze!” –  a transmis senatorul PSD, Nicușor Cionoiu.

La puțin timp după ce senatorul a afirmat în spațiul public că dorește o poziție oficială din partea IPJ Călărași, apare un comunicat sub formă de update în care sunt prezentate noi informații cu privire la situația atacului din spalătorie.

IPJ Călărași UPDATE (15.27): COMUNICAT DE PRESĂ
Cercetările desfățurate cu operativitate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au condus la identificarea tuturor persoanelor participante la scandal.
Astfel, alți 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Judecătoriei Călărași cu propunere de arestare preventivă.
Reamintim, la data de 13 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Călărași, cu privire la faptul că la o spălătorie auto este un scandal.
În fapt, în jurul orei 12.30, un bărbat, de 39 de ani, s-a deplasat cu autoturismul personal la sediul unei spălătoriei auto, din municipiul Călărași, unde a avut un conflict spontan cu lucrătorii societății.
Ulterior, bărbatul a revenit la aceeași adresă împreună cu alte persoane, iar în urma conflictului, un tânăr în vârstă de 19 a fost rănit în zona membrelor inferioare.
De asemenea, au fost provocate distrugeri unei motociclete și mai multor bunuri aflate pe terasa.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 39 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Ecoaqua Călărași îți oferă cele mai simple metode pentru plata facturii de apă

Published

on

Ecoaqua Călărași îi anunță pe abonați că pot plăti factura de apă în mai multe moduri, fără timp pierdut și fără cozi. Fie că preferi plata online sau numerar, ai la dispoziție soluții rapide și sigure.

💻 Plată online
Accesează platforma https://pay.ecoaqua.ai și achită factura direct de pe telefon sau calculator. Serviciul este disponibil permanent și nu are comisioane suplimentare.

🏪 Plată în magazine partenere
Facturile pot fi achitate și numerar, în rețelele PayPoint, Un Doi Centru de Plăți și SelfPay, prezente în magazinele din tot județul.

📱 Prin aplicațiile băncilor
Dacă folosești George România, Smart Mobile Raiffeisen Bank sau MobilPay Wallet, poți face plata din câteva atingeri.

Advertisement

🏦 Plată prin transfer bancar
Pentru cei care preferă viramentul direct, Ecoaqua pune la dispoziție următoarele conturi:

Sucursala Călărași

  • Raiffeisen Bank: RO40 RZBR 0000 0600 1972 8212

  • BCR: RO32 RNCB 0098 0078 0871 0002

  • CEC Bank: RO59 CECE CL01 30R0 N043 1906

  • Unicredit Bank: RO70 BACX 0000 0028 9295 8000

  • Trezoreria CL: RO06 TREZ 2015 069X XX00 1798 (instituții publice)

Sucursala Oltenița

  • BCR: RO07 RNCB 0099 0078 0871 0014

  • BRD: RO61 BRDE 120S V040 3028 1200

  • Raiffeisen Bank: RO25 RZBR 0000 0600 0613 1022

Sucursala Urziceni

  • Raiffeisen Bank: RO13 RZBR 0000 0600 0778 5282

📞 Contact pentru informații și sesizări:

Advertisement
  • Călărași: 0242/313.720, 0732.334.950

  • Oltenița: 0242/510.279

  • Urziceni: 0243/254.723

Ecoaqua Călărași încurajează plata la timp pentru a menține serviciile de apă și canalizare în cele mai bune condiții.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Apa rămâne ieftină la Grădiștea, dar calitatea rețelei vechi ridică probleme. Primarul și viceprimarul cer sprijinul localnicilor pentru gestionarea deșeurilor

Published

on

Vasile Matei - primar comuna Grădiștae

Primarul Vasile Matei spune că prețul apei din comuna Grădiștea este de 4 lei pe metru cub, un tarif considerat accesibil pentru nivelul local. Problema reală ține de calitatea rețelei vechi. Conductele din azbociment au peste 50 de ani și provin din perioada CAB, montate în anii 70. Rețeaua funcționează fără restricții, iar apa curge constant, dar instalațiile învechite afectează calitatea. Administrația locală vrea o rețea nouă, complet separată de cea veche.

Serviciul de vidanjare funcționează în fiecare miercuri și vineri în Satul Nou, cu un tarif de 100 de lei. În schimb, canalizarea nu este încă operațională.

Viceprimarul Sofian Gâdei spune că gestionarea deșeurilor este dificilă, deși comuna nu are datorii către firma de salubritate. Noul punct de colectare selectivă ar trebui să îmbunătățească situația. Problema principală vine din comportamentul unor localnici care aruncă gunoiul menajer pe domeniul public. Administrația strânge săptămânal resturile rămase în urma operatorului și colectează suplimentar mătura, frunzele și alte resturi din gospodării.

Câinii fără stăpân reprezintă un alt efect al depozitării necorespunzătoare. Primăria are contract cu municipiul Călărași pentru capturarea animalelor, însă atragerea lor este favorizată de hrana lăsată de cetățeni în fața gospodăriilor.

Advertisement

Primarul Vasile Matei le cere locuitorilor să colaboreze cu administrația și să semnaleze orice problemă. Comuna are 67 de kilometri de străzi, iar autoritățile spun că pot acționa eficient doar cu sprijinul oamenilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

O elevă de 12 ani din Călărași câștigă Premiul I la un concurs național de canto

Published

on

Bruna Efrema Bombardelli, o elevă de 12 ani din Călărași, a câștigat Premiul I la concursul „Talent și Pasiune by Luiza Stănescu”, desfășurat sâmbătă în București. Concursul a fost organizat în cadrul „Festivalului Inedit Music Show”, iar proba la care a concurat a fost folclor, secțiunea doină, categoria 11-12 ani.

Tu vezi în imagine diploma și medalia obținute, semn că munca ei dă rezultate. Bruna învață la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu și se pregătește la Palatul Copiilor Călărași la grupa de canto coordonată de profesoara Lavinia Vasile. Rezultatul vine după luni de repetiții, ore de studiu vocal și participări constante la evenimente dedicate tinerilor artiști.

Concursul va fi difuzat la TV în perioada următoare. Organizatorii spun că ediția a reunit tineri talentați din mai multe județe, iar juriul a evaluat interpretarea, expresivitatea și tehnica vocală.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading