Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 535

Administrație Locală

3,7 milioane lei pentru investiţii în Comuna Grădiștea. Lista investițiilor pentru 2022

Published

on

Realizările unui om implicat se văd de la distanță, iar localitatea Grădiștea care se învecinează cu municipiul reședință de județ are multe lucruri bune de arătat. Anul 2021, excedent bugetar de 3,7 milioane lei, sumă alocată pentru anul acesta, decizia Consiliului Local nr.9 din 8 februarie 2022, pentru realizarea diferitelor lucrări importante pentru comunitate. 

Primarul social-democrat din Grădiștea, Vasile Matei, a realizat o listă cu toate obiectivele pe care și-a propus să le finanțeze în acest an. Peste 80%  din suma mai sus menționată, adică aproximativ 3 miloane lei, va fi folosită pentru susținerea șantierelor, a proiectelor aflate pe lista obiectivelor continuate. Diferența rămasă din excedent va acoperi alte câteva obiective care figurează pe lista noilor investiții.

LISTA OBIECTIVELOR DE INVESTIȚII PENTRU ANUL 2022, FINANȚARE DIN EXCENDETUL 2021

Modernizare gospodării de apă şi potabilizare în satele Cuneşti şi Rasa şi înfiinţare grup pompare, captare şi potabilizare în satul Rasa – CNI – 10.000 lei
Modernizare străzi în comuna Grădiştea cu înveliş asfaltic – PNDL II – 136.000 lei
Lucrări de reabilitare şi modernizare sistem de iluminat public în comuna Grădiştea – AFM – 1.000 lei
Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Cămin cultural din satul Grădiştea – CNI – 13.000 lei
Construire teren de minifotbal cu gazon sintetic, vestiare, împrejmuire şi iluminat sat Grădiştea şi Extindere pistă de biciclişti, sat Grădiştea – GAL / PNDR – 2.000 lei
Modernizare reţea de drumuri de interes local în comuna Grădiştea – CNI / PNI Anghel Saligny – 15.000 lei
Înfiinţare adăpost pentru câini – Buget local – 1.000 lei
Construire grădiniţă cu program normal în sat Grădiştea – POR – 55.000 lei
Elaborare Plan Urbanistic General – Buget local – 62.803 lei
Construire sediu Primărie – Buget local / CNI – 1.000 lei
Amenajare refugii bus elevi şi amplasare copertine de protecţie în satele Grădiştea şi Cuneşti – Buget local – 1000 lei
Construire sală de sport şcolară – proiect pilot sat Cuneşti – CNI – 1.000 lei
Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare la clădirea Liceului George Călinescu, sat Grădiştea – CNI – 1.000 lei
Refacere străzi, şanţuri, acces în curţi, trotuare, parcări şi rigole carosabile în comuna Grădiştea – CNI / PNI Anghel Saligny – 10.000 lei
Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Grădiştea – POIM – 5.000 lei
Strategia de Dezvoltare Locală – Buget local – 12.000 lei
Restart în comunitatea Grădiştea – incliziune socială pentru copiii proveniţi din Complexul de Servicii Comunitare pentru Copiii cu Handicap Sever Călăraşi – POR (parteneriat) – 1.000 lei
Extindere sistem de canalizare în comuna Grădiştea – PNI Anghel Saligny – 30.000 lei
Înfiinţare drum agricol între DN31 şi DN3, sat Cuneşti – PNDR – 9.000 lei
Construire, dotare, dispensar uman, sat Grădiştea – CNI – 64.000 lei
Înfiinţare staţii de încîrcare pentru vehicule electrice în comuna Grădiştea – AFM – 10.000 lei
Investiţii noi: 754.000 lei

Achiziţionare drujbă – Buget local – 7.000 lei
Achiziţionare 2 motocositoare – Buget local – 7.000 lei
Achiziţionare arbori şi arbuşti ornamentali – Buget local – 150.000 lei
Înfiinţare trotuar în satele Rasa şi Bogata – Buget local – 550.000 lei
Achiziţionare container nou cu grup sanitar – Buget local – 40.000 lei
Total 3.784.054,52 lei

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Municipiul Călărași finalizează proiectul pentru rețeaua de piste de biciclete: peste 3 kilometri de infrastructură modernă pentru mobilitate urbană durabilă

Published

on

Primăria Municipiului Călărași a anunțat finalizarea proiectului „Promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate și a intermodalității în municipiul Călărași prin amenajarea unei rețele de piste de biciclete”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020.

Luni, 3 noiembrie 2025, a fost semnat procesul-verbal de recepție a lucrărilor, marcând încheierea unei investiții importante pentru dezvoltarea urbană durabilă și pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Prin proiect, în municipiu a fost amenajată o pistă de biciclete cu o lungime totală de 3.176 metri, care leagă principalele căi rutiere de zone de agrement și puncte turistice locale. Noua infrastructură include sisteme moderne de semnalizare rutieră, spații de siguranță și zone dedicate parcării bicicletelor.

„Finalizarea acestui proiect reprezintă un pas concret spre un oraș mai verde, mai curat și mai prietenos cu cetățenii săi. Prin dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete, oferim alternative reale de deplasare și încurajăm un mod de viață sănătos și sustenabil”,

a declarat Marius Dulce, primarul municipiului Călărași.

Advertisement

Valoarea totală a investiției este de 6.269.019,96 lei, din care 6.143.639,56 lei reprezintă fonduri nerambursabile (5.328.666,97 lei din FEDR și 814.972,59 lei din bugetul național), iar diferența este asigurată din bugetul local.

Prin această realizare, Primăria Municipiului Călărași continuă să promoveze proiecte dedicate mobilității urbane durabile, reducerii emisiilor de carbon și modernizării infrastructurii pentru un oraș adaptat nevoilor actuale ale locuitorilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Spitalul de Psihiatrie Săpunari angajează medici psihiatri

Published

on

Spitalul de Psihiatrie Săpunari, situat în comuna Lehliu, sat Săpunari, județul Călărași, la aproximativ 50 km de București, anunță că este în căutare de medici specialiști și primari psihiatri pentru efectuarea de gărzi.

Conducerea unității dorește să încheie contracte de prestări servicii medicale cu personal de specialitate disponibil pentru activități pe linia de gardă.

Plata se face cu tarif orar, conform prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

CV-urile pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected]. Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot contacta conducerea spitalului la numărul de telefon 0730.304.002 (doamna Morjan Elena) sau pot lua legătura cu directorul medical, doamna Tudorescu.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Proiecte sociale și investiții majore la nivelul județului Călărași. Vicepreședintele CJ, Bogdan Mihai, explică stadiul lucrărilor la spital și planurile pentru perioada următoare

Published

on

Bogdan Mihai cj Călărași

Bogdan Mihai, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, a vorbit într-un interviu acordat publicației Obiectiv de Călărași despre proiectele aflate în derulare și prioritățile administrației județene. Fost administrator public, Mihai este considerat unul dintre cei mai eficienți oameni din aparatul Consiliului Județean, mai ales în ceea ce privește relația cu instituțiile și coordonarea proiectelor de investiții.

Toate proiectele pe care le-am început sau le-am demarat în această perioadă vor aduce un plus comunității. Portul turistic, început în anii trecuți, se apropie de finalizare. Avem și o componentă puternică pe zona socială. Urmează să lansăm procedurile pentru construcția unui centru de bătrâni și a unui centru social, care vor completa infrastructura socială existentă la nivelul județului. Ca element de noutate, am câștigat și un proiect pentru un centru de îngrijire paliativă cu o capacitate de 50 de locuri”, a explicat Bogdan Mihai.

Întrebat despre stadiul lucrărilor la Spitalul Județean de Urgență Călărași, Mihai a precizat că proiectul, derulat prin Compania Națională de Investiții, a avut mai multe întârzieri. „Lucrarea este coordonată de CNI, iar Consiliul Județean este doar beneficiarul final. Am avut prelungiri de termene succesive. În acest moment, discutăm despre finalizarea lucrărilor la începutul primăverii. Vom avea o ședință tehnică cu reprezentanții constructorului și ai CNI pentru a stabili documentele necesare recepției. În paralel, am demarat procedurile pentru obținerea autorizațiilor, astfel încât să putem funcționa imediat după recepție.”

În ceea ce privește parcarea și extinderea ambulatoriului, vicepreședintele estimează finalizarea tot în primăvara anului viitor. În schimb, corpurile F-G-H vor necesita mai mult timp. „Acolo constructorul a venit cu modificări pe parcursul lucrărilor. Un termen realist pentru finalizare este sfârșitul anului viitor sau primăvara următoare”, a spus el.

Advertisement

Legat de proiectul podului peste Borcea, Bogdan Mihai a confirmat că acesta rămâne o prioritate pe agenda Consiliului Județean. „Documentația a fost realizată, urmează să scoatem procedura pentru proiectare. Nu putem vorbi încă despre execuție, pentru că nu avem finanțare. Ordonanța 52 a blocat temporar achizițiile pentru studiile complementare, dar din primăvară vom relua procesul și vom concretiza aceste concepte.”

Proiectele prezentate de Bogdan Mihai arată o direcție clară de dezvoltare pe mai multe planuri: medical, social și infrastructural. Aceste investiții, odată finalizate, vor contribui semnificativ la modernizarea serviciilor publice și la creșterea calității vieții locuitorilor județului Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading