Un călărășean a fost prins în flagrant de jandarmii călărășeni în timp ce făcea contrabandă cu peste 500 de pachete de țigări. Reprezentanții IJJ Călărași informează printr-o postare pe o rețea de socializare despre intervenția structurii operative:
“Astăzi, 11 mai, în timp ce se aflau în misiune de patrulare în zonele aglomerate din municipiul Călărași, colegii noștri din cadrul grupei de intervenție, în urma unor informații primite, au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani care avea în portbagajul mașinii sale 500 de pachete cu țigări netimbrate.
Bărbatul a recunoscut că țigările îi aparțin și urma să le comercializeze în piața Orizont din municipiu. Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar țigările netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării.” – transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmerie Călărași.