Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 14°C | Anul XI Nr. 534

Politică

Șeful PSD Călărași, declarație surprinzătoare despre colaborarea cu PNL

Published

on

Vasile Iliuţă, şeful social-democraţilor călărăşeni face declaraţii surprinzătoare cu privire la colaborarea pe care o are, la Călărași, partid politic aflat în Coaliția de guvernare. Liderul PSD a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că situația colaborării este una care se desfășoară în condiții bune. Sursa citată a mai precizat că au fost mai multe situații tensionate pe care ambele părți le-au depășit și au făcut front comun în interesul județului. Ambele partide au decis, de comun acord, ca toate decizii venite de la nivel național sa fie respectate. 

Avem o colaborare politică din ce în ce mai bună. A fost destul de greu la început, pentru că ne-au despărțit anumite acțiuni ale lor și anumite acțiuni ale noastre. Ne-au pus într-o situație de analiză destul de delicată, pentru că întâi au fost să ajungem la un numitor comun – ce au făcut ei, ce n-am făcut noi și ce n-au făcut nici ei, și acum la momentul acesta putem spune că avem o colaborare bună. Încercăm împreună pe programul de guvernare să ne aducem raportul și să încercăm în aplicare deciziile care se iau la nivel național.
Relația cu prefectul s-a îmbunătățit. Nu mai avem probleme să ne atace hotărârile de Consiliu Județean, lucrurile astăzi funcționează într-o normalitate. Domnia sa dacă mai are o problemă de a veni în sprijinul CJ ne sună, ne notifică, nu mai atacă direct în contencios hotărârile de CJ. S-a normalizat relația cu Prefectura Călărași.”, a declarat Iliuță care a mai precizat că relația cu prefectul PNL, Valentin Barbu s-a îmbunătățit. “Relația cu prefectul s-a îmbunătățit. Nu mai avem probleme să ne atace hotărârile de Consiliu Județean, lucrurile astăzi funcționează într-o normalitate. Domnia sa dacă mai are o problemă de a veni în sprijinul CJ ne sună, ne notifică, nu mai atacă direct în contencios hotărârile de CJ. S-a normalizat relația cu Prefectura Călărași.” –  a încheiat liderul PSD Călărași

https://youtu.be/WHUs0pnWJrE

 

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Politică

Sorin Grindeanu, singurul candidat anunțat pentru șefia PSD. Congresul partidului, programat pe 7 noiembrie

Published

on

Congresul Partidului Social Democrat (PSD), în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere, va avea loc pe 7 noiembrie 2025, potrivit unei decizii adoptate luni de Consiliul Politic Național al PSD, reunit la Vila Lac.

Conform unor surse din interiorul formațiunii, actualul președinte interimar, Sorin Grindeanu, este până în acest moment singurul care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al partidului.

Fiecare candidat la cea mai înaltă funcție din PSD trebuie să depună o listă cu propunerile pentru funcțiile de secretar general, prim-vicepreședinți și vicepreședinți, conform regulamentului intern.

Surse social-democrate au precizat că, pe lista lui Sorin Grindeanu, s-ar afla europarlamentarul Claudiu Manda, vizat pentru funcția de secretar general al PSD, și Victor Negrescu, propus pentru postul de prim-vicepreședinte.

Advertisement

Decizia privind calendarul congresului și validarea candidaturilor urmează să fie confirmată oficial în următoarele zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

PSD Călărași / Violeta Mușat, la Parlamentul European: „Formarea noii generații de fermieri este o prioritate pentru România și Uniunea Europeană”

Published

on

Informațiile au fost transmise de Organizația Județeană PSD Călărași. Reprezentanta României, Violeta Mușat, a participat la conferința „Promovarea învățământului tehnologic dual pentru dezvoltarea economică rurală: Agricultura în context european”, desfășurată la Parlamentul European, unde a vorbit despre necesitatea formării unei noi generații de tineri fermieri.

În cadrul evenimentului de la Bruxelles, Violeta Mușat a susținut importanța educației vocaționale duale (VET) ca instrument strategic pentru dezvoltarea rurală și tranziția verde în agricultură.
Aceasta a subliniat că este esențial ca România și Uniunea Europeană să pună accent pe formarea de noi generații de tineri bine pregătiți, continuând investițiile în infrastructura și echipamentele liceelor agricole. Totodată, a evidențiat necesitatea promovării învățământului dual, care oferă elevilor competențe relevante pentru piața muncii și pentru viitorul agriculturii europene.

„Nevoia primordială a UE și a României este de a crește noua generație de fermieri care să asigure securitatea alimentară și regenerarea mediului rural”, a transmis Violeta Mușat, adăugând că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își reconfirmă angajamentul pentru susținerea învățământului agricol.

Evenimentul s-a desfășurat la Parlamentul European, în Regiunea Capitalei Bruxelles, și a reunit reprezentanți ai statelor membre, specialiști în educație agricolă și factori de decizie implicați în dezvoltarea mediului rural.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

Vasile Iliuță, liderul PSD Călărași: „Și sportul contează! Sprijinim tinerii și antrenorii pentru a construi un județ sănătos și unit”

Published

on

Vasile Iliuță, liderul PSD Călărași, a transmis un mesaj de susținere pentru sport și tineret, subliniind că sportul reprezintă un pilon esențial al educației, sănătății și dezvoltării comunității. Declarația a venit după o întâlnire cu handbaliștii și antrenorii Clubului Tonus Călărași, care au cerut sprijinul Consiliului Județean.

„Am practicat sport în tinerețe și știu foarte bine ce înseamnă greutățile și lipsurile cu care se confruntă sportivii. De aceea, atunci când antrenorii Clubului Tonus Călărași mi-au cerut sprijinul, răspunsul meu a fost unul firesc: DA”, a declarat Iliuță.

Acesta a adăugat că împreună cu echipa sa a decis să susțină financiar activitatea clubului, considerând că sprijinirea sportului este „un pas normal și absolut necesar”.

„Cred cu tărie că fiecare om aflat în administrație trebuie să acorde sportului locul pe care îl merită: un pilon al educației, al sănătății și al spiritului de echipă. Felicit copiii pentru pasiunea și munca lor și respect antrenorilor pentru dedicare!”, a mai subliniat liderul PSD Călărași.

Advertisement

Mesajul vine în contextul priorităților anunțate de acesta pentru perioada 2024-2028, unde sportul, sănătatea, infrastructura rutieră și dezvoltarea economică sunt puncte centrale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading