Primarul din Borcea, Aniel Nedelcu Theodor Pațurcă, și-a început primăvara prin multă muncă. Obiectivele edilului-șef sunt clare și bine definite. Înfiinţarea rețelei de distribuţie de gaze naturale din comuna Borcea reprezintă, pentru primarul Aniel Pațurcă, o importantă prioritate. Valoarea estimată a lucrării se ridică la 12.035.202,26 lei +TVA.
“Comuna Borcea va fi prima comună, sau printre primele localități unde vom avea gaze. Odată cu venirea gazelor, o să încercăm să rezolvăm și situația locurilor de muncă. Am purtat discuții cu mai mulți anteprenori care s-au arătat interesați de investiții în această comună. Vă voi oferi detalii la momentul în care avem ceva concret, pentru că așa este normal. Primarii se laudă cu tot ceea ce încearcă să dezvolte prin proiecte. Comuna noastră are multe proiecte în derulare, printre care, proiectul de introducere a gazelor”
Edilul localității călărășene spune că aceste eforturi au fost demarate încă din anul 2018, însă au fost diferite situații care au întârziat avansarea proiectului.