Connect with us

La zi

VIDEO. Autoritățile fac front comun pentru sprijinirea ucrainenilor

Published

on

Toate instituțiile importante din Călărași au fost mobilizate, în diferite contexte, pentru sprijinirea cetățenilor ucraineni care au nevoie de ajutorul nostru acum, mai mult ca oricând. Una dintre cele mai importante autorități din județul nostru a făcut front comun cu Primăria Municipiului Călărași, scopul fiind unul bine definit – o campanie umanitară, intitulată “Suntem lângă Ucraina”. Consiliul Judeţean Călăraşi, senatorul PSD, Nicuşor Cionoiu și Primăria Municipiului Călăraşi, alături de refugiaţii din Ucraina.

Eduard Grama, administrator public Primăria Municipiului Călărași: În urmă cu o săptămână, împreună cu președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, am început ședințe de lucru cu Primăria Călărași și Consiliul Județean, cele două autorități publice locale, pentru a găsi soluții în vederea primirii în Călărași a refugiaților sau a persoanelor care într-adevăr întâmpină dificultăți în urma războiului. După pandemie, un alt dezastru în care ne aflăm în momentul de față este acest război la granița cu România, un război care determină să ne implicăm direct și să găsim soluții pentru poporul Ucrainean.


Astăzi (n.r. 3 martie a.c.) am lansat o campanie de strângere de donații pe echipamente medicale, medicamente. Ne axăm în această zonă pentru a trimite către Ucraina și a găsi o variantă, să spunem, pentru a îmbunătăți situația critică în care se află spitalele din Ucraina, spitalele din orașele care întâmpină problemele. Alături de președintele Consiliul Județean, alături de senatorul Nicușor Cionoiu, alături de echipa PSD, împreună cu autoritățile locale și cu colegii mei din cadrul Primăriei Călărași încercăm să aducem un plus în această situație critică prin care trecem. Trebuie să ne mobilizăm cu toții și vă rog să veniți alături de noi pentru a arăta că suntem uniți și că putem depăși aceste momente extrem de dificile.

Deja de astăzi au început să sune telefoanele, iar ucraineanul din Călărași care este alături de noi și care a venit alături de noi în această echipă, Andrei Sainciuc, deja m-a informat că au început să sune de la granița cu România persoane care își caută o zonă de liniște. Sunt convins că toți cei care suntem în județul Călărași vom contribui cu aceste medicamente și echipamente medicale și vom găsi soluții pentru a găsi soluții pentru a asigura un trai mai bun celor de acolo.

Advertisement