Connect with us

Actualitate

VIDEO. Primarul Marius Dulce, despre sprijinirea refugiaților ajunși la Călărași: Am luat toate măsurile care se impun!

Published

on

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a susținut pe pagina de facebook că este pregătit pentru sprjinirea refugiaților ucraineni ajunși la Călărași. Într-un interviu acordat CANAL SUD, edilul spune că, începând de sâmbătă (n.r. 26 februarie 2022), din momentul în care a fost informat cu privire la prima familie de ucraineni ajunși în municipiul Călărași, au fost luate toate măsurile care se impun.

“Concret, am identificat un loc de cazare la Complexul Albatros – Podu’ 4, unde sunt în siguranţă şi, totodată, există condiţii decente de cazare şi masă. Le mulţumesc şi pe această cale acestor oameni minunaţi de la Complex Albatros – Podu’ 4 pentru implicare şi sprijin. În primă fază au venit 6 persoane, o familie de arhitecţi, au urmat alte 10, astăzi, numărul acestora a ajuns la 22. Cel mai probabil, numărul acestora va creşte în zilele următoare. Oricum, suntem în dialog cu ei, ştim prea bine prin ce trec, încercăm să vedem ce planuri au, dacă vor pleca mai departe sau rămân aici. Până când vom activa resursele financiare proprii, pe situaţii de urgenţă, potrivit prevederilor legale în vigoare, am apelat la câteva ONG-uri care şi-au manifestat disponibilitatea de a susţine o parte din cheltuielile cu cazarea şi masa.
 
Suntem într-un dialog constant cu reprezentanţii Prefecturii, Poliţiei, Jandarmeriei, ţinem legătura prin intermediul Prefecturii şi cu Poliţia de Frontieră, încercând să identificăm împreună cele mai eficiente soluţii pentru ca aceşti oameni care au venit dar şi cei care vor sosi, probabil, în zilele următoare, să beneficieze de condiţii bune, aici la Călăraşi. Avem în vedere şi asigurarea de spații de cazare pentru situații de urgență (săli de sport, căminele din cadrul unor licee) în cadrul primăriei, pe care să le activăm atunci când va fi cazul. O decizie în acest sens va fi luată de comun acord cu ISU Călăraşi. Mă bucur că există şi cetăţeni din municipiul nostru care și-au exprimat, la rândul lor, disponibilitatea de a-i caza pe refugiaţi.
Salut iniţiativa lansată de Crucea Roşie Călăraşi de a colecta bunuri şi produse absolut necesare celor aflaţi în suferinţă. Fac şi eu un apel către toţi călărăşenii dispuşi să ofere ceva din puţinul lor, să-i contacteze pe reprezentanţii Crucii Roşii şi prin donaţiile făcute să mai aline puţin din suferinţa trăită.” –  a mai precizat primarul Marius Dulce într-o  postare pe Facebook

Actualitate

Răsturnare de situație în scandalul sexual de la școala din Jegălia! Profesorii dau vina pe un joc politic. Ce declarații face directoarea

Published

on

scoala jegalia

Într-o intervenție exclusivă pentru Calarasipress.ro, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Jegălia, Cristina Dumitru, a oferit primele declarații în legătură cu cazul presupusul abuz sexual raportat în unitatea de învățământ pe care aceasta o conduce. În spatele tuturor acuzațiilor, surse din rândul profesorilor spun că este o miză politică toată această situație, dat fiind faptul că suntem în zona electorală.

Directoarea a subliniat că situația a fost tratată cu maximă seriozitate imediat ce a fost adusă la cunoștința instituției. Odată ce un angajat al școlii a surprins doi elevi în grupul sanitar, s-a procedat în conformitate cu procedurile legale. Părinții elevilor implicați au fost imediat informați, iar autoritățile au fost contactate, inclusiv poliția și Direcția Generală pentru Potecția Copilului (DGASPC).

În al doilea rând, Cristina Dumitru a respins cu fermitate afirmațiile conform cărora s-ar fi încercat “mușamalizarea” cazului sau că ar exista o cameră de supraveghere în toaleta școlii. De asemenea, a subliniat că nicio propunere de a plăti pe cineva pentru a păstra tăcerea nu a fost făcută, negând vehement acuzațiile de denigrare aduse școlii.

Directoarea a adăugat că Școala Nr. 1 din Jegălia nu a fost niciodată implicată într-o astfel de situație și că, în general, nu s-au înregistrat incidente grave de violență în instituție. Mai mult decât atât, rezultatele testelor solicitate în cadrul anchetei încă nu sunt disponibile, ceea ce arată lipsa de probe concrete în sprijinul afirmațiilor făcute în articolul menționat.

Implicat în subiect, cu sau fără voia lui, a fost și primarul liberal al comunei Jegălia, Vasile Aurel, a respins vehement informațiile prezentate în presă, considerându-le o insultă la adresa comunității și o încercare de denigrare a conducerii școlii și a primăriei. “Primarul comunei Jegălia nu a fost solicitat în acest caz, nu era de competența dumnealui și nici vorbă de ,,mușamalizare”, cum se arată în articol.”

Advertisement

Acesta a subliniat că situația menționată pare a fi o speculație fără temei și că afirmațiile privind existența camerelor de supraveghere în toalete sunt complet absurde și nefondate.

Directoarea Cristina Dumitru a subliniat că ancheta este încă în desfășurare și că nu s-a ajuns la un punct de vedere final. Cu toate acestea, școala a luat toate măsurile necesare pentru a colabora cu autoritățile și pentru a clarifica situația în cel mai scurt timp posibil.

Continue Reading

Actualitate

Programul magazinelor în minivacanța de 1 mai

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Programul lanțurilor de supermarketuri și al centrelor comerciale, inclusiv mall-uri, suferă modificări în timpul minivacanței de 1 Mai și a Paștelui. Cu toate acestea, majoritatea sunt deschise pentru clienți până aproape de sărbătorile pascale.

Conform Codului Muncii, 1 Mai este recunoscută ca sărbătoare legală, oferind astfel multor angajați români câteva zile libere. În contextul în care Paștele ortodox este pe 5 mai, urmează o minivacanță de 6 zile pentru români: 1 Mai – Miercuri (Ziua Muncii); 2 mai – joi, zi liberă (punte în 2024); 3 mai – Vinerea Mare; 5 mai – Prima zi de Paște; 6 mai – Luni, a doua zi de Paște.

Unitățile sanitare, cele de alimentație publică și alte sectoare cu activitate continuă vor rămâne deschise. Magazinele vor fi deschise, dar este posibil ca programul lor să fie redus în comparație cu zilele obișnuite.

Lanțurile mari de magazine din țară vor lucra după următorul program:

Advertisement

În perioada Săptămânii Mari, hipermarketurile Kaufland își vor prelungi programul de funcționare, cu ora de deschidere între 06:30 și 09:00, variind în funcție de locație, iar ora de închidere va fi între 21:30 și 23:00.

De asemenea, clienții Kaufland România pot să-și comande produsele online, cu livrare rapidă la domiciliu, folosind platformele Glovo și Tazz by eMAG.

Lidl a comunicat că magazinele sale vor funcționa în mod normal în Săptămâna Patimilor, de luni până vineri. Astfel, cei care doresc să facă cumpărături la Lidl pe 1 mai o pot face la fel ca într-o zi obișnuită de lucru, de obicei între 07:00 și 22:00 (programul poate varia în funcție de magazin).

Toate magazinele Carrefour sunt deschise pe 1 mai. Unele funcționează conform programului obișnuit, în timp ce altele, au un program prelungit cu o oră, până la 23:00, comparativ cu ora obișnuită de închidere, 22:00. Pentru a verifica programul magazinului preferat, accesează site-ul retailerului, carrefour.ro, și selectează unitatea în care obișnuiești să faci cumpărături!

În ziua de 1 mai, supermarketurile Penny își mențin programul obișnuit de funcționare, de obicei între 07:00 și 22:00. Astfel, clienții Penny pot face cumpărături fără probleme chiar și în Ziua Muncii.

Pe 1 mai, toate magazinele din rețeaua Mega Image rămân deschise, urmând programul obișnuit al unei zile lucrătoare.

Advertisement

Magazinele Profi funcționează cu program normal în ziua de 1 mai. Pentru a afla detalii despre programul magazinului preferat, poți consulta site-ul oficial al retailerului, profi.ro.

Magazinele Selgros își mențin programul de funcționare obișnuit, între orele 06:00 și 21:00, de luni, 29 aprilie, până vineri, 3 mai.

Metro își menține programul obișnuit de funcționare pentru 1 Mai, magazinele fiind deschise între orele 06:00 și 21:00.

În ceea ce privește magazinele Jumbo, acestea sunt deschise în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 10:00 și 21:00. Nu s-au făcut anunțuri privind modificări ale programului pentru 1 Mai, astfel că se presupune că se va menține orarul obișnuit.

 

 

Advertisement

Continue Reading

Actualitate

Cel mai mare obiectiv industrial din România a primit acordul de mediu. Proiectul va fi finalizat până în 2026

Published

on

Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a anunțat că noua Centrală de la Mintia, cea mai mare unitate industrială din România, a primit acordul de mediu.

Cu o capacitate de producție de 1.700 MW, acest proiect este considerat cel mai mare obiectiv industrial din România de la Revoluție, până în prezent. Investiția estimată la 1,4 miliarde de euro urmează să fie finalizată până în anul 2026.

”Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara (APM) a emis Acord de Mediu, pentru construirea noii centrale electrice pe gaz de la Mintia, din judeţul Hunedoara, considerată cel mai mare obiectiv industrial din România, având în vedere investiţia estimată la 1,4 miliarde de euro, care ar urma să fie realizată până în anul 2026”, anunţă ANPM, conform news.ro.

Potrivit președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Laurențiu Alexandru Păştinaru, noua centrală va produce energie electrică într-un mod mai prietenos cu mediul, având emisii foarte reduse de pulberi PM 10 și PM 2,5, cu un impact minim asupra mediului. De asemenea, oxizii de sulf, care erau prezenți în emisiile centralei anterioare, nu mai fac parte din proiectul nou, conform documentelor care au stat la baza acordului. Potrivit APM Hunedoara, care a gestionat procesul de protecție a mediului, prima turbină va fi instalată în centrală până la sfârșitul lunii mai.

Reprezentanta APM Hunedoara, Georgeta Barabaș, a subliniat că noua centrală va aduce beneficii zonei, în primul rând datorită schimbării combustibilului din cărbune în gaz metan. Chiar dacă gazul metan are și el un impact asupra schimbărilor climatice, eliminarea altor poluanți precum praful și oxizii de sulf va contribui la reducerea problemelor. Procesul de autorizare a implicat consultări și cu Ungaria și Serbia, ambele țări susținând proiectul. Ceremonia de înmânare a Acordului de Mediu a avut loc în prezența prefectului județului, Doris Visirin, și a reprezentanților companiei Mass Global Energy, deținătoarea actuală a Termocentralei Mintia.

Advertisement

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate